În timpul pandemiei, situația a devenit și mai gravă. Pe de altă parte, Chişinăul nu are niciun fel de mecanism de protecție a celor care se opun regimului de la Tiraspol, declară Europei Libere avocatul asociației Promo-LEX, Alexandru Postică. Am discutat cu Alexandru Postică în contextul anunțului făcut recent de asociație, potrivit căruia tânărului Alexandr Rjavitin cel care a fugit în 2015 dintr-o unitate militară din stânga Nistrului și a fost reînrolat forțat la începutul acestui an, a dezertat din nou din armata transnistreană în luna iunie. El se află acum în libertate, iar avocații Promo-LEX au expediat marți, 29 septembrie 2020, la CEDO, o plângere pe acest caz.
Asociația „Promo-LEX” a cerut ca tânărului să-i fie schimbată identitatea, ca măsură de protecție, însă Procuratura a refuzat pe motiv că n-ar exista temei de îngrijorare.
Europa Liberă: Dvs. ați cerut Procuraturii de la Chișinău schimbarea identității acestui tânăr și procuratura a refuzat acest lucru. Întrebarea mea e următoarea: este în siguranță Alexandr Rjavitin pe malul drept al Nistrului pentru ca, nefiind în regiunea transnistreană, să poată presupune că este în afara pericolului? Așa este? Sau greșim eu și procuratura?
Alexandru Postica: „Securitatea persoanelor care încearcă să lupte cu regimul de acolo într-adevăr este pusă sub pericol. Noi am avut multiple cazuri când unele persoane inițial s-au refugiat la Chișinău, însă și aici erau persecutate de reprezentanții structurilor secesioniste, motiv pentru care au fost nevoite să părăsească țara. Deci, la momentul de față nu putem vorbi de o securitate deplină a persoanelor care au fost supuse persecutărilor în stânga Nistrului.
Cunoaștem foarte bine și putem cita mai multe cazuri când miliția transnistreană a putut să se deplaseze la Chișinău, să rețină anumite persoane și nestingherită să se ducă înapoi la Râbnița, Tiraspol și alte localități din regiunea transnistreană. De altfel, aș putea aici menționa și cele două hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului din septembrie 2019 – este vorba de cazul Filin și Negruță contra Moldovei și Federației Ruse –, în care s-a constatat inclusiv violarea dreptului la securitate și siguranță în Republica Moldova, deoarece nu a asigurat securitatea persoanelor care se aflau la acel moment în municipiul Chișinău și o altă persoană în orașul Rezina.
Deci, s-a constatat că persoanele care s-au prezentat drept miliționeri au sechestrat aceste persoane și ulterior le-au transmis așa-numitelor organe ale procuraturii din stânga Nistrului, care într-un final le-au condamnat la ani de pușcărie și dânșii au fost deținuți în condiții inumane și degradante.
Eu pot să afirm cu cea mai mare responsabilitate că nu avem niciun mecanism foarte clar și bine pus la punct pentru asigurarea securității persoanelor care luptă cu regimul secesionist, deoarece noi nu avem nici un control al așa-numitelor posturi. Pe de o parte, dânșii ne pun bariere de acces, pe de altă parte, poliția Republicii Moldova nu ar putea să intervină pentru cei care încearcă să vină în dreapta Nistrului.”
Europa Liberă: Deci, avem de facto răpiri de persoane? Și, în situația aceasta, cum apreciați Dvs. refuzul procuraturii de a schimba identitatea lui Alexandr Rjavitin?
Alexandru Postica: „Vorbind despre cazul concret la care v-ați referit Dvs., au fost solicitate un șir de acțiuni din partea procuraturii. Și aici vorbim despre o altă problemă pe care am sesizat-o în repetate rânduri și nu doar în legătură cu dl Rjavitin, și anume spectrul de soluții de protecție pentru cei care se confruntă cu regimul.
Noi, într-adevăr, în cadrul urmăririi penale în care d-lui are statutul de victimă am solicitat protecție. Evident, sunt mai multe acțiuni pe care noi le-am solicitat (nu mă voi referi aici la ele) și, cu părere de rău, nu am văzut o atitudine proactivă din partea organelor de urmărire penală care, de fapt, au obligația să investigheze ce s-a întâmplat, pe de altă parte, organul procuraturii trebuie să asigure securitatea. Și, având în vedere că există precedente negative de acest gen, consider că organul procuraturii ar trebui să lucreze pe marginea unui set de acțiuni care să vină să protejeze victimele abuzurilor din stânga Nistrului.”
Europa Liberă: Dvs. ați anunțat că ați depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Care sunt capetele de acuzație pe care le-ați invocat în plângerea la CEDO și împotriva cui este adresată această plângere?
Alexandru Postica: „Noi rareori comunicăm public despre depunerea unei cereri la CEDO, fiindcă cunoașteți că există mai multe etape pentru examinarea acesteia. Depunerea cererii nu înseamnă că aceasta va fi acceptată spre examinare și va fi câștigată într-un final. Însă rezonanța cazului ne-a determinat să venim cu această informație. Noi am comunicat public inclusiv capetele de acuzare.
În primul rând, l-am făcut public, deoarece lumea ar trebui să cunoască în ce condiții se află militarii în termen. Noi avem confirmările reclamantului care a spus că nu au fost aplicate torturi, însă persoana a fost supusă unui tratament degradant prin detenția în condiții inumane și degradante.
Evident, am invocat inclusiv violarea dreptului la siguranță și securitate, având în vedere că nu a existat niciun act judecătoresc care să legitimeze acea detenție pe o perioadă îndelungată. Și aici vorbim de perioada din decembrie 2019 până în luna iunie 2020, fiindcă toată această perioadă d-lui a fost lipsit de libertate.
Și, în ultimul rând, am invocat inclusiv dreptul la libera exprimare. Or, unul din capetele de acuzare care au fost invocate de către organele secesioniste a fost că d-lui a comunicat public despre anumite secrete așa-numite de stat. Și aici ne referim inclusiv la violarea dreptului la libera exprimare a d-lui. Cunoaștem că Convenția Europeană asigură protecția inclusiv persoanelor care vor să reclame o abatere sau o violare a drepturilor omului, ceea ce s-a întâmplat și în cazul lui Alexandr Rjavitin.”
Europa Liberă: Împotriva cui este plângerea pe care ați adresat-o?
Alexandru Postica: „Noi ca de obicei și în cazul vizat am invocat violarea de către ambele state, și anume Federația Rusă, deoarece ea asigură un control efectiv al regimului de acolo, și a Republicii Moldova, ca state care sunt responsabile de violarea drepturilor omului în stânga Nistrului.
Da, într-adevăr, recunoaștem că unele autorități au întreprins anumite acțiuni sub formă de comunicate de presă, susținerea poate morală a familiei, dar noi nu considerăm că aceasta este suficient pentru a depăși situațiile de criză din stânga Nistrului.”
Europa Liberă: Dle Postica, o întrebare de ordin un pic mai general. În ultima perioadă am remarcat din comunicatele Biroului de Reintegrare că acesta pune un accent foarte mare pe tema respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană. În ce măsură credeți că este îndreptățit să facă lucrul acesta, nu este o exagerare totuși?
Alexandru Postica: „Într-adevăr, erau anumite deficiențe în activitatea Biroului de până acum, când se limita activitatea acestui organ doar la negocieri politice, deci se uita cumva de situația individuală a victimelor.
Eu consider benefică o asemenea abordare în care fiecare problemă se tratează individual și se încearcă să se găsească soluții. Or cunoaștem că rezolvarea în ansamblu a unei situații câteodată este imposibilă, pe când rezolvarea unei probleme individuale ar fi mai cu putință și în cazul de față ar determina acea luptă cu impunitatea. Fiindcă eu cred că asta este cea mai mare problemă care era până acum – impunitatea totală a persoanelor care își permit să violeze drepturile omului în stânga Nistrului. Sperăm să nu se limiteze doar la declarații.”
Europa Liberă: În percepția Dvs., cât de amplu este acest fenomen al încălcării drepturilor omului în stânga Nistrului?
Alexandru Postica: „Ar fi complicat să dăm anumite statistici, să dăm anumite comparații, dar ceea ce putem noi spune este că într-adevăr situația din stânga Nistrului este mult mai gravă decât cea din partea dreaptă a Nistrului.
Și aici probabil cel mai grav aspect constă în lipsa unor mecanisme de monitorizare. Ceea ce apare public este doar vârful aisbergului, deci sunt doar cazurile unor persoane care au îndrăznit să lupte cu sistemul. Și vedem că aceste persoane relevă într-adevăr încălcări foarte serioase ale dreptului omului. Ceea ce este în realitate sunt cazuri de zeci sau poate chiar de sute ori mai multe decât cele publice. Și datorită faptului că există impunitate și lipsa unui mecanism de intervenție, toate acesta cazuri sunt reduse la tăcere.
Ceea ce am observat noi și am sesizat mai ales acum, în perioada de măsuri care au fost introduse în contextul pandemiei COVID, începând cu luna martie, există o luptă aprigă inclusiv cu mass-media care dacă până acum mai putea să furnizeze anumite informații și puteam să operăm cu date din interior, la acest moment practic nu relevă anumite încălcări. Eu presupun că există și un sistem de cenzură.
Și acum, dacă tot nu avem posibilitatea să avem acces noi în regiunea transnistreană și frontierele sunt blocate, frontierele inventate de către regim, situația de-a dreptul este una dezastruoasă, aș spune eu. Pentru că acești oameni sunt lăsați în mâinile unui regim nerecunoscut, care are ca scop violarea drepturilor omului la scară largă în stânga Nistrului.”
