Linkuri accesibilitate

„Privesc peisajele ultimului week-end de toamnă europeană și mă așez comod la sfat cu mine...”


Alina Radu

Jurnal săptămânal cu Alina Radu.

Născută la 24 august 1967. Este jurnalistă, directoare a Ziarului de Gardă, singurul săptămânal de investigații din R. Moldova. Practică jurnalismul de 30 de ani și, în paralel, ține cursuri de jurnalism și este membră a unor organizații naționale și internaționale din domeniul mass-media.

Luni

E ultima săptămână de toamnă. În anul 2019 toate anotimpurile au fost fierbinți: iarna a început cu o campanie electorală și a finalizat cu un blocaj parlamentar; primăvara politică a fost anostă, plină de furia unor dezbateri țipate; vara, cam de ziua lui Eminescu, a adus deturnări torențiale; intrarea în toamnă părea înfocată și plină de rod, dar brumele de noiembrie au amorțit visele europene de des-corupere a Moldovei, iar speranțele despre miliard, justiție, transparență și integritate au ars ca un rug de frunze de dor.

Ultima zi de luni din această toamnă ne-a găsit chiar de la miezul nopții pe internet. Urmăream rezultatele alegerilor din România. Zeci de cetățeni ai R. Moldova care dețin și cetățenia României au votat, au urmărit, au comentat. Oamenii de peste Prut așteaptă din România multe, dar în primul rând continuarea luptei cu corupția. Dimineața, la redacție, discutăm rezultatele prezidențialelor de la București anume din această perspectivă. Iar eu aștept ora 14.00.

De câteva luni, zilele mele au câte două răsărituri de soare...

De câteva luni, zilele mele au câte două răsărituri de soare. Nu, nu e o parafrază a cântecului de la „The Motans” despre „apusurile văzute de la spate”. De când Ilinca, fiica noastră, e plecată la studii în SUA, aștept după-amiezile să-i spun buna dimineața. Ca răspuns la salut, primesc propoziții simple și puține, diminețile ei sunt încărcate. Azi a venit o propoziție simplă, dar pe care mi-aș pune-o în ramă. La Harvard au încetat ploile și ea mi-a scris: „Azi e așa o zi frumoasă aici, ca atunci când erai și tu”.

Marți

Primim la redacție o ofertă de publicitate, dar produsele care urmează să fie promovate îmi par stranii - niște medicamente pentru cardiaci, fără explicații medicale. Fac o scurtă verificare pe Internet și constat că în alte state au existat deja scandaluri cu privire la aceste produse, recomandate de surse obscure, dar fără o explicație limpede cu privire la efectele chimice ale acestora. În statele europene asemenea produse nu pot fi promovate. Deci refuzăm oferta, explicând că aceste produse ar putea afecta nedorit cititorii noștri. Răspunsul care a venit m-a cam surprins, deși îmi părea că am văzut de toate. Firma ne-a întrebat: „Dacă ar fi să mărim prețul, ați accepta?”. Cam asta e realitatea în R. Moldova - dacă ți se oferă bani mai mulți, înseamnă că ar trebui să accepți să le propui oamenilor „medicamente” care le-ar dăuna sau care nu le-ar ajuta. Banii propuși nouă ar proveni, de fapt, de la niște cardiaci amăgiți. Oare când ajungem să vorbim în acest stat despre etica în afaceri?

Seara am mers la teatru. Spectacolul mi-a plăcut, dar ipocrizia unor politicieni prezenți m-a necăjit. Greu se mai schimbă clasa politică moldovenească.

Miercuri

Azi ZdG pleacă la tipar. Colegii au fost asaltați cu solicitări să spună cât mai multe despre viitorul procuror, care ar urma să fie selectat a doua zi. E o mare presiune pe colegii mei de la investigații, de la care se cere să scrie multe, în situația în care e foarte dificil să obții informații.

