Linkuri accesibilitate

Igor Dodon amendat cu 9.000 de lei | Maia Sandu: valorile europenilor sunt şi ale noastre


Igor Dodon cu familia, Chișinău, 9 mai 2022.
Igor Dodon cu familia, Chișinău, 9 mai 2022.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă. 

Ştirile presei moldovene

  • Deputaţii acuzaţi de corupere activă şi pasivă, trafic de influenţă, abuz de putere, îmbogăţire ilicită şi spălare de bani ar putea rămâne fără imunitate parlamentară şi deci ar putea fi reţinuţi, fără înştiinţarea Parlamentului, citim în Ziarul de Gardă. Cabinetul de miniştri a avizat pozitiv, pe 18 mai, proiectul de lege care vizează modificarea Constituţiei în ceea ce ţine de înştiinţarea Parlamentului la reţinerea şi arestarea deputatului în cazul unor infracţiuni. Iar ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, a explicat la şedinţa Guvernului că scopul acestui proiect este prevenirea şi combaterea corupţiei de nivel înalt. Acum proiectul de lege ar trebui să fie adoptat de către Parlament.
  • Președinta R. Moldova Maia Sandu a susţinut o conferință de presă împreună cu Roberta Metsola, Președinta Legislativului UE. Anterior, șefa statului a ținut un discurs în Parlamentul European, scrie Newsmaker.md. Maia Sandu, s-a întâlnit ieri cu reprezentanții mai multor grupuri politice din Parlamentul European: Grupul Partidului Popular European, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană și Grupul Renew Europe. În cadrul întrevederilor, oficialii au făcut un schimb de opinii despre situația de securitate din regiune în contextul războiului purtat de Federația Rusă în Ucraina și au discutat agenda de reformare a țării noastre. De asemenea, șefa statului le-a prezentat europarlamentarilor viziunea echipei de guvernare privind parcursul european al Republicii Moldova. „Le-am mulțumit deputaților europeni pentru rezoluția Parlamentului European din 5 mai 2022, care a recomandat acordarea, pentru țara noastră, a statutului de țară candidată la aderare. Cu susținerea statelor membre ale UE, R. Moldova va avansa mai rapid pe calea reformelor și poate deveni astfel un pol de stabilitate în regiune”, a spus Președinta Maia Sandu.
  • Vicepremierul Oleg Serebrian a avut o discuție online cu reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea transnistreană Yuri Klimenko, ne informează Jurnal.md. Potrivit Biroului politici de reintegrare, oficialii au efectuat un schimb de informații și de opinii pe un spectru larg de aspecte ce vizează problematica transnistreană, dinamica procesului de negocieri, perspectivele de promovare a acestora, fiind reconfirmat sprijinul ferm din partea Ucrainei pentru reglementarea conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în limitele hotarelor ei internațional recunoscute. Cei doi oficiali au abordat în cadrul discuției și situația regională complexă în contextul vulnerabilităților și riscurilor de securitate generate de războiul din Ucraina.
  • Nici un salariat din sectorul bugetar să nu aibă o leafă mai mica de 3500 de lei. Guvernul dispune plăţi compensatorii pentru salariaţii cu retribuţii mici, citim în Anticoruptie.md. Modificările vor intra în vigoare la data publicării, iar plățile compensatorii se vor calcula de la 1 mai 2022.
  • Igor Dodon amendat cu 9.000 de lei pentru că a purtat panglica Sf. Gheorghe de 9 mai, scrie Agora.md. Replica fostului preşedinte n-a întârziat să apară: „Vom contesta acest abuz în toate instanțele de judecată”. Decizia luată de Inspectoratul de Poliție Buiucani precizează că Dodon a fosr amendat „pentru că a purtat panglica „Sfîntul Gheorghe”, simbol general cunoscut în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni”.
Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, cele mai populare teme, potrivit aplicaţiei de evaluare a impactului CrowdTangle, sunt invazia Rusiei în Ucraina şi discursul Maiei Sandu în Parlamentul European.
  • Cea mai populară postare e a Ziarului de Gardă şi ne spune că socialistul Igor Dodon a fost amendat cu 9.000 de lei după ce a purtat panglica interzisă prin lege.
  • O altă postare comentată de pe Facebook reproduce un crâmpei din discursul Maiei Sandu în Parlamentul European: „Moldova este ghidată și condusă de poporul nostru care a demonstrat că putem scăpa de politicienii corupți. Vă cer ajutor în lupta împotriva corupției. (...) Moldova este hotărâtă să rămână parte a lumii libere. Noi facem parte din familia europeană. Valorile voastre sunt și valorile noastre. Vă cer sprijin pentru Moldova. Pentru noi, aderarea la UE este luminița de la capătul tunelului”.
  • Pe Instagram aflăm, dintr-o postare TV8.md, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apărut alături de soţia sa Olena Zelenska pentru prima dată de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape trei luni, cuplul prezidenţial fiind fotografiat marţi, la ceremonia de înmormântare a primului preşedinte al ţării după câştigarea independenţei, Leonid Kravciuk, la Kiev, relatează Daily Mail, citat de News.ro. Soţii Zelenski păreau calmi, dar epuizaţi, în timp ce se îndreptau să depună flori la sicriul lui Leonid Kravciuk, primul preşedinte al Ucrainei, după ce ţara a obţinut independenţa după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991 şi care a rămas în funcţie până în iulie 1994.
XS
SM
MD
LG