Linkuri accesibilitate

O jurnalistă bulgară a fost scoasă din emisie pentru că a adresat întrebări incomode procurorului general


Protestul jurnaliștilor la postul public de radio. 13 septembrie 2019
Protestul jurnaliștilor la postul public de radio. 13 septembrie 2019

Nimeni din colegii ei de la postul public de radio nu au vrut să îi ia locul, așa că vineri mai multe ore instituția nu a transmis nimic „din motive tehnice”. 

Ziariști de la postul public de radio și de la alte instituții au protestat în fața clădirii radioului în apărarea libertății de exprimare și împotrivă deciziei conducerii de a o scoate de pe post pe Silvia Velikova, cunoscuta moderatoare a emisiunii informative de dimineața „Înaintea tuturor”. Velikova a fost suspendată fiindcă i-a pus întrebări dificile procurorului general. Motivul invocat de reprezentanții radioului public de la Sofia a fost, însă, că nu are o poziție obiectivă și de aceea i s-a interzis să se exprime pe tema justiție.

Jurnaliștii din radio nu au vrut să îi ia locul, așa că vineri mai multe ore postul public nu a transmis nimic „din motive tehnice”. La protest au participat lideri ai opoziției de dreaptă și președintele Uniunii judecătorilor, Kalin Kalpakciev.

Ca o reacție la declarația de protest a lucrătorilor de la radio și a Asociației ziariștilor europeni conducerea și-a anulat decizia, dar a numit încă un ziarist în sectorul justiție „în vederea asigurării pluralismului”.

Între orle 6 și 11, când Silvia Velikova urma să conducă emisiunea informativă „Înaintea tuturor”, postul public nu a mai funcționat. Pauza este fără precedent în istoria radioului. Ea se datorează, se pare, refuzului tuturor moderatorilor de a prelua emisiunea Silviei.

Mai multe citiți aici

XS
SM
MD
LG