După amiază iau avionul spre Veneția. Nu, nu plec în vacanță. Destinația finală este Ljubljana, unde are loc o conferință organizată de Consiliul Europei cu privire la situația mass-media. Avionul Chișinău-Treviso e plin. Majoritatea sunt femei vârstnice. Probabil sunt vestitele badante. Știu, migrația a nenorocit satele, sufletele și viitorul statului, dar aceste femei au schimbat foarte multe în Moldova, au adus bani, idei, speranțe, au salvat copii și bătrâni în ambele țări. Și s-au schimbat pe ele: bine îmbrăcate, îngrijite, optimiste, încrezătoare.

Acest zid nu va mai putea fi ridicat la loc, oamenii au învățat ce este libertatea de a călători și a construi poduri cu o lume în care se simt mai bine...

În acest an s-au împlinit 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Zidul dintre Moldova și Europa n-a căzut. Dar are niște găuri mari, prin care trec oameni, mașini, trenuri și avioane. Acest zid nu va mai putea fi ridicat la loc, oamenii au învățat ce este libertatea de a călători și a construi poduri cu o lume în care se simt mai bine.

Joi

Sunt în capitala Sloveniei. Ljubljana este un oraș-bijuterie, iar conferința are loc la Muzeul Național de Artă. E o idee excelentă să aduci jurnaliști din zeci de state la muzeu. Conferința are denumirea „Ultimul apel pentru jurnalismul de calitate”. Demult voiam o discuție la Chișinău despre cât de adecvată este această noțiune, „jurnalismul de calitate”, și ce înseamnă exact. Renate Schroeder, directoarea Federației Europene a Jurnaliștilor parcă mi-a citit gândurile, declarând „Sunt împotriva acestui termen, e o noțiune care pare să discrediteze jurnalismul, invocând faptul că ar exista jurnalism de calitate și jurnalism de proastă calitate. De fapt, tot jurnalismul trebuie să fie de calitate”. Mai departe, am discutat despre cum putem să păstrăm și să ridicăm calitatea jurnalismului în condițiile în care presa este oligarhizată și concentrată în mâini politice în multe dintre statele-membre ale Consiliului Europei.

Mâine e Black Friday, dar e și Ziua Abonatului. Am decis să oferim reduceri abonaților, deși prețul pentru a abona ZdG pe o lună e și așa un euro. În acest an și-au sistat activitatea 3 ziare importante din R. Moldova, vor continua doar pe on-line. Înțeleg, pe on-line costurile sunt mai mici, nu mai ai probleme cu tipografiile, importul hârtiei de ziar, distribuția, lipsa poștașilor, întârzierea ziarelor. Dar noi credem în continuare că trebuie să existe un ziar care scrie despre corupție și că acest ziar ajută mult la informarea cetățenilor, de aceea luptăm să rezistăm.

Vineri

Ca să ajung acasă de la Ljubljana, trebuie să iau microbuzul spre Veneția. Mi-am pregătit niște documente să le citesc la calculator pe durata celor 3 ore de drum, căci știam că nu voi avea wi-fi. Descopăr că sunt singura pasageră. După 2 zile de comunicare cu jurnaliști și experți din atâtea țări ale lumii, îmi prind atât de bine 3 ore de liniște. Las documentele pentru seară, privesc peisajele ultimului week-end de toamnă europeană și mă așez comod la sfat cu mine. Sunt doar eu cu gândurile mele, nu mă interceptează nimeni. Trag un dialog imaginar cu colegii de redacție, apoi vorbesc cu copiii, verific cu soțul când are zile libere de Crăciun, dau o raită pe la maică-mea să-i zic că vrem să facem plăcinte ca la Vărzărești. Așa, cu gândurile pline și sufletul limpezit ajung la aeroport.

Decolăm și acoperișurile din olane portocalii ne privesc cu o căldură cuminte. Adio Europa. Zburăm spre Moldova, ale cărei autorități au adus recent niște promoroacă peste relațiile moldo-europene, bătătorind cărări spre Moscova, capitala unui stat-campion la încălcarea drepturilor și libertăților umane.

Peste o zi vine iarna. Zăpezile nu mai vin ca altă dată, dar iarna are și alte însemne. Avioanele de la Paris, Veneția, Londra, Madrid vor aduce copiii Moldovei acasă, pentru cele două Crăciunuri. Iarna în Moldova înseamnă reuniri, mese pline, zurgălăi și planuri de viitor.

XS
SM
MD
LG