Linkuri accesibilitate

Primul serviciu regional pentru victimele violenței sexuale


Serviciul va funcționa în cadrul Spitalului raional Ungheni, unde vor fi asistate victime ale violenței sexuale din șase raioane.
Serviciul va funcționa în cadrul Spitalului raional Ungheni, unde vor fi asistate victime ale violenței sexuale din șase raioane.

Primul serviciu integrat regional pentru victimele violenței sexuale din R. Moldova va fi deschis la Ungheni și va activa ca proiect-pilot în următorii 2 ani. Guvernul a aprobat pe 19 iulie, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, regulamentul de organizare și funcționare a serviciului.

Potrivit Guvernului, noul serviciu social va asigura intervenția complexă și promptă, centrată pe necesitățile victimei violenței sexuale, cu scopul de a preveni revictimizarea acesteia în procesul de acordare a asistenței.

Serviciul va funcționa în cadrul Spitalului raional Ungheni, unde vor fi asistate victime ale violenței sexuale din șase raioane: Ungheni, Fălești, Sângerei, Călărași, Nisporeni și Telenești. Conform datelor statistice oferite de oamenii legii, pe parcursul anilor 2017-2022, în aceste raioane au fost raportate 539 de infracțiuni cu caracter sexual, dintre care 241 de violuri.

Victimele violenței sexuale vor beneficia de asistență medicală, legală, psihologică și socială într-o singură locație. Totodată, va fi facilitat procesul de dobândire a probelor în cadrul procesului penal, inclusiv realizarea audierii victimelor în condiții sigure.

Serviciile de asistență specializată vor fi prestate în baza acordurilor de colaborare cu autoritățile și instituțiile din cadrul celor șase raioane deservite: Spitalul raional Ungheni, inspectoratele teritoriale de poliție, secțiile medico-legale, Procuratura Generală, structurile teritoriale de asistență socială, oficiile teritoriale ale Consiliului național pentru asistență juridică garantată de stat.

La prima etapă, cheltuielile necesare pentru funcționarea serviciului integrat vor fi acoperite de UN Women Moldova. Ulterior, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății vor decide asupra mecanismului de instituționalizare pentru implementarea acestui tip de serviciu la nivel național.

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG