Am tot încercat să discut zilele astea, în calitatea mea de ziarist, cu aşa-numiţii protestatari care şi-au desfăcut corturile în faţa instituţiilor publice. Mărturisesc că mai mereu am holbat ochii de uimire.
Dacă eşti protestatar, dacă eşti un om implicat în viaţa societăţii, dacă ai nişte revendicări, dacă nu-ţi este indiferentă soarta ţării, de ce te fereşti de ziarişti ca dracul de tămîie? De ce nu vrei să formulezi o opinie? De ce te uiţi chiorîş la jurnalişti şi dai a lehamite din mînă? Ai venit pentru un scop la Guvern? Şi de ce n-ar trebui să afle societatea care e scopul tău?
E adevărat, unii îţi vorbesc cu jumătate de gură. Şi ce afli? Nişte prostii. Că a venit „pur şi simplu”, că a sosit „să se hodinească pe un penoplast” etc. Adică eşti om matur sau chiar în etate, laşi baltă gospodăria din sat şi vii la Chişinău „pur şi simplu” ca să dormi într-un cort din faţa Guvernului?
Sunt şi nişte tineri agresivi acolo care, de cum te văd, te alungă şi ridică vocea de parcă nu ai avea dreptul să te apropii de ei într-un loc public. Ei au dreptul să doarmă în faţa instituţiilor publice, iar tu nu ai dreptul să afli de ce o fac. Foarte frumos! De remarcat că poliţia, altădată vigilentă, îi lasă pe aceşti protestatari buimaci să doarmă liniştiţi pe străzile din centrul urbei. Se vede că sunt nişte protestatari privilegiaţi.
Există şi unii care recunosc că au venit să susţină stabilitatea, care vor să lupte cu influenţa Rusiei şi cu noua majoritate parlamentară. Şi care consideră că ceea ce fac ei ajută Moldova. Ce să spun? Ei ne ajută pe toţi foaaaarte mult! Ajutorul acesta îl simţim prin toţi porii!
