Linkuri accesibilitate

Profesoară pe timp de pandemie - „Cazurile de COVID 19 cresc, violența online și offline la fel”


Kristina Cernei

Jurnal săptămânal cu Kristina Cernei.

Născută la 2 august 1980, în orașul Chișinău. A făcut studiile de licența și masteratul la Universitatea Pedagogică de stat „Ion Creangă”. Este profesoară de limbă engleză și educație pentru media, dirigintă, moderatoare la diferite formări naționale și internaționale.

Luni

Ziua de luni e mereu cea mai complicată. Ședințele fac parte din rutina săptămânii, iar managerii școlari ne aduc la cunoștință toate ordinele și regulamentele de funcționare a instituției de învățământ. Consiliul profesoral durează trei ore, și asta după șapte lecții de online și offline, și simți că arderea profesională se acutizează. Dar, sunt activă, ascult colegii care se atestează, îmi notez ordinele emise de DGETS.

Îmi fac griji pentru că cazul conflictual al elevelor de la Ciocana este prea mediatizat și incorect mediatizat, stigmatizând acele eleve și transformând abuzul într-un alt abuz. Pedepsirea trebuie să fie, dar nu în așa mod. Victima are dreptul la intimitate. Și agresoarele, care sunt și ele minore, trebuie să fie protejate de hărțuirea online, în special zilele astea când promovăm siguranța online și realizăm activități de diseminare ce este cyberbullying, cum de am ajuns să creăm abuz online în cazul dat? O fi activitățile și conștientizarea simulare și ipocrizie?

Discutăm și acest caz la consiliu și din nou, ca dirigintă, sunt obligată să muncesc suplimentar atât cu elevii, cât și cu părinții acestora, pentru a crea mediu fericit de învățare și să evit orice confruntare de așa gen. Cazurile de COVID 19 cresc, violența online și offline la fel. Suntem neprotejați, dar trebuie să continuăm.

Ajung acasă, scriu părinților din clasa cărora le sunt dirigintă despre ce am discutat la consiliu.

Azi nu am reușit să mă gândesc la ce mă face fericită, o voi face mâine!

Marți

Este ziua cea mai liniștită a săptămânii. Elevii sunt încă energici și se implică în acțiuni. Îmi fac prima oră offline și continui cu alte patru online. Elevii întârzie la orele online, unii încă evită pornirea camerelor, altora le fug ochii pe ecran și înțeleg că de fapt se joacă în timpul orelor. Muncesc altfel. Îmi planific orele în așa mod încât toți participanții să aibă șanse egale de învățare. Lucrând pe online nu excludem colaborarea și lucrul în echipe.

De ce nu am considera școala online una eficientă? Și de ce este atâta ostilitate din partea comunității?...

Elevii fac apeluri în grup, înregistrează conversația și mi-o trimit în privat. Observ performanță și în studiile online, atât timp cât este dorință și nu este rezistență din partea elevilor și părinților acestora. Cu cei mici cântăm și ne mișcăm. Cu cei mari comunicăm și colaborăm. De ce nu am considera școala online una eficientă? Și de ce este atâta ostilitate din partea comunității? De ce ne lipsește atitudinea civică și respectul în orice situație? De ce doar frica de pedeapsă îi face pe elevi mai responsabili? Aceste gânduri nu mă lasă încă din martie 2020. Răspunsul nu îl găsesc nici până azi.

Spre seară, în drum spre casă, îmi fac griji pentru cele două eleve ale mele care din cauza virusului COVID 19 și-au pierdut câte un părinte. Eleva de liceu nu vine la școală. Se conectează doar online. O vreau la școală să o monitorizez, să mai discut cu ea. Este absolventă. Trebuie să își aleagă ce va face pe viitor. Mama ei nu mai este printre noi. O fi eu oare de ajutor? Mă întreb zilnic.... Simt că aș putea face mai mult.... O altă elevă e de gimnaziu. Plânge pe ascuns. Uneori la ore e absentă. Oare are ea nevoie acum de engleză, matematică, biologie? Își vrea tatăl înapoi... și asta doare...

Îmi aduc aminte că am colegi care și-au pierdut soțul/ soția/ părinții și mă îngrijorez. Oare de ce trebuie să ne supunem riscului atâta vreme? Fac și o postare pe Facebook, cu link spre articolul în care un pacient fuge din spital. De unde atâta nesimțire și lipsă de empatie?

Ajung acasă, scriu părinților din clasa cărora le sunt dirigintă despre pericolele ce țin de igiena mâinilor și purtarea măștii.

Azi din nou nu am reușit să mă gândesc la ce mă face fericită, o voi face mâine, sigur mâine!

Kristina Cernei cu o parte din elevii ei la dezbaterea Antinostalgia, privind spre viitor, un proiect al Europei Libere. 17 februarie 2021
Kristina Cernei cu o parte din elevii ei la dezbaterea Antinostalgia, privind spre viitor, un proiect al Europei Libere. 17 februarie 2021

Miercuri

Azi e o zi deosebită. Abia aștept să termin orele online și offline, să ajung la sediul Radio Europa Liberă. Întreb elevii dacă merg. Și spre marea mea mirare, merg toți. Aproape toți. De fapt, un elev e în izolare. Asta e situația acum. Izolarea, boala, frica și deznădejdea nu ne permite implicarea în toate activitățile. Această vizită este importantă pentru mine. Pandemia și lipsa lucrurilor în echipă offline nu mi-a permis să organizez activități pentru elevii mei și această vizită încununează lucrul meu cu absolvenții.

Elevii mei sunt altfel. De ce o zic? Ei gândesc liber. Ei gândesc critic. Sunt absolvenți al cursului Educație pentru media. Au realizat multe proiecte de promovare a gândirii critice, am discutat multe dezinformări care au avut loc din martie încoace. Ei nu au acest disconfort și frică de a participa la activități media. Ei știu să dea interviuri. Mă încântă că vor să participe.

Eu la 18 ani aveam mari temeri de a vorbi în public. Nu urmăream știri. Nu ne motivau profesorii să gândim altfel...

Ajungând la sediul Radio Europa Liberă, discuțiile din platou sunt prietenoase și totuși tinerii au nevoie de timp să se adapteze. După o oră de discuții, s-au „înfierbântat”. Am înțeles că nu am ce să îmi fac griji. Ei sunt gata de orice provocare. Îmi place că spun ce gândesc, nu ce ar trebui să spună. Îmi place că nu se sfiesc să spună că nu înțeleg. Cer detalii. Refuză dacă consideră că e necesar. Sunt tineri cu caracter. Sunt tineri liberi. Ce noroc au ei... Eu la 18 ani aveam mari temeri de a vorbi în public. Nu urmăream știri. Nu ne motivau profesorii să gândim altfel...

Ajung acasă și, deși obosită și mai am și familie care îmi vrea atenția, postez din nou, o postare de gratitudine pentru oportunitățile oferite de nenumăratele proiecte finanțate de SUA, și nu doar, pentru a face tinerii activi, implicați și LIBERI.

Le scriu părinților din clasa cărora sunt dirigintă de cât de mândră sunt de elevii mei și copiii lor. Trimit și fotografiile, primesc câteva comentarii de mulțumire.

Azi mă simt mai împlinită. Am făcut altceva. Am văzut elevii mei mai activi, mai dârzi, mai implicați. E o zi buna. O fi asta ce mă face fericită?

Joi

Azi am toate orele online. Elevii mei așteaptă cu nerăbdare. Cei mici sunt mai dornici. Din nou cântăm și învățăm simțindu-ne bine. Ziua o încep cu aceleași instrucțiuni pentru elevi, pe care le tot fac din septembrie. Purtați masca. Spălați-vă pe mâini. Păstrați distanța... Au obosit elevii de aceste instrucțiuni. Le cunosc și totuși unii nu se conformează... Oare de ce? De ce orice regulă trebuie să fie încălcată? Consecințele le cunoaștem. Suntem afectați cu toții. De ce oricum nu respectăm? Sunt nedumerită...

De ce suntem atât de autocritici? De mici, că așa era pe timp sovietic, să fim penalizați mereu, niciodată lăudați...

Scriu un articol pentru a promova cursul de Educație pentru Media. Acest curs mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri. Ce bine ar fi dacă am integra acest curs la toate disciplinele. Nu ar trebui să fie curs separat. Nu ar trebui să fie opțional. Este actual, modern, este complex. Recitesc ce am scris și mă gândesc la câte am reușit să realizez, sunt cu adevărat atât de activă? Și imediat îmi găsesc ceva să îmi reproșez. De ce suntem atât de autocritici? De mici, că așa era pe timp sovietic, să fim penalizați mereu, niciodată lăudați. Nu vedem ce reușim, ne demoralizăm că nu facem mai mult.

La școală am altă atitudine. Laud elevii mei mereu. Da, îi și cert, dar mai mult îi apreciez pentru oricare efort. Chiar și când greșesc îi laud pentru încercare. Elevii mei nu se tem să greșească. Ei trebuie să fie adulți încrezuți. Oare nu asta ne dorim să avem? Tineri cu valori și principii? Tineri siguri pe sine? De ce nu avem încredere în copii? Este o zi în care avalanșa incertitudinilor ia amploare. Vreau să știu că cei care au interacționat cu mine au primit un cuvânt de încurajare. Știu, contează.

Spre seară deschid platforma pe care facem orele online, acolo elevii își plasează sarcinile realizate. E opt seara, abia acum am timp. Urmăresc ce au făcut elevii. Și, spre surprinderea mea, văd o fotografie trimisă de două eleve cu un mesaj de mulțumire pentru munca depusă, postez pe Facebook, cu permisiunea lor, și mă gândesc că uite și azi e o zi bună.

Zâmbetele elevelor mă fac să realizez că de fapt de asta sunt în sistem, să fac copiii să se simtă bine și o dată cu binele lor, performanța la engleză crește și ea.

Vineri

E ziua când ne dorim un weekend liniștit și cu cât mai puține izolări și elevii să ne fie sănătoși alături de părinții lor.

Aflu că colega mea, buna prietenă de pe băncile școlii, este în spital. Stare gravă de COVID 19. Are doi copii minori, trebuie să se facă bine. Este devastată, nu mai vrea să se întoarcă în sistem. Zice că nu e în război să cadă la datorie. Ea poate face lecțiile online, de ce a trebuit supusă riscului, de ce nu a protejat-o nimeni? Plânge... plâng și eu... Dar nu mă pot descuraja acum. Trebuie de gândit cum să schimbăm situația spre bine. Vreau să mă gândesc la viitor, să fac față prezentului.

Mă înscriu la prezentarea unor webinare. Vreau să ajut colegii cu ce metode și tehnici știu eu. Martie e plin. Toate sâmbetele vor fi lucrătoare pentru mine.

E vineri. Colegii și colegele mele sunt cu ochii mai obosiți, abia așteaptă weekendul. Mulți vor să plece la părinți, să le dea câte o mână de ajutor, alții abia așteaptă să ajungă acasă să se odihnească.

Mă duc acasă și eu. Îmi iau agenda și știu că în weekend îmi va veni inspirația și voi mai elabora vreo activitate pentru elevii și elevele mele cu un singur scop, de a schimba ceva pe viitor, pentru că este adevărat noi putem schimba lumea, ascultând și ajutând fiecare copil în parte.

Azi voi avea timp să mă gândesc ce-mi doresc pentru mine. Sigur voi avea timp.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG