Linkuri accesibilitate

Pavlo Zhovnirenko: „Opoziția invocă în proteste cele mai importante din promisiunile neonorate ale lui Petro Poroșenko”


Pavlo Zhovnirenko
Pavlo Zhovnirenko

În dialog cu președintele Centrului De Studii Strategice d ela Kiev despre protestele în curs din Ucraina.

La Kiev, au avut loc zilele trecute demonstraţii împotriva corupției, proteste inițiate de fostul guvernator al Odesei și președintele al Georgiei, Mihail Saakashvili, dar la care au participat toate partidele parlamentare ucrainene, cu excepția celor din coaliția președintelui. Care este mobilul acestor demonstraţii, l-am întrebat pe Pavlo Zhovnirenko, preşedinte al Centrului de Studii Strategice de la Kiev.

Pavlo Zhovnirenko: „Protestele sunt obiective, pentru că nici criza economică, nici cea politică nu au contenit, dar cel mai important e că promisiunile din programul electoral al lui Petro Poroşenko nu se îndeplinesc. Şi tocmai cele mai importante dintre aceste promisiuni neonorate - schimbarea sistemului electoral din mixt în proporţional, dar cu liste deschise, anularea imunităţii parlamentare şi lupta cu corupţia – sunt acum invocate de opoziţie în proteste. Nu aş putea să afirm cu certitudine deplină care este scopul adevărat al protestatarilor din faţa Radei Supreme, dar faptul că ei au nişte cereri obiective, neinduse din exterior, e absolut cert.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:15 0:00
Link direct

Europa Liberă: Puterea de la Chişinău a schimbat recent sistemul electoral şi intenţionează să desfăşoare viitoarele alegeri după un sistem similar celui contestat acum de opoziţia de la Kiev. De ce este contestat sistemul mixt în Ucraina?

Pavlo Zhovnirenko: „Pentru că alegerile în circumscripţiile electorale au fost marcate de un grad înalt de corupţie electorală şi marea majoritate a deputaţilor din circumscripţii au fost aleşi pe calea cumpărării directe sau indirecte a alegătorilor, prin cunoscutele pachete gratuite cu hrişcă şi ulei.

Pe de altă parte, nici sistemul proporţional nu ne poate salva de corupţie, ci doar o centralizează. Cel care vrea să treacă în Parlament prin intermediul listelor, pur şi simplu îşi cumpără un loc pe acele liste. Cu ce se deosebesc listele deschise, pe care le cere opoziţia, de cele închise, ce depind plenar de liderii de partide, e că alegătorul primind lista alege individual persoana pentru care găseşte de cuviinţă să voteze.

Europa Liberă: Ce rol joacă în aceste demonstraţii Mihail Saakaşvili?

Pavlo Zhovnirenko: „Saakaşvili nu prea are încotro. El este politician. Să se pensioneze şi să plece în Olanda nu e în stilul lui. Eu înclin să-i dau dreptate în ceea ce spune despre importanţa reuşitei ucrainene. Pentru că dacă Ucraina ar reuşi, atunci şi Georgiei i-ar fi mai uşor să iasă de sub umbrela rusească. Şi Saakaşvili a devenit un fel de lider neoficial al opoziţiei acum pentru că, nefiind din Ucraina, el e ceva mai liber, nu are angajamente şi conexiuni cu alţi lideri ucraineni, prin urmare nu este constrâns de aceste legături, adesea războinice între ceilalţi lideri ai opoziţiei ucrainene. De aceea, el este acum varianta optimală a unui lider neformal al celor ce îl contestă pe Poroşenko.”

Europa Liberă: Aş vrea în continuare să discut cu dvs. posibilele evoluţii. Cum apreciaţi puterea opoziţiei şi pe cea a preşedintelui Poroşenko?

Pavlo Zhovnirenko: „La noi Maidan-urile niciodată nu s-au întâmplat pentru că ar fi fost induse din exterior. Toate au avut loc atunci când se întâmplau lucruri ce îi scoteau din sărite pe ucraineni. În 2014, acest lucru a fost falsificarea alegerilor de către Ianukovici.

În 2013, oamenii au fost indignaţi de faptul că nişte tineri neînarmaţi au fost snopiţi cu brutalitate în bătăi. Ce vreau să spun e că acum depinde dxe autorităţi dacă va fi Maidan sau nu va fi. Protestatarii nu sunt prea numeroşi. Dar ce uimeşte sunt măsurile de securitate nemaipomenite pe care le-au luat autorităţile. Nu am văzut atâtea garduri de protecţie din momentul revoluţiei. Dar asta ar putea lucra împotriva autorităţilor, pentru că ucrainenii nu rabdă atunci când îşi simt ameninţate libertăţile. Prin urmare, dacă [Arsen] Avakov [ministrul afacerilor interne din Ucraina] vrea un Maidan, el va împrăștia orăşelul de corturi. În aceste condiţii, este foarte probabilă extinderea acestor demonstraţii.

Pe de altă parte, în Radă existe câte un proiect de lege pentru fiecare din cerinţele opoziţiei, şi cel cu privire la anularea imunităţii, şi cel cu privire la tribunalele anticorupţie, şi cel cu privire al schimbării sistemului. Dat fiind faptul că Poroşenko controlează majoritatea parlamentară, el ar putea să îndeplinească toate aceste condiţii foarte uşor, în mai puţin de o săptămână. În acest caz, el ar lipsi de muniţie opoziţia şi ar putea spune: mulţumesc, ne-aţi ajutat, noi vroiam acelaşi lucru, mulţumesc că aţi grăbit procesul.

Dacă va alege altă cale, va turna benzină pe foc. ”

Europa Liberă: Am să vă cer acum o apreciere mai generală: cum se mişcă de fapt lucrurile în Ucraina?

Pavlo Zhovnirenko: „Este dificil. Noi purtăm un război pe două fronturi, agresiunea rusă şi oligarhia ucraineană, ambele la fel de importante. Pentru noi, cei din societatea civilă, important este să luptăm cu oligarhia astfel încât să nu dăm cumva prin asta muniţie Moscovei ca să se folosească de slăbiciunea noastră. Astfel se explică lipsa, practic, în ultimii ani a vreunei acţiuni în forţă a opoziţiei. Prin urmare, măsuri radicale din partea societăţii civile acum nu vor exista, pentru că ea înţelege pericolul. Dacă se va întâmpla ceva de acest gen, atunci iniţiatorii vor fi cu siguranţă fie autorităţile, fie Kremlinul.

XS
SM
MD
LG