Protestul transportatorilor de pasageri de pe rutele interurbane
Transportatorii de pasageri de pe liniile interurbane solicită „cel puțin dublarea tarifului de călătorie”, pe fondul scumpirii motorinei. Un protest cu microbuze a fost organizat astăzi în fața Guvernului. De cealaltă parte, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță, printr-un comunicat, că transportatorii vor chiar și un tarif triplu, în condițiile în care nu există o îmbunătățire a calității serviciilor oferite (80% dintre vehicule au vârsta peste 16 ani, potrivit unui comunicat). „Suntem deschiși să continuăm discuțiile”, a declarat ministrul Andrei Spînu.