În ultima sa ediție, cotidianul New York Times publică la rubrica sa de editoriale și opinii o prelegere pronunțată luni 23 septembrie de A.G. Sulzberger, editorul ziarului, la Universitatea Brown. Sub titlul „Amenințarea crescândă la adresa jurnalismului în întreaga lume”, prelegerea insistă în esență asupra faptului că ziariștii au devenit ținte pentru „rolul pe care îl joacă în asigurarea unei societăți libere și informate”.
„Misiunea noastră la New York Times” – scrie A.G. Sulzberger – este de a căuta adevărul și a ajuta oamenii să înțeleagă lumea”. Și, argumentează editorul, „într-un moment în care naționalismul în ascensiune conduce oamenii să se retragă în interiorul lor, una din funcțiile cele mai importante ale Times-ului este de a arunca o rază de lumină asupra a ceea ce se petrece la exterior”. Autorul subliniază faptul că New York Times este privilegiat ca una din puținele organizații de știri cu resurse capabile să acopere lumea în întreaga ei complexitate, de aici venind și responsabilitatea de a urmări la fața locului ceea ce se petrece, indiferent de primejdii și dificultăți.
A.G. Sulzberger evidențiază faptul că „în ultimii ani, ceva s-a schimbat în mod dramatic. În întreaga lume, o campanie neobosită se desfășoară împotriva ziariștilor din cauza rolului fundamental pe care îl joacă în asigurarea unei societăți informate și libere. Pentru a-i opri pe jurnaliști să expună la lumină adevăruri incomode și să oblige puterea să dea socoteală, un număr crescînd de guverne s-au angajat în eforturi deschise, uneori violente, de a le discredita activitatea și a-i intimida pînă la a-i face să tacă. Este vorba de un asalt împotriva ziariștilor și a jurnalismului la nivel mondial” – apreciază Sulzberger. „Dar și mai important - spune el – este un asalt împotriva dreptului publicului de a fi informat, împotriva esenței valorilor democratice, împotriva însuși conceptului de adevăr. Și poate și mai tulburător, semințele acestei campanii au fost plantate chiar aici – scrie A.G. Sulzberger – într-o țară care s-a mândrit multă vreme de a fi apărătoarea cea mai aprinsă a libertății de expresie și a unei prese libere.”
Chiar dacă mediile de informare nu sînt perfecte, notează în continuare Sulzberger, editorul cotidianului New York Times, „presa liberă constituie o fundație pentru o democrație sănătoasă și se poate spune că este instrumentul cel mai important la dispoziția cetățenilor. Ea împuternicește publicul, furnizînd informația de care avem nevoie, pentru a ne alege liderii și de a-i supraveghea continuu pentru a-i menține cinstiți. Ea poartă mărturia momentelor noastre de tragedie și triumf și furnizează o linie de bază, împărtășită de toți, de fapte și informații care unesc comunitățile laolaltă. Ea dă voce celor dezavantajați...”
Pe de altă parte, se notează în articolul din New York Times, presa se află astăzi din ce în ce mai mult sub o mare presiune, una în creștere, și trebuie să facă față unei serii în cascadă de provocări existențiale. A.G. Sulzberger evidențiază că „modelul de afacere care a susținut jurnalismul, bazat pe publicitate, s-a prăbușit. Google și Facebook au devenit distribuitorii de știri și informații cei mai puternici din istoria umanității, în mod accidental, în cursul procesului, lăsînd să treacă și o inundație istorică de deinformare.” Acestora li se adaugă eforturile crescînde pe plan juridic împotriva unor contestatari, menite să slăbească protecția îndelungată a ziariștilor și a surselor lor.
„Activitatea dificilă a jurnalismului a purtat în ea îndelung riscuri, mai ales în țările fără protecție democratică. Dar, diferit astăzi de trecut este faptul că măsurile brutale împotriva jurnaliștilor sînt acceptate în mod pasiv și, poate, chiar încurajate tacit de către președintele Statelor Unite” – afirmă A.G. Sulzberger în prelegerea sa la Universitatea Brown, publicată astăzi de New York Times. „Liderii acestei țări au înțeles mult timp că presa liberă este unul din bunurile de export cele mai prețioase ale Americii. [...] „Administrația prezentă, însă, s-a retras din rolul istoric jucat de țara noastră ca apărătoare a presei libere. În fața unei asemenea realități și alte țări îi penalizează pe ziariști cu un sens crescînd al impunității. Aceasta nu este o problemă doar pentru reporteri; este o problemă a fiecăruia, deoarece în acest fel liderii autoritari îngroapă informația critică, ascund corupția, justifică chiar genocidul. Așa cum avertiza odată Senatorul John McCain: „Cînd privești istoria, primul lucru pe care îl fac dictatorii este să închidă presa”.
Dînd mai multe exemple inedite ale unor întîmplări trăite de corespondenții ziarului său în Egipt, A.G. Sulzberger scrie în continuare: „De cînd a preluat biroul său, președintele Trump a trimis tweetere despre „fake news/știri false” de aproape 600 de ori. Țintele sale cele mai frecvente sînt organizațiile de știri independente, cu un mare angajament față de relatările corecte și cinstite. Pentru a fi cu totul clar, The Times și alte organizații de știri sînt deschise față de critică. Jurnalismul este o activitate umană, iar noi facem uneori greșeli. Dar în același timp încercăm să le controlăm, să le corectăm și să ne rededicăm zilnic celor mai înalte standarde ale jurnalismului. Dar cînd președintele se referă la „fake news”, el nu este interesat în greșelile prezente. El încearcă să delegitimeze știri reale, negînd faptele și relatările corecte ca pe niște fabricații motivate politic.”
Și editorul cotidianului New York Times conchide demonstrația sa, împănată de exemple concrete, afirmînd: „Atunci cînd atacă mediile americane de informare, președintele Trump face mai mult decît să submineze încrederea cetățenilor săi în organizațiile de știri, care se străduie să îl țină responsabil. El le dă, efectiv, liderilor străini permisiunea să proceeze la fel cu jurnaliștii din țările lor, oferindu-le chiar vocabularul cu care să o facă.”
Rezultatul este „profund alarmant” se mai scrie în articol: „În ultimii cîțiva ani, peste 50 de prim miniștri, președinți și alți lideri guvernamentali de pe cinci continente au folosit termenul de „știri false” (fake news) pentru a justifica diverse nivele de acțiuni împotriva presei. Formula a fost folosită de primul ministru Viktor Orban în Ungaria, de președintele Recep Tayyp Edogan în Turcia, de președintele Nicolas Maduro în Venezuela, de președintele Rodrigo Duterte în Filipine, a fost folosită „de lideri de multă vreme aliați, ca în Mexic și Israel”, și „a fost folosită de rivali de lungă durată, ca Iranul, Rusia și China.”
„Președintele Trump – insistă A. G. Sulzberger – nu se mai mulțumește să delegitimeze ca pe „fake news” relatările exacte. În prezent, el se ocupă de demonizarea reporterilor înșiși, numindu-i „adevărați inamici al poporului” și îi acuză chiar de trădare. Cu aceste formule, el nu numai i-a inspirat pe conducători autocrați din lume, dar a și împrumutat de la ei. Formula „dușman al poporului” are o istorie în mod particular brutală. A fost folosită pentru a justifica execuțiile în masă în cursul Revoluției franceze și a celui de-al Treilea Reich și a fost folosită de Lenin și Stalin pentru a justifica uciderea sistematică a dizidenților sovietici.” Și, avertizează din nou autorul prelegerii ținute la Universitatea Brown și publicată astăzi de New York Times: „Acesta este un moment periculos pentru jurnalism, pentru libertatea de expresie și pentru un public informat.”
