Linkuri accesibilitate

Cartea și fericirea (VIDEO)


Invitații lui Vasile Botnaru sunt scriitorii Emilian Galaicu-Păun și Ruxandra Cesereanu.

Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”. Ce ne face fericiți? Cât durează fericirea? Cartea face parte din factorii care ne determină această stare de bine, de fericire? Despre asta discutăm astăzi. Cu cine anume, aflați imediat. Zilele Literaturii Române, un festival care a ajuns la a V-a ediție face concurență deja Cronografului, literalmente, pentru că s-au suprapus și altor festivaluri, altor evenimente și un chișinăuian sau un locuitor al Durleștiului este în mare dilemă – unde să meargă? Și merge la un bar. Deci, astăzi vorbim despre Zilele Literaturii Române și nu doar despre acest festival, vorbim în jurul acestui festival.

Cartea și fericirea
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:39:28 0:00
Link direct

Și în studioul Europei Libere am invitat gazda, reprezentantul gazdelor – Editura Cartier –, Emilian Galaicu-Păun, pilonul nostru literar de la Europa Liberă, care în fiecare luni intră în ureche cu cronică de carte, și Ruxandra Cesereanu, musafira, oaspetele acestui festival, care, de fapt, este și ea acasă, pentru că este în literatura românească bine mersi.

În fiecare duminică la Europa Liberă: Punct și de la capăt
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:45:47 0:00

Europa Liberă: Prima întrebare. Emilian Galaicu-Păun, literatura română este la ea acasă la Chișinău sau în musafirie?

Emilian Galaicu-Păun: „Nu, în mod sigur este la ea acasă. Mai mult decât atât, autorii care au venit, unii dintre ei sunt editați și la Editura Cartier, deci sunt de două ori acasă, pentru că sunt și autori de Cartier deja, nu doar autori aparținând întregului areal cultural. Aș mai adăuga, pentru a mai nuanța niște lucruri apropo de geografia literară a acestui festival. În fiecare an am avut de pe câteva meridiane poeți și scriitori. De exemplu, și pe Emil Brumaru de la Iași, care-i născut, de fapt, în partea aceasta – știi foarte bine – la Bahmutea din Tighina, și pe, de exemplu, Ion Vianu, care venea din Geneva. Nu mai vorbesc de Cluj, de Timișoara, de București, de Radu Vancu din Sibiu și alte, alte orașe. De fapt, prin acest festival facem un fel de Românie literară dodoloață, care este mult peste frontierele sale, să zicem, geopolitice. Și asta mi se pare unul dintre avantajele acestui festival în care, de exemplu, anul acesta l-am încorporat și pe Dan Alexe. Am și prezentat romanul lui, Pantere parfumate, la rubrica mea de la Europa Liberă.”

Europa Liberă: Dan Alexe fiind și el cu tatuajul acesta: Europa Liberă. Dar Zilele acestea sunt, de fapt, o continuare a tot ce faceți voi la Cartier și împletiți ca într-un colac scriitorii basarabeni de la Chișinău sau care-s plecați prin lume și reveniți cu cărțile lor. Ruxandra, pe Dvs. ce vă face să vă simțiți acasă, așa cum spune Galaicu că sunteți bienvenue oricând, dar anume în zilele festivalului ce vă dă senzația că sunteți sau poate nu?

Ruxandra Cesereanu
Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu: „Sunt acasă, dar sunt într-un acasă chiar mai special, pentru că eu mă aflu aici și cu un dublu al meu – tatăl meu Domețian, care n-a ajuns niciodată la Chișinău și care (acum eu mă aflu a doua oară la Chișinău) de fiecare dată îmi spune: „Ia-mă și pe mine, mental, cu tine; ia-mă și pe mine, spiritual), pentru că el are o tandrețe specială față de acest Chișinău, unde nu a ajuns niciodată. Și atunci nu sunt doar eu aici, sunt eu și tatăl meu Domețian Teodoziu, dar în afară de asta aș zice că mă simt acasă. De ce? Pentru că cu acest roman, Tricephalos, pe care mi l-a publicat Editura Cartier, de fapt, cred eu că va începe o întreagă colaborare. Am o serie de alte proiecte. Sigur nu vreau să-i sufoc acum pe Gheorghe Erizanu și pe Emilian, vorbindu-le despre aceste proiecte. Vor urma discuții în fiecare an, probabil, eșalonat, cred că voi avea chiar câte o carte nouă să le propun. Și atunci, într-un fel, sunt cu un picior în Cluj, în România, sunt cu un picior aici, dar, de fapt, făptura mea este între cele două zone. Și mai e ceva. Încă de prima dată când am fost aici – acum m-am plimbat mai puțin, pentru că am fost foarte prinsă, dar de când am fost prima dată, poate că o să vi se pară ciudat, Vitalie Ciobanu s-a amuzat puțin, dar i-a și plăcut –, nu știu, eu am simțit ceva bulgakovian aici. Or, Bulgakov este maestrul meu în proză. Și atunci, prin faptul că eu, în Chișinău, am simțit ceva bulgakovian, cred că și din punctul acesta de vedere mă simt cumva acasă.”

Europa Liberă: Unora li s-ar părea, atunci când spuneți asta, „bulgakovian”, luați o distanță, pentru că până nu demult încă unii basarabeni, intelectuali, totuși credeau că Dvs. îi tratați cu o oarecare aroganță, cu o oarecare îngăduință față de niște provinciali...

Ruxandra Cesereanu: „Nu cred. Nu, nu cred că... Adică cine m-a interpretat așa, nu știu, probabil a interpretat făptura mea oarecum mai reținută în general, deci care nu cu Emilian stă și discută despre poezie și gesticulează și așa, pentru că suntem prieteni de 27 de ani. Fac asta. Cu alții pe care-i cunosc mai puțin nu fac neapărat lucrul acesta și atunci poate că par mai reținută. Și de aici o întreagă interpretare.”

Europa Liberă: Am înțeles. Dacă veni vorba de Emilian, eu o să încerc să vă fac o scurtă caracteristică a poetului, omului Emilian Galaicu-Păun. Talentul lui este de a împleti foarte firesc lucrurile grave, poemele, citatele, el se autocitează foarte bine, împletind cu bancuri, el pe mică pe ceas are replică, el îi atât de cotidian și atât de uzual și nu simți diferența. De ce am pornit de la asta? Pentru că, uneori, poeții vor să fie din altă lume, vor să fie de pe Olimp, dânșii nu merg la WC, dânșii se alimentează numai cu ambrozie...

Ruxandra Cesereanu: „Toți vrem să fim îngeri, dar nu suntem...”

Europa Liberă: Dar idealul Dvs. care ar fi pentru un poet, pentru un scriitor care totuși sarcina lui este astăzi, să recunoaștem, sarcina cea mai pragmatică este să-i determine pe oameni să deschidă cărțile lor, nu?

Ruxandra Cesereanu: „Mă rog, să-i determine să deschidă cărțile, dar nu într-un mod mecanic, evident, nu într-un mod forțat, nu într-un mod silit. Aici e interesant cum construim sau cum există o instinctualitate ca să creăm o formă de captatio benevolentia față de ideea de carte, față de ideea de lectură, de a citi, nu? Cred că depinde de acel instinct, inclusiv de cititor și autor pe care îl avem fiecare dintre noi. Ce ne face pe noi să deschidem cărțile altora? Și atunci, dacă ne gândim la chestia asta, într-un fel sau într-altul poate îi determinăm și pe alții să deschidă cărțile noastre. Nu ne putem feri, totul depinde și de o anumită imagine pe care o construim. Toată problema este în ce măsură îți construiești imaginea asta ca pe un artefact care mizează poate chiar pe un narcisism, nu știu ce sau, dimpotrivă, îți construiești imaginea asta cu o nonșalanță care are o asemenea naturalețe captivantă, încât ea îi face pe ceilalți să deschidă cărțile. Poate am vorbit puțin cam încâlcit, dar...”

Europa Liberă: Foarte bine ați vorbit, pentru că ieri, de exemplu, am fost martor cum v-ați citit Dvs. poemele în fața unui public, e adevărat, inițiat, dar atât de firesc a fost și în sensul acesta noi am discutat de multe ori cu Emilian Galaicu-Păun. Cum faci ca să nu te trădezi pe tine? Că te-am lăudat până acum că știi să faci sondele astea foarte firesc, dar cum faci să rămâi tu acolo în Olimpul tău, în turnul tău de fildeș, dar să și te vinzi?

Emilian Galaicu-Păun: „Cred că trebuie să trăiești adecvat la fiecare palier la care te afli, adică poți să locuiești ființial pentru o anumită parte și a corporalității tale, și a unor referințe și la mansardă la un moment, dar să fii și la parter, și mai cu seamă, pe scări. Eu sunt omul care, știe toată lumea la Cartier, deși Cartierul e la etajul 5, eu merg pe scară, nu-mi place să merg cu liftul. Nu de aceea că mai și rămân uneori blocat, ci ceea ce nu suport categoric – fie că e vorba de lift sau altceva – să fiu blocat undeva și să nu am, mă rog, să nu am o carte în mână, să nu am...”

Europa Liberă: Asta e claustrofobie.

Emilian Galaicu-Păun
Emilian Galaicu-Păun

Emilian Galaicu-Păun: „Nu, nu, în niciun caz, dar mi se pare o foarte mare pierdere de timp să nu fac ceva, să nu mă aflu în mișcare...”

Europa Liberă: Galaicu-Păun e o suveică, așa...

Emilian Galaicu-Păun: „Da, care merge pe scări și nu doar pe scări, dar pe scările ca din celebra gravură a lui Escher, acelea care și coboară și urcă și nu știi niciodată scările alea coboară sau urcă. Când, de exemplu, vreau ca un anumit mesaj foarte erudit să ajungă la public, pot să îl trec pe o scară în descrescență și să ajung la bancuri și, uneori, la bancuri aproape vulgare, și ai dreptate, sunt niște bancuri, așa, la limită în romanul meu, bunăoară, dar ele coboară un mesaj foarte sofisticat, care începe undeva cu două-trei pagini înainte de aceasta. Revenind la public, pentru că aici era, de fapt, miezul întrebării: cum facem ca să comunicăm direct, să coborâm din Olimp sau să ieșim din cabina WC-ului – scuze de metaforă, dar tu ai propus-o – și să avem un dialog deschis cu tinerii pe care să-i determinăm nu neapărat să ne citească pe noi, dar să-și dea seama că ar pierde mult mai mult, dacă n-ar „pierde” câte o oră pe zi, să zicem, pentru a intra în niște cărți. Și am avut cele câteva lecturi. Deci, ieri, la „Spiru Haret” – bine, e un liceu celebru deja și cu Cercul de lectură cu Mariana Jitari, cu toată echipa, care lucrează pentru așa ceva – ei bine, acești copii nu-l citesc doar pe Galaicu-Păun sau pe Ruxandra Cesereanu, sau pe Dan Suciu și alte nume, care, ați văzut, veneau așa, spontan, din mijlocul lor.”

Ruxandra Cesereanu: „Marius Chivu...”

Emilian Galaicu-Păun: „Da, erau la zi cu lecturile. Acești copii, de fapt, sunt educați și de o profesoară foarte bună, dar sunt educați și de lansările de la Librăria din Centru. Știi foarte bine că în fiecare joi seară avem o lansare și avem prezențe absolut deosebite. În toți acești 11 ani, deja e o galerie întreagă, o felie bună de literatură română și nu doar.”

Ruxandra Cesereanu: „Mai era o nuanță aici. Uneori când citim, să zicem, există o anumită uimire pe care o provocăm. Și aici cred că trebuie să fac o delimitare. Toți suntem și făpturi sociale. Ca făpturi sociale, evident, ne comportăm așa cum ar trebui să se comporte niște oameni civilizați, decenți, dar asta nu înseamnă că nu avem angoase, disperări, neliniști pe care fiecare dintre noi le punem în ceea ce găsim de cuviință că ne exprimă cel mai bine. Pe mine, de pildă, mă exprimă poezia. Și de multe ori lumea mă întreabă: „Cum tu sau Dvs., depinde cum mi se adresează, care sunteți așa, păreți o făptură senină, așa, aveți atâtea zvârcoliri, atâția demoni?”. Da, îi am, fiindcă sunt o făptură socială și parez, pentru că asta este, nu? Sunt și profesoară, n-o să mă duc în mijlocul străzii să urlu și să spun, de fapt, mi-e frică îngrozitor de moarte, am o spaimă de moarte de ani de zile, am o spaimă de nebunie, am tot felul de angoase, de crize identitare. Nu mă apuc să urlu chestiile astea în stradă sau să mă plâng în legătură cu ele. Eu scriu despre ele în literatura pe care o scriu, acolo consider că acela este jurnalul meu creator.”

Europa Liberă: E bine că mi-ați ridicat mingea la plasă tocmai în felul acesta, pentru că lumea care nu știe să-și valorifice angoasele, frustrările, în felul în care vi le valorificați Dvs. în poeme, în poezie, de fapt, iese în stradă. De fapt, își exteriorizează – nu întotdeauna civilizat – aceste frustrări, aceste proteste și ne apropiem – fac paranteza – în aparență, operați cu aceleași cuvinte, da? Operați cu aceleași silabe, cu aceleași sunete, dar produceți în mod diferit, livrați lucruri total diferite. Și maneaua îi scrisă tot în aceleași cuvinte, dar și sonetele lui Shakespeare. Și atunci, Dvs. când lucrați cu materialul acesta, sunteți conștienți de chestia asta, o faceți conștient, că lucrați la milimetru, lucrați în nano-expresii?

Ruxandra Cesereanu: „Cred că la mine există mai puțină șlefuire decât există la Emilian. La mine contează mai mult instinctualitatea, chiar și, dacă vreți, o latură epidermică a textului. Noi am avut, de altfel, o polemică de ani de zile între ce înseamnă osul și ce înseamnă epiderma, ce înseamnă tăria poemului și ce înseamnă carnea lui, carnația, ceea ce se vede. Deci, mă rog, aici e o întreagă poveste...”

Europa Liberă: Deci sunteți pe baricade?

Ruxandra Cesereanu: „Da, în continuare suntem, dar cred că acesta-i lucrul cel mai grozav, prin faptul că nu suntem neapărat poeți opuși, dar avem o structură, o gândire poetică cumva diferită. Și atunci, cel mai interesant lucru este de ce tu scrii așa și gândești așa, de ce tu, celălalt, scrii așa și gândești așa.”

Europa Liberă: Dar oricum sunteți pe un palier?

Ruxandra Cesereanu: „A, da!...”

Europa Liberă: Eu mă refeream la faptul că, în subsol, în timpul acesta printre șobolani sunt creatori, de exemplu, de versificație, care zic: „Dle, dar cu ce-s mai rău eu decât Galaicu-Păun, care cu aceleași cuvinte, alfabetul e același?...”

Emilian Galaicu-Păun: „Da, la ordinea cuvintelor, vorba lui Nichita. Și aici aș contrazice-o puțin pe Rux, poate că poezia ei este mai instinctuală, mai epidermică, dar, bun, este o epidermă foarte bine întreținută, ca să fie clar, apropo și felul...”

Ruxandra Cesereanu: „Da, dar nu-i atât de șlefuită ca a ta...”

Emilian Galaicu-Păun: „Exact! Dar, în schimb, felul în care ai șlefuit Tricephalos, mai ales pentru ediția aceasta Cartier, este o bijuterie și din acest punct de vedere.”

Ruxandra Cesereanu: „Da, asta-i altceva...”

Emilian Galaicu-Păun: „Cred că este un mare poem și metafizic acolo, și existențial, și textual, și intertextual. Aș putea să spun, într-o ecuație cu felul în care șlefuiește textele Șerban Foarță, bunăoară, poemele. Este atât de rafinat și are niște muchii atât de precise. Poate diferența este că dacă pielea, oricât de tăbăcită și de șlefuită, ea este acolo moale și curge, acest roman este pe muchie, este atât de lucrat în niște fațete care se reflectă reciproc, încât dă senzația de o mare bijuterie...”

Europa Liberă: Deci, acum înțeleg eu de unde vine titlul Țesut viu, că voi despre epidermă discutați de ani de zile...

Ruxandra Cesereanu: „Bine, am fost... Are dreptate. Mă simt o dantelăreasă în Tricephalos. Și el a fost un dantelar, dar un dantelar sincretic în Țesut viu. Poate că aici ne-am întâlnit, de fapt.”

Europa Liberă: Da, el e optimistul întruchipat, pentru că dacă își permite 10 ani să stea la o carte, înseamnă că...”

Emilian Galaicu-Păun: „14 ani! Scuză, te rog, nu-mi lua tu 4 ani din viață...”

Europa Liberă: 14 ani stă la o carte, înseamnă că el are, cel puțin, o rezervă de 100 de ani și mă bucur pentru el. Să mergem un pic mai departe. Iată, pentru că o să se difuzeze emisiunea asta întâi în ziua europarlamentarelor, pornind de la aceleași materiale, ce ne face pe noi europeni și ce avem de recuperat ca să fim adevărați europeni, mai ales în Basarabia?

Ruxandra Cesereanu: „Deocamdată, nu știu. Eu văd mai degrabă ce ne face neeuropeni, decât ce ne face europeni. Și aici...”

Europa Liberă: E mai ușor să faci lista asta...

Ruxandra Cesereanu: „Da, da... Și nu e o constatare neapărat pe zonele, pe spațiile noastre. Eu nu fac totuși diferență între Republica Moldova și România. Cred că atunci când vorbim despre corupție, vorbim despre...”

Europa Liberă: Că după ce sunteți acasă, sigur...

Ruxandra Cesereanu: „Da, exact! Vorbim, din păcate, despre o corupție în straturi care există și într-o parte, și într-alta. N-aș zice că asta nu există și în Europa, de pildă, dar la noi este atât de generalizată în toate straturile, încât nici măcar nu mai vorbești despre corupție, corupție sună civilizat; vorbești despre hoție în toată legea. Se fură în toate straturile! Și nu-i vorba, unii au teoretizat o cultură a bacșișului, de ce în zonele astea și totul pornind de la...”

Europa Liberă: Da, Kentul de pe vremea lui Ceaușescu.

Ruxandra Cesereanu: „Da, și totul pornind din Balcani, depinde și de o cultură a bacșișului. Eu nu m-aș limita numai la chestia asta. Poate că Bucureștiul sau partea de sud e legată de cultura bacșișului, în Cluj nu neapărat asta funcționează, dar tot poți vorbi și acolo, că și aia-i România, și acolo există...”

Europa Liberă: ...Georgienii au scăpat peste noapte. Când Saakașvili a venit peste ei, cultura bacșișului la ei era și mai înrădăcinată. Și Saakașvili a demonstrat că se poate, dacă vrea o națiune.

Ruxandra Cesereanu: „Da, da... Deci aș vorbi mai întâi despre chestia asta cu corupția și hoția și apoi aș mai vorbi de ceva. Oamenii foarte tineri, ei sunt conștienți de ce se întâmplă, nu sunt indiferenți, nu sunt ignoranți, vor să plece să lucreze în alte părți, nu să rămână în zonele lor, iar dacă învață în alte locuri, nu vor să se mai întoarcă. Cred că aici e una dintre probleme, nu mai vor să se întoarcă să construiască acolo unde ei consideră că nu se mai poate construi. Și e un pericol foarte mare.”

Europa Liberă: O vorbă foarte vulgară: „Măi nevastă, spălăm copiii iștia ori facem alții?”. Așa-i și cu tinerii, decât să curețe locul acesta de corupție și de mizerie, îl abandonează...

Emilian Galaicu-Păun: „Nu e vorba să-l curețe, Vasile, problema este că, la capacitățile pe care le câștigă studiind, este musai să vrea să și le aplice. După ce ai făcut atâta carte și ești pe aceeași lungime de undă cu tot ceea ce înseamnă gândire... Mă gândesc, de exemplu, acum la Tamara Cărăuș, care, bun, acum este chiar un fel de brand în materie de filosofie, pentru că colaborează cu tot felul de reviste din Germania, din Marea Britanie etc. sau acum la Tatiana Țîbuleac, care a luat Premiul Uniunii Europene pentru Grădina de sticlă, apărută unde? La Cartier, bineînțeles...”

Europa Liberă: Laudă-mă gură, da...

Emilian Galaicu-Păun: „Asta apropo de europenitate. Acești oameni dacă ar sta doar aici, dacă ar fi puși doar în ecuație cu instituțiile respective, să zicem, Catedra de Filosofie, care bănuiesc că a făcut totul ca să nu aibă niște ore Tamara Cărăuș la Universitate, care nu știu dacă i-ar fi oferit cine știe ce, bun, și alte instituții, aceeași Academie cu Secția de filosofie sau istorie și în cazul Tatianei nu știu dacă s-ar fi simțit foarte à l'aise, vorba franțuzului, doar printre scriitorii de aici. Asta ca și cum ne ciuntește din europenitate.”

Europa Liberă: Eu, ieri, am întrebat-o, că am apucat să iau o reacție la premiu, dacă a ajutat-o sau nu faptul că a plecat la Paris. Și ea îi cu gândurile încâlcite, că mai curând înclină să creadă că a ajutat-o. S-a detașat, chiar dacă s-a detașat, totodată, și de părinți, dar și eu vreau să vă spun că o fiică și o nepoată am la Paris și o fiică am la Chișinău. Deci am făcut parte dreaptă - și Moldovei, și străinătății. Dar, într-adevăr, mașinăria de strivire a intelectului, a bunului-simț al scriitorilor care, repet, lucrează cu același material, dar produc lucruri diferite, mașinărie asta politică, în primul rând, este îndreptată împotriva spiritului. Și vă dau cel mai recent exemplu. Când Dvs. vorbeați despre materii înalte, despre gradul de șlefuire în poemele Dvs., în timpul acesta se presupune că autoritățile au organizat un contraprotest împotriva unor politicieni indezirabili de opoziție, care au vrut să protesteze împotriva scumpirii cartofilor și cireșelor și la care autoritățile sau cine o fi gândit chestia asta n-au găsit nimic mai bun decât să trimită un grupuleț de adolescenți, care n-au făcut altceva decât să scandeze lozinci obscene. Și acreditează, de fapt, ginul acesta din lampă acreditează posibilitatea de a arăta fundul, de-a degetul mijlociu...

Emilian Galaicu-Păun: „Păi asta e același lucru cu „Moarte intelectualilor”, nu? S-a strigat moarte!...”

Europa Liberă: Seamănă cu o micromineriadă, da...

Emilian Galaicu-Păun: „Mi se pare cea mai sinistră lozincă și acest fel de a-ți manifesta indignarea, pentru că sunt forme foarte civilizate... Am avut o discuție acum o săptămână...”

Europa Liberă: Da, dar culmea este că nu era una firească.

Emilian Galaicu-Păun: „Evident că erau instigați, erau instigați, da.”

Europa Liberă: Toate televiziunile au văzut că era un fel de mini-7 aprilie. Deci, copiii ăștia și-au pus măști, se rușinau să apară în fața microfoanelor, era evident că erau organizați. Dar cei care-i trimit nici nu-și imaginează ce deserviciu pe termen lung își fac, pentru că ei acreditează modul acesta de a exista, de a se confrunta cu Dvs., cu Galaicu, cu alți politicieni care vor să fie decenți sau reușesc sau nu, dar îi mai simplu să-i bagatelizezi, să-i bagi în noroi și să zici: „Dar tot suntem o apă și un pământ, oricum vine sfârșitul lumii, de ce să umblăm cu finețuri?”.

Emilian Galaicu-Păun: „Copiii care vin în librării – și au fost la Seara de poezie foarte mulți copii – tot își ascund fețele. Dar citesc, pentru că și le ascund în carte. Acum, dincolo de ironie...”

Europa Liberă: Dar nu plecăm de la lista asta – ce ne face europeni și ce ne deosebește?

Emilian Galaicu-Păun: „Da. Păi ne face europeni faptul că ne asumăm și o anumită cultură, și cunoașterea unor limbi, și un anume grad de toleranță față de ceilalți și ne face antieuropeni exclusivismul, talibanismul acesta că numai eu am dreptate și felul în care ne lăsăm manipulați. Atunci când suntem manipulați în halul acesta în care cineva ne aduce și ne pune drapelul în mâini sau piatra în mână și zice: „Pe ăla, ho, pe ăla!”, acolo s-a terminat cu europenitatea, acolo mai degrabă intrăm în regimul Putin sau știu eu ce autocrație din Asia Mijlocie și nu numai. E o diferență foarte simplă. Bun, sigur, e mult mai complexă, dar ai dat exemplul respectiv și atunci am venit cu replica...”

Ruxandra Cesereanu: „Și eu cred că e foarte important să acceptăm alteritatea, ideea de celălalt. Dacă accepți ideea de celălalt, accepți ideea de dialog, în momentul în care nu accepți ideea de celălalt, rămâi în monolog. Și monologul... riscă întotdeauna să fie narcisiac, să fie grandoman și să dezvolte o dictatură.”

Europa Liberă: Două secvențe de televiziune în urmă: parada gaylor, homosexualilor, iarăși o chestiune care arată cine se confruntă, cum se confruntă, cum se mișcă forțele astea, batalioanele, ăștia care, chipurile, pun polițiștii prin mijloc, cum fac din ochi unora. Asta tot îi foarte vizibil, tot îi foarte vizibil...

Emilian Galaicu-Păun: „Da, complicitatea asta. Asta-i șocant. Complicitatea dintre forțele de ordine și o parte a manifestanților, că nu-i protejează, de fapt, pe ăia care au ieșit la paradă, dar îi stimulează într-un fel prin această complicitate hâtră și șmecheră pe ăia care vin să dea la cap.”

Europa Liberă: Ai văzut știrea? Un ofițer de poliție, un mare comandant de la ei cum a zis: „De ce n-ați intervenit?”, a zis că „A, dar noi credeam că sunt din aceeași gașcă”. Adică ne prostește din ochi...

Emilian Galaicu-Păun: „A, da, sigur că. Ca să fac o lipitură cu ce ai spus cu festivalul nostru. Amintesc încă o dată că în prima zi a festivalului, seara, s-a proiectat filmul lui Ivana Mladenovic Soldații. Poveste din Ferentari, după romanul omonim al lui Adi Shiop, care este un roman despre o iubire homosexuală, despre Ferentari, despre o iubire între un țigan și un român și Adi Shiop joacă propriul rol în acel film și și-a asumat. Și, din păcate, festivalul nostru nu este atât de popular încât să fi avut protestatari în jurul localului Casa Dacă, unde s-a proiectat acest film.”

Ruxandra Cesereanu: „Eu vă dau un exemplu chiar la nivel religios. Deci, eu sunt fata a doi preoți. Cel din sud, din Craiova era preot ortodox, cel din Ardeal era preot greco-catolic. Bunicul greco-catolic, preot greco-catolic a făcut închisoare politică. Bunicul meu ortodox l-a respectat întotdeauna pe bunicul greco-catolic care a făcut închisoare, pentru că nu și-a trădat confesiunea. Deci în familia mea, de pildă, există acest ecumenism. Sigur, eu îs mai apropiată sau am fost mai apropiată de bunicul greco-catolic, pentru că în Ardeal am trăit, dar faptul că bunicul meu din sud l-a respectat pe cel din nord și niciodată nu i-a imputat că e greco-catolic ș.a.m.d., ci chiar l-a admirat pentru faptul că nu și-a trădat confesiunea și a făcut închisoare pentru asta spune ceva. Sunt cumva, dacă vreți, un fel de centaur, nu? Centaureancă...”

Europa Liberă: Da, m-ați adus într-o zonă delicată și nu pot să nu profit. Astăzi, Biserica este la fel de tolerantă ca bunicul Dvs. față de greco-catolici și mai ales față de cei care nu sunt...

Ruxandra Cesereanu: „Nu! Nu, dar nici nu pot să vorbesc în general despre biserică. Există capi ai bisericii care nu sunt toleranți, pentru că, de pildă, mă duc duminica o dată la liturghie la biserica ortodoxă, altă dată – la biserica greco-catolică. Niciunul dintre preoții care mă cunosc de la aceste biserici nu mi-a spus să nu mă duc la cealaltă. Și toți știu că într-o duminică mă duc acolo, într-o duminică acolo.”

Europa Liberă: Eu nu vreau să arunc cu piatra...

Ruxandra Cesereanu: „Deci, iată, oamenii la nivelul acesta sunt toleranți, problema e la nivelul liderilor.”

Europa Liberă: Eu am vorbit de Paști și de Paștele Blajinilor cu un preot care este așa, mai rebel, până la o anumită limită, și el recunoaște că nu-i problema bisericii, nu-i problema preoților, îi problema unor capi de biserică, cărora le place să meargă cu Toyota 4x4. Și Rusia livrează un exemplu excepțional. Cât obscurantism, de fapt, vine din partea aia, după ce că biserica, de fapt, a avut un rol pe care au încercat europenii de altfel să-l pună în Constituție, n-au reușit cum și-au propus întru totul, dar rolul bisericii e în păstrarea civilizației europene, în păstrarea scrisului, culturii, lăcașelor ș.a.m.d., dar după ce că a fost progresistă în esență, acum devine – sau nu? – frână.

Emilian Galaicu-Păun: „Nu știu dacă neapărat devine. De exemplu, și Ioan Paul al II-lea cu deschiderea lui către societate, și actualul părinte Francisk, care mi se pare foarte luminat la minte și, bun, bănuiesc că...”

Europa Liberă: Dar vorbești de catolici, dar noi vorbim despre zona noastră ortodoxă, unde...

Emilian Galaicu-Păun: „Da, aici este mult mai complicat. Cunosc un părinte ortodox care este și un bun român și când vorbesc de „bun român”, nu vreau cumva acest termen deja foarte uzitat să sune patetic, chiar este un om care ține la cultură, la limbă și care, probabil că are și o altă formație, de istoric sau ceva de genul acesta, judec după felul de carte pe care o caută. Vine deseori în librăriile noastre și mă și întreabă: „Uite, asta, asta?”. A citit o mulțime de cărți de istorie, dar la un moment dat, când tradusesem eu O istorie a diavolului a lui Robert Muchembled, a luat-o, a citit-o, i-a plăcut foarte tare și după aceea le-o recomanda enoriașilor, pentru că pentru el, probabil, conta foarte mult încărcătura intelectuală din carte, dar sunt acolo și niște chestii care te deschid spre celălalt. Deci e o carte care nu este obscură, dimpotrivă este una foarte tolerantă și pe Robert Muchembled l-am și cunoscut. Este un om de o mare generozitate și mai degrabă un personaj luminos decât unul de acesta sumbru. Și acest preot, pot să-i dau și numele, părintele Brihuneț, pentru că este deja cunoscut. E o mare plăcere să discuți cu el și vezi partea gânditoare și partea sufletească a bisericii, a credinței. Aproape că nu îl identific și poate păcătuiesc în clipa asta, dar ierte-mi-se, nu îl identific cu un om al bisericii, ci cu un om al credinței și poate este mult mai important să fii un om al credinței decât un om al unei instituții.”

Ruxandra Cesereanu: „Dar eu aș veni și cu un alt lucru. Cred că și Emilian, și eu, și mulți dintre prietenii noștri provenim din ceea ce am numi astăzi familii tradiționale, dar problema este că de la un punct în interiorul tău sau după ce depășești educația într-o familie tradițională suferi o închidere sau o deschidere. Noi am suferit, în sens bun, o deschidere. Nici eu n-am fost de la început educată ca să accept alteritatea. M-am învățat, m-am antrenat pentru asta, că n-am avut datele de la început. Deci depinde și de această deschidere pe care o ai sau nu ca să accepți ideea de celălalt care este altfel decât tine, altcumva decât tine.”

Emilian Galaicu-Păun: „În cazul meu a fost și mai curios, cumva. Eu am fost până prin clasa a X-a ostracizat, am fost rățușca urâtă în clasă. Eram ca și cum ultimul din clasă, eram cel mai citit din clasă, dar asta era exact pata de rușine, deci eram...”

Europa Liberă: Tocilarul...

Emilian Galaicu-Păun: „Nu, nu doar, aveam note proaste, nicio grijă în sensul acesta, nu eram tocilar, dar eram foarte citit, deci citeam o mulțime de lucruri...”

Europa Liberă: Adică nu pierdeai timpul cu te miri ce...

Emilian Galaicu-Păun: „Cu teme, cu te miri ce, dar eu citeam și eram arătat cu degetul, pentru că eu în loc să merg cu toată lumea la fotbal sau să trag o țigară după școală, căram cărți, împrumutam de la câteva biblioteci și asta era... Eram exemplul negativ, deci eram cel care trebuia arătat cu degetul, ca după ani de zile să-mi spună colegii: „Vai, tu ești...” Acum aflu de la tot felul de oameni care zic că s-au întâlnit cu cutare sau cutare și am aflat acum întâmplător că am fost coleg de clasă cu vreo trei sute de oameni și am șezut în bancă cu alții vreo 50, care spun: „A, eu am fost coleg cu Emilian”. Cu unii ne-am întâlnit pe culoarele școlii...”

Europa Liberă: E o onoare să fi fost coleg cu Emilian Galaicu-Păun.

Emilian Galaicu-Păun: „Nu, dar dincolo de onoare, cel care de la bun început este pus cumva în situația să zică: „Dlor, dar exist și eu. Și eu, de fapt, sunt la fel de normal ca și voi, doar că am, mă rog, o mică pasiune a mea”, trebuie eu să devin un altul în ochii celuilalt ca să fiu cumva acceptat. Mie mi-a fost foarte ușor să discut și cu gay, și cu oameni de diferite confesiuni. Un mic exemplu și cu asta am încheiat, ca să-ți dai seama cum funcționează. Am fost acum niște ani de zile la un festival de poezie din China în care sigur că limba de comunicare era engleza, eu fiind francofon convins, am reușit în jumătate de zi să strâng în jurul meu așa: vorbitori de franceză, dar și oameni cu care am format un fel de gașcă în festival, gașca noastră. Era o palestiniană creștină, un evreu perciunat, un musulman din Maroc, un șintoist din Japonia, era un animist din Sri Lanka, era un protestant din Danemarca, era un italian catolic și eu eram un ortodox. Și asta a funcționat!”

Ruxandra Cesereanu: „Da, bun, aici Emilian pune altă problemă, nu numai felul în care îl acceptăm pe celălalt ca alteritate, ci felul în care noi suntem alteritate și ceilalți ne receptează pe noi sau ne acceptă ca alteritate și prin alteritate înțeleg pur și simplu a fi altfel decât nu, el spune că era rățușca cea urâtă, acum e lebădă, degeaba spune că era rățușca cea urâtă. Și eu eram un fel de rățușca cea urâtă și cred că sunt lebădă acum.”

Europa Liberă: De aici pornind, că Dvs. sunteți dintr-o altă generație sau suntem, dar ăștia tineri care vin la lansările de carte, cum credeți, ei deja au baza asta? Dvs. spuneați de familie, îi vremea lor deja?

Ruxandra Cesereanu: „Da, da, eu zic că cei care îs tinerii de acum nu mai au, să zicem, educația noastră închistată, ei nu mai trebuie să se antreneze singuri ca să se deschidă, ci au un fel de antrenament în societate.”

Europa Liberă: Situația lor e mai favorabilă.

Ruxandra Cesereanu: „Da, da, clar.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să-i îndemnați anume pe ei, care trăiesc în alte dimensiuni, mai puțin în astea politice, desigur că pe unii îi racolează și-i manipulează, și-i trimit să protesteze, dar ca să participe la alegerea unui Parlament European sută la sută, ce argumente le-ați da, cum i-ați motiva să participe?

Emilian Galaicu-Păun: „Foarte simplu. I-aș întreba: „Vreți să vă continuați studiile în Europa? Vreți să vă simțiți la Paris, la Berlin, în Danemarca ș.a.m.d., să vă simțiți liberi, să nu fiți ostracizați, să nu fiți într-un fel de ghetou doar între voi, între voi, trebuie să votați, pentru că aveți șansa să spuneți „Nu!” unor partide care reclamă statul național, care sunt pentru o închidere cât se poate de... dar aproape ermetică, care vor să reinstaleze frontiere în Spațiul Schengen ș.a.m.d.?”. Argumentul acesta cu studierea, cu plecarea la job după aceea în alte state cred că ar trage foarte greu la cântar. Elementar, călătorind în spațiul european, deja îți aerisești creierii și toți cam au făcut-o în ultimi ani.”

Ruxandra Cesereanu: „Eu am, să zicem, o perspectivă, poate puțin mai emoțională. Prima întrebare pe care eu le-o pun, și le-o pun fiindcă atunci când voi muri, voi avea întotdeauna în ochi cadavrele celor pieriți în decembrie ’89 în România, indiferent ce a fost – revoluție, puci, ci-o fi fost –, oamenii ăia au murit și foarte mulți erau tineri. Și întrebarea mea față de ei este: „Voi ați mai putea muri pentru țara voastră, dacă aici s-ar instaura dictatura?”. Răspunsul este „Nu!”. Și atunci le zic: „Bun, atunci de aia există liberul arbitru pe care înainte nu-l puteai exercita, de aia acum există liberul arbitru: alegeți! Mergeți la vot, alegeți, optați, responsabilizați-vă, dacă nu puteți muri!”. Dar interesant, ieri sau alaltăieri am avut o discuție la școală, la Arad, cu niște elevi și i-am întrebat: „Ce mai înțelegeți voi prin patriotism? Cum vă mai raportați la ideea de patriotism?” și mi-au dat un răspuns foarte interesant. Au zis: „Nu mai știm cum să spunem lucrurile acestea, simțim, înțelegem ceea ce ne întrebați Dvs. și ceea ce spuneți, dar nu mai știm să le formulăm, doar le simțim, nu mai știm să vorbim și să spunem ce-i patriotismul”.”

Europa Liberă: Le oferiți un refugiu, apropo, prin ceea ce faceți? Poate fi o alternativă sau este doar un paliativ?

Emilian Galaicu-Păun: „Dar nu-i refugiu! Nu mi se pare foarte stimulativ să spui că „dle, se refugiază în cărți sau la librărie”, că e ca și cum o mică sectă. Nu cred că suntem sectariști, nu cred că oferim doar așa, un fel de supape...”

Europa Liberă: Dar nici nu faceți o religie.

Emilian Galaicu-Păun: „Nu vreau o religie. Vreau o credință a civilizației în carte, în civilizație, mai degrabă un ecumenism al civilizației care înseamnă valori, civilizația...”

Ruxandra Cesereanu: „Ecumenism în sens cultural, nu religios, adică și religios, dar mult mai amplu.”

Emilian Galaicu-Păun: „Da, exact asta. Am spus despre carte și nu doar despre Cartea Cărților. În sensul acesta, mă gândesc că cei care vin a doua oară și nesiliți de nimeni într-o librărie nu vor ajunge manipulați după aceea de partide și trimiși să-i bocănească pe cutare sau pe cutare. Deja e o șansă pentru ei, o șansă în plus să ia de la viață ceea ce li se oferă și să o facă la propria inițiativă, nimeni nu-i pune să vină, deci nu este profesoara din adolescența mea, care striga catalogul ca să mergem la cutare manifestare, la întâlnire cu Petre Cruceniuc, bunăoară...”

Europa Liberă: Dar, Emil, știi că rolul meu e să te contrazic, chiar dacă sunt de acord cu tine?”

Emilian Galaicu-Păun: „Da, știu!”

Europa Liberă: Dar pentru ca să ajungi un Galaicu-Păun sau Cesereanu, trebuie să sacrifici Dumnezeu știe câte zeci de ani, pe când să-ți cumperi un telefon ultima performanță din banii trimiși din Italia e mult mai simplu, îți iei o mașină la mâna a doua în care bagi tare muzica și ești mai tare decât Galaicu la gagici. Despre asta eu vorbesc. Voi sunteți în stare să combateți genul acesta de propagandă și de societate?

Emilian Galaicu-Păun: „Se poate combate personal cu cineva. Deci, vorbind cu niște oameni și identificând, în orice societate oameni care poate încep ca rățuște urâte și ajung lebede sau păuni, sau mai știu eu ce ajung. Cred că am vorbit și eu o dată, dacă nu mă înșel, chiar am filmat sau am imprimat-o pe Aura Maro pe care am identificat-o la o școală de periferie din Chișinău. Era o puștoaică de 14 ani, era cea mai citită probabil că din școală, nu din clasă, inclusiv includ aici și profesorii la ce am discutat. Și am avut grijă de ea după aceea, deci i-am dat cărți, am discutat. Și în foarte multe localități sunt astfel de Aura Maro și atunci spuneam de Aurelia Cojocaru. Deci, astfel de Aurelii Cojocaru, care acum doar din ce știu eu, o fată face doctoratul în Praga în pedagogie, în pedagogie psihologică, ceva de felul acesta, Auro Maro face acum un doctorat în California, cunosc un băiat care face un doctorat la Paris și tot așa. Noi nu lucrăm cu masele deodată, nu-mi place așa perspectivă, că am 50 de oameni și vreau o eficiență de 101% sau 99%. Dacă din 100 de oameni am 10 oameni pe care îi pot ajuta, cărora le pot oferi un exemplu, nu neapărat exemplul personal, dar din experiența mea e ceva care poate fi urmat și poate duce spre... Asta mi se pare deja o deschidere.”

Ruxandra Cesereanu: „La mine e foarte tranșant totul. Dacă e să pun într-un mod mai tăios lucrurile, mesajul meu este următorul: „Înainte, în timpul dictaturii trebuia să alegi între a muri și a nu muri; ieșeai în stradă, riscai să mori, erai arestat de poliția politică, bătut ș.a.m.d. sau nu ieșeai și nu mureai. Acum posibilitatea-i mult mai ușoară – alegi, te duci la vot. Trebuie – te duci la vot sau nu te duci la vot”. Pledoaria mea este: „Du-te la vot! Trebuie să ai liberul acesta arbitru, era mai greu pentru cei dinainte. Ei aveau niște chestii foarte grave, nu? A muri sau a nu muri. Acum – te duci sau nu te duci la vot. Du-te la vot”!”

Europa Liberă: Trebuie să fiu și mai tranșant și sunt cu cei care se uită la noi, ne ascultă. Într-adevăr, democrația are farmec cu alegerile. Alegi tu – să îți trăiești viața tenace, urcând greu, din greu și poate ajungând unde a ajuns Tatiana Țîbuleac, de exemplu, sau Emilian Galaicu-Păun, sau Ruxandra sau te iei după niște aparențe, îți cheltuiești acum anii de tinerețe pe te miri ce ca după aia cine știe în grija cui să fii. Și, într-adevăr, în trecut aveai un viitor garantat, în grija statului, dar erai și roboțel, erai șurubul, unde te înșuruba partidul acolo rămâneai, iar acum democrația te lasă să faci ce vrei tu cu viața ta și ai posibilitățile toate în față. Să devii antreprenor, să câștigi banii cinstit sau furând, să rămâi un intelectual, robul cărților sau să nu îți pese de litere în general, să te alimentezi cu manele. Și despre asta-i democrația și despre asta o să vorbim în continuare, pentru că școala democrației este inepuizabilă.

AntiNostalgia – privind spre viitor

Zece documentare, zece dezbateri publice si mult mai multe reportaje despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. „Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe în viitor” (Winston Churchill)

XS
SM
MD
LG