Linkuri accesibilitate

Problemele e-guvernării moldoveneşti


Imagine generică
Imagine generică

Despre e-guvernare sau despre guvernarea electronică se vorbeşte cu însufleţire în Republica Moldova de ani buni. Mai cu seamă dinspre piscurile puterii vin spre noi mesaje despre marile succese ale e-guvernării pe tărâm moldovenesc. Măi să fie! M-am digitalizat şi eu niţel de la o vreme. Bunăoară, îmi plătesc facturile pe Internet şi nu mai trebuie să fac coadă la poştă.

Vrînd să dezvolt acest succes şi să mă digitalizez şi mai mult, am avut parte însă de o decepţie. Va să zică, am vrut în 2020 să-mi plătesc impozitul pe imobil online. Şi am mizat pe o aplicaţie pusă la dispoziţie de instituţia de stat care colecta impozitele cu pricina. Acolo trebuia să indic sectorul în care locuiesc. Variantele din care trebuia să aleg erau Râşcani, Botanica, Ciocana, Centru, Buiucani / Dumbrava. Cum locuiesc la Buiucani, am ales fără ezitare opţiunea Buiucani / Dumbrava, dar peste câteva luni am aflat că banii mei au ajuns în altă parte, ca şi cum fiind expediaţi din Dumbrava. Am mai pierdut vreo două luni, fiind trimis de la o instituţie la alta, până cînd am găsit un funcţionar mai bun la suflet care m-a ajutat şi a transferat banii mei pe contul corect. Peste un an n-am mai riscat şi m-am dus la oficiul poştal.

Dar şi mai rău a păţit-o fiul meu. Luând o amendă de la poliţie pentru o încălcare minoră, a ales să achite amenda online, pe site-ul mpay.gov.md, care îi promitea că a făcut alegerea corectă : „Economisește timp si evită cozile interminabile achitând online". Fiind inginer de software şi absolvent al Universității Tehnice din Moldova, n-ar fi trebuit să fie o problemă pentru el această plată. Dar a fost. A găsit pe mpay.gov.md nota de plată în baza numărului procesului verbal. A descărcat-o înainte să o achite și, spre marea lui uimire, în nota de plată era indicată suma 0 lei. Deci suma spre achitare nu fusese introdusă, și nici alte câmpuri nu erau completate. Era o notă de plată goală, dar existentă și valabilă, cu suma 0 lei. Prima reacție a fost că e ceva în neregulă, că nu poate exista o notă de plată de 0 lei, nu poți face o tranzacție de 0 lei. Pe lângă asta, a fost contrariat că a trebuit să introducă numărul procesului său verbal pentru a ajunge la nota de plată. În fine, e o poveste mult prea lungă şi care nu are încă o finalitate.

De aceea, e-guvernarea e bună, fireşte, dar aplicaţiile trebuie să funcţioneze, iar cinovnicii responsabili trebuie să aibă bunul-simţ şi răbdarea să te ajute când ceva nu funcţionează, ceea ce nu se întâmplă mereu, din păcate. Voi mai reveni la acest subiect.

XS
SM
MD
LG