Linkuri accesibilitate

Publicitatea pentru vicii: le ascundem, dar le taxăm


Când e vorba de vicii, acestea sînt în Uniunea Europeană împărțite în trei mari categorii: fumatul, alcoolul și jocurile de noroc. O categorie aparte e desigur constituită de drogurile ușoare, cum ar fi hașișul sau marijuana, care sînt tolerate în foarte puține țări – cazul cel mai cunoscut fiind Olanda - și pentru care nicăieri nu e permisă publicitatea.

Publicitatea pentru vicii: le ascundem, dar le taxăm
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00

Publicitatea pentru alcool a fost restrânsă în majoritatea țărilor, iar cea pentru țigări interzisă practic peste tot în Uniunea Europeana, încă de acum două decenii, în afară de Grecia. Publicitatea pentru jocurile de noroc se face in general prin intermediul sponsorizării competițiilor sportive.

Publicitatea pentru alcool e reglementată foarte strict. Regulile europene cer ca spoturile publicitare să nu dea impresia că alcoolul ar contribui la succesul personal, profesional sau sexual. Este de asemenea interzis a acorda o nuanță pozitivă conținutului în alcool, altfel zis tăriei.

Au trecut ani de zile de când pe pachetele de țigări e trecut procentul de nicotină și se avertizează că fumatul e dăunător pentru sănătate și că poate produce cancer. În unele țări occidentale din UE se merge și mai departe și se imprimă pe pachetul de țigări fotografii cu plămâni canceroși. Se vede însă că lobbyul tutunului e mai puțin influent decât cel al alcoolului, pentru că Parlamentul European a respins deja propunerea de a se lipi pe sticlele de alcool fotografia unui ficat cu ciroză.

Publicitatea pentru țigări

Interzicerea publicității stradale pentru țigări a determinat marile firme, cum sunt Marlboro (altfel zis Philip Morris) sau Camel, să lanseze o serie de produse secundare, blugi, pantofi sau ceasuri, care le servesc pentru reclamă. Așa se face că numele acestor mărci de țigări sunt afișate în continuare, însă ca fabricanți de îmbrăcăminte sport.

Așa încât, marile firme fabricante de țigări și-au recreat o piață importantă în Europa de est și fosta URSS. Pentru a vinde țigări, se folosesc tehnici comerciale absolut interzise în Occident. Se distribuie, de pildă, mostre gratuite de țigări, pentru a stimula consumul. Sunt plătiți politicieni, știindu-se că în Europa de est fumatul este în continuare acceptat social, e considerat viril, și că o majoritate a populației fumează.

În Cehia, de pildă, răposatul Vaclav Havel era cu totul împotriva interzicerii țigării în locuri publice. Havel s-a lăsat odinioară filmat în timp ce fuma împreună cu ministrul sănătății exact înainte de operația prin care doctorii i-au scos o tumoare și un plămân. Havel ajunsese în acel hal din pricina fumatului, dar, ca un bărbat, trăgea o țigară înainte de operație.

Casino Royale

Cazinou (casino) vine din italiană, de la casa, altfel zis casă, ca în română, doar că în italiana modernă termenul s-a dedublat.

Cu accentul pe i desemnează azi un bordel, în timp ce stabilimentul de joc are accentul pe ultima silabă: casinò.

Legislația diferă enorm de la o țară la alta, ba chiar și de la o entitate federală la alta, în țările care funcționează pe sistem federal.

În Statele Unite, jocurile de noroc au fost interzise în perioada interbelică și legalizate doar in statul Nevada, în anii 1930, în special în ceea ce avea să devină capitala cazinourilor: Las Vegas.

Unele state de mici dimensiuni, cum ar fi Monaco, cu al său Monte Carlo, Singapore sau fosta colonie portugheză Macau și-au construit o parte din prosperitate pe jocurile de noroc și cazinouri.

În Europa, cel mai mare cazinou e cel de la Estoril, în apropiere de Lisabona, dar cele mai multe cazinouri din lume se află însă în Statele Unite, unde 38 de state din 50 le-au legalizat sub o formă sau alta.

O situație aparte au în America cazinourile triburilor indiene, care pot funcționa independent de aproape trei decenii încoace, de la o lege din 1988.

În fiecare vineri, un nou episod al „Dicționarului european”

Rezervațiile indiene nu sunt reglementate de autoritățile statelor în care se află, așa că circa 240 de triburi indiene și-au deschis cazinouri, care aduc cu totul miliarde de dolari venit pe an.

Cel mai vechi cazinou din Europa e încă în funcțiune. Este vorba de cel din orășelul Spa, în munții Ardeni, în Belgia, stațiune termală foarte frecventată în sec. XIX, în special de aristocrația britanică și de unde vine termenul englezesc de spa pentru orice băi termale. La Paris, în schimb, jocurile de noroc sunt interzise.

În Rusia, cazinourile și jocurile de noroc au fost interzise în 2009 și pot funcționa doar în patru mici regiuni marginale: Altai, Krasnodar, Kaliningrad și Primorie.

În România, peisajul jocurilor s-a diversificat, după ce o lege din 2013 a decis că cluburile de jocuri de poker nu mai sunt obligatoriu legate de cazinouri și nu mai sunt nevoite să găsească artificii legislative pentru a funcționa sub tot felul de autorizații la limita legii.

Taxa pentru deschiderea unui club de poker este de 50.000 lei (românești) pe an. Tot în România, jucătorii plătesc o taxă de 25% pe câștiguri.

Desigur, însă, că explozia, multiplicarea nesfârșită a jocurilor de noroc online, a cazinourilor virtuale pun o mare problemă guvernelor, care văd astfel îndepărtându-se posibilitatea unor venituri importante.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG