Într-una din cărțile sale (La Vertigine della Lista, 2009), Umberto Eco vorbea despre caracterul vertiginos al listei și despre senzația că ea se poate desfășura la infinit. În politică, lucrurile sunt diferite: alegătorul are un număr limitat de opțiuni iar partidele se află, la fiecare scrutin, în situația delicată de a stabili cine rămâne și cine nu rămâne pe listele din care se vor detașa viitorii deputați și senatori. Formațiunile politice trebuie să țină seama de rezultatele obinute la alegerile locale și să anticipeze posibilele alianțe parlamentare. Și, mai ales, să menajeze orgolii, să-i răsplătească pe soldații credincioși dar și pe cei care, schimbând brusc partidul, au dat o mână de ajutor decisivă în situații complicate, și – în fine – să dea impresia că au învățat din greșelile trecutului, că se reformează și țin pasul cu vremurile.
Obținând, după ce s-a văzut tabloul de ansamblu, un scor onorabil la alegerile locale, PSD încearcă să ne facă să credem că e în plină și profundă schimbare. Au dispărut o serie de figuri de prim plan ale epocii Dragnea, au fost atrași mai mulți intelectuali printre care câțiva medici cu notorietate. Iată, par să spună social-democrații, dacă venim la guvernare avem specialiștii grație cărora putem gestiona pandemia. E greu de spus dacă acești medici au un rol decorativ sau intenționează realmente să intre în politică. Oricum, până una alta, vor trebui să-i convingă pe unii colegi de partid că virusul există și că trebuie să respectăm niște norme elementare de protecție.
Liberalii s-au aflat într-o postură ingrată, întrucât pe listele lor se găsesc mai mulți traseiști, unii veniți chiar de la PSD, ei primindu-și astfel „răsplata jertfei patriotice”, ca să-l cităm pe Caragiale, fiindcă datorită trădării lor a putut fi răsturnat anul trecut guvernul Dăncilă. Sunt de domeniul trecutului acele declarații categorice prin care liberalii se angajau să combată traseismul și să fie ei înșiși un exemplu în acest sens. Dar dacă ne mirăm că un traseist ca Sorin Câmpeanu a fost recuperat de către liberali, nu mai puțin surprinzător e faptul că rectorii universităților din România îl aleg în fruntea lor pe același Sorin Câmpeanu, o mediocritate de un flagrant oportunism.
Speranțe mari se puneau în alianța USR-PLUS, de la care se aștepta un suflu nou și o exigență sporită, având drept unic criteriu valoarea. Spre surprinderea multora, alegerile interne din alianță au fost, pare-se, prilejul unor reglări de conturi și al unor excomunicări brutale. Nume cunoscute și apreciate au dispărut de pe liste sau au fost puse pe poziții neeligibile. Opțiuni bizare, a căror logică ne scapă.
În tot acest timp, social-democrații își asigură, cum se spune, spatele. Aproape toate instituțiile importante ale statului sunt în mâna lor, de la Avocatul poporului la Curtea Constituțională și de la Consiliul legislativ la Consiliul superior al magistraturii. În aceste condiții chiar dacă vor câștiga alegerile și se vor alia, liberalilor și alianței USR-PLUS le va fi greu să guverneze.
