Linkuri accesibilitate

Procurorii anticorupție trăiesc „pe picior mare” (Anticorupție.md)


Revista matinală a presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:15 0:00
Link direct

Comentatorul Victor Pelin de la Agenția de știri IPN constată că „Republica Moldova, subdezvoltată și dependentă de factorii externi, este plină de talente, inclusiv de tot felul de geopoliticieni”. De aceea, odată cu apropierea alegerilor, aceștia lansează discursuri despre geopolitică. De obicei, acest gen de discursuri se rezumă la afirmații plictisitoare despre avantajele sau pericolele aflării Republicii Moldova în zonele de influență ale puterilor regionale sau globale. Vehicularea de către geopoliticienii a informațiilor distorsionate și a neadevărurilor se face de o manieră deliberată pentru amplificarea gradului de polarizarea a opiniilor alegătorilor și, respectiv, majorarea scorurilor electorale.

Reporterii de la Radio Chișinău au stat de vorbă cu șeful adjunct al Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău, Boris Gâlcă, despre o eventuală relaxare a restricțiilor anti-COVID-19. Municipiul Chișinău a ieșit de sub gradul de alertă „Cod roșu”, fiindu-i atribuit „Cod portocaliu”. Deși acum este permis accesul spectatorilor la evenimente culturale și în tribune, la competițiile sportive, masca de protecție rămâne în continuare obligatorie, atât în spațiile închise cât și deschise. Autoritățile municipale spun că nu este cazul să se lase garda jos, în situația în care există probabilitatea apariției unor noi tulpini ale virusului, iar gradul de imunizare este destul de modest. „Activitățile distractive rămân închise până când vom avea o acoperire vaccinală solidă, de 50 -70 la sută, abia atunci am putea discuta despre alte relaxări”, a precizat specialistul.

Săptămânalul Ziarul de Gardă citează Ambasada SUA la Chișinău care condamnă cu fermitate „actul descumpănit și șocant al regimului Lukașenka de a devia un zbor comercial” și arestarea ulterioară a jurnalistului Roman Protasevici la Minsk. Totodată, SUA solicită demararea unei investigații internaționale privind implicarea serviciilor de securitate din Belarus și utilizarea aeronavelor militare pentru escortarea avionului. De asemenea, SUA condamnă hărțuirea continuă de către regimul Lukașenko și detenția arbitrară a jurnaliștilor, întrucât instituțiile media independente reprezintă un pilon esențial care susține statul de drept și o componentă vitală a unei societăți democratice, anunță misiunea diplomatică.

Jurnaliștii de la Anticorupție.md scriu că majoritatea acuzatorilor de stat de la Procuratura Anticorupţie trăiesc pe picior larg, având în proprietate imobile şi maşini de lux. Chiar dacă sunt remuneraţi cu salarii lunare de peste 20 de mii de lei, de cele mai multe ori acestea nu acoperă averile declarate. În astfel de cazuri, spun experții, oamenii legii îşi justifică averile prin donaţii sau invocă salariile partenerilor de viaţă și împrumuturile financiare. O analiză a declaraţiilor de avere şi interese personale pentru anul 2020 ale procurorilor anticorupţie arată că fiecare al treilea acuzator de la Procuratura Anticorupţie beneficiază de donaţii sau de bunuri înregistrate pe numele rudelor.

Portalul Media-azi.md face trimite la un raport de monitorizare al Centrului pentru Jurnalism Independent potrivit căruia în primele luni ale acestui an, titlurile tendențioase au ajuns să fie utilizate din ce în ce mai des de către mai multe instituții media monitorizate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în timp ce numărul etichetărilor din știri s-a diminuat. Totuși, anumite redacții continuă să reflecte subiectele de interes public prin prisma preferințelor politice, fiind sugestivă creșterea cazurilor de estompare a informației. Mai multe pe Media-azi.md

XS
SM
MD
LG