Linkuri accesibilitate

Șantajul nuclear al lui Putin, extrema dreaptă suedeză și «Le Canard enchaîné» despre România exportului de evrei


Frescă cu Vladimir Putin sugrumând porumbelul păcii în Place de la Paix, Lyon, Franța. 
Frescă cu Vladimir Putin sugrumând porumbelul păcii în Place de la Paix, Lyon, Franța. 

Putin e încolțit și periculos - iar perspectiva unui război nuclear se dovedește mai apropiată ca oricând, este titlul — dar în același timp concluzia — principalei analize din The Daily Telegraph, la Londra.

O declarație de război pe fundal de recunoaștere a slăbiciunii, este verdictul în această dimineață în Libération, la Paris. Tot Libération scrie despre cum un vânt de panică a început să sufle peste Rusia și cum o masă de bărbați tineri caută acum să se ascundă sau să fugă din țară pentru a scăpa de recrutare.

„Rezerviștii” ruși se bat pe biletele de avion

După anunțul lui Vladimir Putin de „mobilizare parțială” a circa 300.000 rezerviști în Rusia, biletele pe zborurile către destinații străine încă deservite și pentru care nu trebuie viză, precum Armenia, Azerbaidjan, Turcia sau Kazahstan, sunt luate cu asalt. Și fiecare bilet costă deja o avere. „Nu mai sunt bilete disponibile în avioane pentru următoarele zile către țările vecine care nu cer o viză”, informează pe site-ul său ziarul economic rusesc RBK.

Putin — «omul cu șobolani»

În toate ziarele, feluriți experți avertizează că orice pretenție cum că Rusia ar încerca să evite victimele civile a dispărut – Ucraina pare deja că se va confrunta cu genul de devastare provocat de Rusia la Groznîi în timpul celui de-al doilea război cecen, sau la Alep, în războiul din Siria.

Puțini sunt însă experții care cred că suntem în pragul unui conflict nuclear direct. Dar chiar și posibilitatea redusă ca Rusia să folosească o armă nucleară mai mică, „tactică”, asupra Ucrainei îi tulbură pe unii analiști. „Folosirea uneia sau a mai multor arme nucleare tactice ar fi o încercare evidentă a lui Putin de a rupe unitatea Occidentului și de a testa reziliența țărilor din NATO”, a scris experta în armament nuclear Francesca Giovannini pentru Bulletin of the Atomic Scientists.

Dar poate că cea mai bună cheie pentru a înțelege funcționarea personalității autocratului în derivă de la Kremlin este cea propusă deja în Washington Post, una psihanalitică, extrasă dintr-o narațiune oferită chiar de Putin însuși: refuzul lui total de a da înapoi își poate avea explicația într-o amintire narată chiar de el, Putin, despre cum el a fugărit odată un șobolan în colțul unei scări, în blocul sovietic din Leningrad unde trăia familia lui: — „Șobolanul n-avea unde să mai fugă. Așa că s-a încordat și s-a aruncat asupra mea. Am fost surprins și speriat. Deodată, șobolanul mă ataca pe mine”, a povestit Putin într-o carte de interviuri publicată pentru prima oară în anul 2000.

A fost o experiență formativă pentru viitorul lider, cum a rezumat-o chiar el: o „lecție rapidă, dar învățată pentru totdeauna despre ce înseamnă să fii încolțit”, a explicat Putin.

Le Canard enchaîné: extrema dreaptă suedeză și România exportului de evrei

În sfârșit: două mari articole în ultimul număr al săptămânalului politico-satiric francez Le Canard enchaîné (doar în ediția pe hârtie): un portret al personajului cu totul atipic care e Jimmy Akesson, șeful extremei-dreapta suedeze și unul din învingătorii în recentele alegeri din țara ce va prelua curând președinția UE; și o prezentare a cărții jurnalistei franceze Sonia Devillers despre… comerțul cu evrei practicat de Securitatea română în vremea comunismului.

Un suedez cu un singur crez

«Ochelarist dolofan», Jimmy Akesson este șeful rău-numitului partid suedez de extremă-dreapta Democrații, care au reușit formidabila performanță de a obține 20,6% la recentele alegeri!… Un suedez din cinci a votat pentru acest partid, care devine astfel a doua forță politică a țării, țară ce va intra curând în NATO și care, începând de la 1 ianuarie, va prelua pentru șase luni președinția rotativă a Uniunii Europene.

Le Canard, care a anchetat în detaliu, scrie că Jimmy A. a devenit șeful partidului în 2005 și că a petrecut ultimul deceniu și jumătate curățând formațiunea de neonaziștii prea vizibili, de tatuații cu svastici și alți nostalgici pe față ai național-socialismului. Tatuații au zburat din partid împreună cu adepții rockului viking. El este și cel care a curățat vocabularul partidului de referințele etnice. De acum înainte, se vorbește numai despre puritate culturală, iar nu rasială. El e și cel care a înlocuit flacăra din drapelul partidului cu o floare în culorile Suediei, ca să placă „presei de stânga”.

Adevărul este, concede Le Canard, că fosta șefă socialistă a precedentului guvern perdant a admis recent că politica suedeză de integrare a imigranților s-a dovedit un eșec.

România exportului de evrei

Cartea jurnalistei franceze Sonia Devillers «Exportații» (Les Exportés), prezentată în ultimul număr al Le Canard enchaîné, este despre… comerțul cu evrei practicat de Securitatea română în vremea comunismului. Jurnalista franceză s-a bazat pe experiența propriei ei familii din partea mamei, originară din România. În anii 1960, Securitatea română se specializase în trocul familiilor de evrei doritori să plece în Occident și oferiți în schimbul unor animale de «rasă pură», în special porci din Marea Britanie.

Familia jurnalistei a fost „exportată” în 1961. Autoarea pune în evidență rolul foarte ambiguu al „intermediarului”, un anume Henry Jacober, evreu britanic, pe care Mosadul avea ulterior să-l marginalizeze, făcând ca Ceaușescu să „vândă” după aceea evreii direct Israelului, în dolari.

Deși pare o fantasmagorie complotistă, cartea este un autentic studiu istoric, care urcă până la pogromurile din România celui de-al Doilea Război Mondial, la ascensiunea Gărzii de Fier a lui Codreanu și Jurnalul „dureros de lucid” al scriitorului Mihail Sebastian.

Descoperim astfel că, prefigurând parcă ceea ce avea să facă Ceaușescu, în 1943, presimțind întorsătura războiului, mareșalul Antonescu, aliatul lui Hitler, care-și spunea deja „Conducător”, se gândea deja să «vândă» Occidentului circa 70.000 de evrei care supraviețuiseră deportării în Transnistria. Un articol despre asta a apărut chiar atunci în The New York Times.

În final, cum conchide Le Canard enchaîné, cartea este: «o poveste adevărată, crud de adevărată, care se citește ca un roman înspăimântător.»

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG