Libertatea unei persoane se termină acolo unde începe libertatea unei alte persoane. Acesta este conceptul de libertate care explică interdependența celor care revendică și asigură niște drepturi. În ce măsură acest principiu este aplicabil, atunci când vorbim despre libertatea presei? La această întrebare vom căuta răspuns împreună cu invitații mei de astăzi.
Europa Liberă: Atunci când noi, jurnaliştii, vă propunem să sărbătorim împreună Ziua Libertăţii Presei, avem în vedere că e, de fapt, ziua libertăţii dumneavoastră, a celor pentru care lucrăm noi, privitorii de emisiuni de televiziune, cititorii de ziare, ascultătorii de emisiuni de radio. Noi suntem doar o interfaţă între dumneavoastră şi sursele de informaţii. Şi ceea ce ne interesează, în primul rând, pe noi este cum se cheltuie banii publici, de exemplu, sau cine îi împarte, cine sunt cei care iau decizii în numele poporului, cine sunt cei care ne diriguiesc într-o direcţie pe care, apoi, la Barometrul Opiniei Publice noi o declarăm corectă sau incorectă, greşită sau excelentă.
De aceasta Ziua Libertăţii Presei nu este o sărbătoare profesională a jurnaliştilor, este o zi a bilanţurilor, în care noi încercăm să ne dumerim unde ne aflăm cu presa zisă liberă, parţial liberă, neliberă. Ştiţi că există asemenea clasamente. Şi tocmai în sensul acesta vreau să discutăm astăzi cu doi analişti foarte cunoscuţi, dar şi practicieni cunoscuţi ai presei libere, Alina Radu, managerul, directorul şi editorialistul „Ziarului de Gardă”, un ziar de investigaţii cu preponderenţă, şi Igor Volniţchi, scriitor, dar şi comentator politic, jurnalist, reporter de ştiri şi, mai nou, istoric al formaţiunilor politice. Scoate „Almanahul politic”, urmăreşte foarte pedant traiectoriile formaţiunilor politice.
Alina, când autorităţile apar în faţa europenilor, în special, şi spun că avem o presă diversă, nu ai cum să îi contrazici. În Republica Moldova avem tot felul de presă şi totuşi presa din Moldova are o notă proastă în clasamente. De ce se întâmplă aceasta?
Alina Radu: „Nu e suficient să ai presă multă, că şi în Turkmenistan este presă, şi în Azerbaidjan este presă, şi în multe state în care nu există libertate de expresie există presă. E important să vedem ce procent de presă este de buzunar politic şi ce parte de presă este cu adevărat liberă. Presa liberă se împarte şi ea în câteva categorii: cât de mult această presă liberă urmăreşte, cum ai zis, banul public, activitatea guvernării sau scrie despre fashion şi cancanuri. Dacă ne uităm la presa care urmăreşte cu adevărat starea naţiunii, acţiunile guvernării, lupta cu corupţia, e foarte puţină. Încă suntem prea bine în clasamente.”
Europa Liberă: Igor, dumneata ai fost într-un moment chiar în interiorul angrenajului acesta al puterii, când PLDM, în frunte cu Vlad Filat, a doborât comuniştii, a intrat la guvernare, ca şi cum din pielea opoziţiei a intrat în pielea puterii. Se părea că guvernarea chiar înţelegea rostul presei. Dar în scurt timp reflexele „fireşti” ale puterii au trădat dorinţa de a avea, cum spune Alina, presa de buzunar, care să nu prea deranjeze. Este cumva inevitabil ca puterea să vrea să aibă presă de buzunar şi le pună căluşul în gură celor ca „Ziarul de Gardă”?
Igor Volniţchi: „Este adevărat, tentaţia puterii tot timpul a fost una foarte puternică de a avea propria presă, de a echilibra, prin intermediul acestei prese, cealaltă presă, puţin mai critică sau mult mai critică în raport cu ei. Şi, dacă aţi amintit de acea perioadă, eu aş vrea să amintesc declaraţiile pe care le făceau liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, după ce au venit la putere în 2009 şi, în special, în 2010, după primul an de guvernare. Ei ziceau aşa: „Puteţi să ne reproşaţi orice, numai nu faptul că în Republica Moldova nu a început o dezvoltare autentică a presei”. Eu înclin să cred că au avut parţial dreptate acei politicieni care făceau astfel de afirmaţii. Într-adevăr, dacă ne amintim, în 2010 au apărut posturi TV puternice, posturi TV axate pe ştiri, pe dezbateri. Ce s-a întâmplat cu aceste posturi ulterior? Aceasta deja e altă întrebare.
Dar a fost o perioadă când politicienii au încercat să fie într-o relaţie cât de cât corectă, caracteristică unui stat democratic, cu presa. A fost o perioadă foarte scurtă, eu nu aş zice că a fost măcar un an. După care a intervenit acea tentaţie despre care ziceam, inclusiv, politicieni de la guvernare, cei care se mândreau cu libertatea presei, au început să-şi apropie presa. Ştiţi ce m-a mirat cel mai mult? Nu această tentaţie a politicienilor, mă rog, ei pot fi înţeleşi, ei îşi aveau strategiile lor politice. Politicienii, dacă nu au o presă pe care să o controleze cât de cât, strategiile lor politice se duc pe apa sâmbetei.
Nu am înţeles niciodată tentaţia unor structuri media care încercau să se apropie de putere şi care uneori chiar provocau puterea să le întindă mâna şi să facă un tot comun. Iată acest lucru nu l-am înţeles. În condiţiile în care în Republica Moldova presă, în adevăratul sens al cuvântului, este greu şi chiar riscant să faci, unii aleg comoditatea. Iată anume această comoditate, această calitate a lor îi face să se apropie de putere. Iar puterea, când vede că cineva face un pas în întâmpinarea sa, de ce să nu se folosească de această oportunitate?”
Europa Liberă: Alina Radu, sub aspect financiar, e profitabil să stai pe lângă guvernare?
Alina Radu: „Nu ştiu cum e să stai pe lângă guvernare şi dacă e profitabil ori nu. Ştiu sigur că nu e profitabil, dacă privim la capitalul de imagine. Da, a fost o scurtă perioadă, şi noi am simţit-o, în care guvernarea era mai prietenoasă cu presa. Noi cu Asociaţia Presei Independente, cu alte media, organizam periodic întâlniri şi dezbateri cu membrii guvernului sau de la Parlament şi le spuneam care sunt problemele. Şi câteva s-au rezolvat foarte repede, deci, erau wow(!). Şi atunci nu puteam fi foarte critici.”
Europa Liberă: Aceasta în perioada despre care spunea Igor.
Alina Radu: „Da, 2012-2013, nu mai mult. Şi cititorii ziceau: „Dar ce nu sunteţi aşa critici?”. Însă nu puteai să îi dai în cap ministrului Justiţiei, dacă el ne-a permis, nu el personal a permis, dar a făcut să fie posibil accesul electronic la bazele de date ale Camerei Înregistrării de Stat. A fost prima dată în istoria presei şi a Republicii Moldova. Deci, nu puteai să îl critici pentru aceasta. A făcut ceva pentru întreaga presă, nu doar pentru „Ziarul de Gardă” sau cineva afiliat. Sau alte acţiuni care s-au făcut, deschidere de date pentru toată presa, acestea au fost nişte lucruri bune.
Acum ele se restricţionează înapoi şi facem paşi înapoi. Eu nu ştiu cum e din punct de vedere financiar să prieteneşti guvernarea. Eu nu am văzut bugete, pentru că teoretic sau legal ar fi să există un concurs şi, dacă există bani pentru dezvoltarea mass-media, să fie concurs, să depună fiecare instituţie media, care are nevoie, un proiect, să zică: „Uitaţi-vă, vreau să fac aceasta”. Cum, de exemplu, îmi pare că acum e susţinută de la buget revista „Moldovaʾ.”
Igor Volniţchi: „Da, aşa e.”
Alina Radu: „Noi nu prea ştim câţi bani se dau. Trebuie să existe doar concurs. Eu nu am văzut aşa un concurs nici atunci măcar. Deşi s-a discutat că statul ar trebui să subvenţioneze presa liberă care este critică sau jurnalismul de investigaţie care aduce un beneficiu statului şi democraţiei, şi tuturor cetăţenilor.”
Europa Liberă: Corina Cepoi ieri [4 mai] într-o şedinţă spunea că ar fi împotriva subvenţionării sau comenzii de stat, pentru că aceasta ar însemna omorârea, de fapt, a libertăţii presei. Aţi fi de acord să aveţi comandă de stat pentru investigaţii?
Alina Radu: „Cu acest guvern mă tem. Nu, nu înţeleg. Nici nu am ajuns să mă gândesc cum ar funcţiona, pentru că nu am văzut nicio tentativă. Dar este foarte clar că nu se va apropia nimeni la un reporter de la „Ziarul de Gardă” dacă, să zicem, se va discuta cu managementul. Dar eu nu pot să îi zic niciunui reporter: „Scuze, uite, aceasta e comandă de la guvern”. Nu va face. Aceasta ei nu vor face.”
Europa Liberă: Am înţeles. Să vă întreb altfel atunci: cât de profitabil este să fii în răspăr cu guvernarea? Pentru că unii de pe partea cealaltă a presei ar zice: „Aceştia trăiesc din granturi, se lăfăiesc în granturi şi tocmai din cauza aceasta sunt agresivi, ca să placă cât mai mult donatorilor de granturi din Occident şi, de fapt, acesta e mobilul”. Sunt convins că auziţi asemenea reproşuri.
Alina Radu: „Eu, pur şi simplu, acum sunt fericită că s-a adeverit ceea ce afirmam eu şi experţii mass-media nu acceptau. Pentru că există regula în străinătate şi privim şi noi la democraţiile străine şi încercăm să învăţăm de la ele, că presa trebuie să fie un business, o afacere. Și atunci instituţia de presă e puternică, stă pe picioare, e sustenabilă, se poate dezvolta. Şi eu mereu am zis: „Dar nu poate”. Sau, cel puţin, în statele corupte presa nu e business. Dacă e business, e obscur, ia bani nu ştiu de unde şi nu ştiu ce face. Dacă face totul transparent şi corect, nu este business.
„Ziarul de Gardă” nu e o afacere din punct de vedere financiar. Da, se numeşte SRL în Registrul de Stat. Dar ceea ce facem noi e cel mai liber şi mai complicat gen de jurnalism, însă adunăm salarii cu mult greu. Cei care strigă pe forumuri că „spală granturi, spală bani” ori nu au experienţă, ori sunt rău intenţionaţi. Banii la noi în redacţie vin din granturi, dar aceasta înseamnă, de exemplu, să scrii pe lună cinci proiecte la cinci instituţii străine diferite, cu oameni pe care nu îi cunoşti, de care nu te poţi apropia, nu i-ai văzut niciodată, nu îţi vor da nimic pentru prietenie sau nu ştiu ce. Şi din ele poate unul să fie acceptat. Şi după aceasta se începe, de fapt, marele chin. În fiecare lună sau în trimestru trebuie să raportezi fiecare bănuţ şi să arăţi prin acte cum s-au cheltuit. Eu aud, de exemplu, la alte instituţii de presă afiliate că se dau salariile ba în plic, ba cu drepturi de autor, cu nu ştiu ce.”
Igor Volniţchi: „Da, taxa de royalties.”
Alina Radu: „Noi nu avem nici măcar acest drept, trebuie să plătim. 56% din salariu îl dăm statului sub formă de taxe, pentru că aşa ne condiţionează orice donator străin: „Respectaţi, întâi, legislaţia Republicii Moldova. Plătiţi, întâi, toate taxele obligatorii”. Şi pe urmă, dacă rămâne ceva, se dă un salariu. Deci, noi suntem un mare beneficiu pentru stat. Şi simpatizanţii guvernului sau partidului de guvernământ, care ţipă că spălăm granturi, noi aducem bani în Republica Moldova, dacă privim la afacere, oferim 56% din aceşti bani destinaţi salariilor, îi dăm guvernului.”
Europa Liberă: Sunteţi un mare beneficiu pentru stat, dar nu şi pentru guvernare.
Alina Radu: „De ce nu?”
Europa Liberă: Pentru că mereu îi întrebaţi: „Pe ce bani v-aţi construit dumneavoastră asemenea garduri şi acareturi?”. Îi întrebaţi: „Dar de ce numaidecât mergeţi cu maşini de lux?” sau „De unde aţi luat bani pentru maşini de lux, doamnă deputată?” etc. Dar la aceasta revenim.
Alina Radu: „Dar de ce? Că ei se folosesc de anchetele noastre foarte des. Și Procuratura, şi CNA s-au autosesizat.”
Europa Liberă: Dar am văzut că l-aţi citat pe procuror, de Ziua Presei v-a mulţumit.
Alina Radu: „Da. Şi am văzut, foarte deseori, chiar m-am mirat, s-au folosit anchetele reportericeşti, nu doar ale noastre şi ale Centrului de Investigaţii Jurnalistice sau RISE. Îşi fac anchetele lor pe baza acestora. Deci, ei chiar se folosesc. Doar că ne mai dau din deget, când şefii lor sunt deranjaţi de aceste anchete.”
Europa Liberă: Dar eu am auzit, nu o singură dată, demnitari care spuneau că mai bine cancanuri şi clasamente Miss Moldova, decât investigaţii.
Alina Radu: „De exemplu, ce s-a întâmplat ieri [4 mai]. „Ziarul de Gardă” publică o investigaţie despre un şef de la CNA care a anchetat dosarul grădiniţelor cu alimentaţia în grădiniţe şi el, de fapt, are firmă și...”
Europa Liberă: Lupul la stână.
Alina Radu: „…și prestează alimentaţie la grădiniţe. Şi eu mă mir, oare chiar CNA, având un serviciu plătit din bani publici, de securitate internă, nu a cunoscut acest lucru?! Doar un reporter a putut să afle acest lucru?! Dacă puteţi să îmi spuneţi, spuneţi-mi.”
Europa Liberă: Igor, ce tertipuri întreprinde puterea împotriva unei prese de genul „Ziarul de Gardă”?
Igor Volniţchi: „De multe ori sunt invitat la diferite instruiri ş.a.m.d. să împărtăşesc, ceea ce zic ei, din experienţa mea. Şi, de câte ori mi se adresează această întrebare: „Daţi, vă rog, exemple cum este tachinată presa”, printre multe alte exemplu, nu vreau să îi fac Alinei un compliment, pentru că e colegă de platou azi...”
Alina Radu: „De ce nu?”
Igor Volniţchi: „Dar le povestesc de multe ori cazul troleibuzului, vestitului troleibuz al „Ziarului de Gardă”. Îţi mai aminteşti, Alina? S-ar părea că e ceva legal, merge un troleibuz pe care scrie denumirea unei instituţii de presă, pe stradă. Și acolo ziariştii aceştia, care pretind că au şi ei afaceri, probabil, aşa ziceau cei de la Fisc, nu ştiu legislaţia şi nu au plătit nu ştiu ce impozit. Aici se bagă o bucată de impozit, aici îţi vine un control, aici ţi se dă o dată din deget, aici pierzi trei contracte. Şi, a propos, de contracte. Ceva mai înainte vorbeaţi şi Alina şi-a expus părerea despre aceste fonduri de stat, ar trebui presa subvenţionată de stat. Da, unele mijloace de informare în masă sunt subvenţionate.
Problema este că noi nu avem acum un fond instituţionalizat pentru susţinerea să nu zicem a presei, a unor instituţii de presă. Dar noi avem bugete pentru presă, care merg inclusiv spre presă, mai corect aşa, pe lângă Ministerul Mediului, pe lângă Ministerul Culturii, pe lângă multe alte structuri de stat. Uitaţi-vă, veţi găsi acolo instituţiile de presă pe care le-am fondat eu ca beneficiari al acestor fonduri? Nu le veţi găsi. Nici „Ziarul de Gardă” nu îl veţi găsi, nici altele. Şi ştiţi de ce?”
Europa Liberă: Dar cine beneficiază de ele?
Igor Volniţchi: „La un moment dat colegii mei de la „Tribuna” au făcut o investigaţie, am impresia, domnul Şalaru era ministru al Mediului, domnul de la Cimişlia, Partidul Liberal, a ieşit un scandal întreg cum de am îndrăznit noi să facem o investigaţie despre cum sunt folosite mijloacele din Fondul Ecologic. Şi acolo, a propos, am descoperit şi beneficiari ai instituţii media. Noi ne-am abţinut, nu ştiu dacă am procedat corect prin această autocenzură, însă am considerat incorect să atacăm colegii de breaslă. Dar am văzut câţi beneficiau erau din aceste fonduri, pe care, spre exemplu, le gestiona Ministerul Mediului. Aceeaşi situaţie este şi la alte ministere.
Noi nu avem fond de susţinere a presei, dar noi avem fonduleţe care sunt inclusiv pentru susţinerea presei. Uitaţi-vă cine sunt beneficiarii şi veţi înţelege cum funcţionează ele. Cum am reuşit noi să depăşim problema respectivă? Noi avem un grup de presă din care fac parte cinci portaluri, dar ca să nu depindem, într-un fel, de diferite centre, evident că nu putem zice că în măsură deplină ignorăm toate posibilităţile de a face cât de cât un buget în Republica Moldova, bugetul nostru lunar pentru achitarea salariilor, nu suntem cei mai bogaţi, se ridică între 70.000-80.000 [de lei] pe lună.
Pentru mine este un efort supraomenesc. Poate cuiva îi pare că acestea sunt câteva mii de euro pe care le aruncă undeva. Pentru mine e un efort supraomenesc, aici intrând şi impozitele pe care le plătesc eu la stat, să adun aceşti bani în fiecare lună. Pentru fiecare contract te faci luntre şi punte, dar dacă vrei să rezişti... Pe mine mă ajută enorm, şi vă deschid aici o paranteză, poate ar fi util şi altor colegi, mă ajută enorm că prin 2009 am fondat o companie de consultanţă şi promovare a imaginii. Şi iată că această companie, având anumiţi clienţi, anumite bugete, eu îmi permit să le redirecţionez de pe conturile companiei spre susţinerea portalurilor pe care le-am fondat cu partenera mea de afaceri anterior. Şi aşa reuşim să supravieţuim.
Nu ştiu dacă e corect să zicem, cum zicea şi Alina, că facem afacere. Nu facem afacere. Plătim nişte impozite, am creat nişte locuri de muncă. Atât putem face noi, am creat vreo 10-15 locuri de muncă, de la caz la caz, şi plătim nişte impozite. Nu ştiu dacă statul e mulţumit, am în vedere impozitele pe care le plătim. Probabil, şi-ar fi dorit să achităm milioane. Şi eu mi-aş fi dorit să achit milioane, dacă în ţara aceasta ar fi funcţionat piaţa publicităţii, ca să am mai multe contracte, ca să pot angaja mai mulţi oameni, să nu pun un om să lucreze în locul la trei ş.a.m.d. Şi eu mi-aş fi dorit să contribui mai mult la Fondul de Pensii ş.a.m.d. Şi acest apel al premierului Filip către instituţiile, concernele media internaţionale pe mine m-a bucurat.”
Alina Radu: „Dar pe mine m-a veselit.”
Igor Volniţchi: „Nu ştiu cât de sincer a fost. Mi-am zis aşa: „Dacă măcar două dintre aceste instituţii vizate ar veni în Republica Moldova, eu sunt gata să dau curs, nici nu ştiu cum să le zic, invitaţiilor pe care le-am avut până acum să-mi vând portalurile şi să mă ocup de compania mea de consultanţă şi promovare a imaginii”. Voi fi sigur că în Republica Moldova face cineva presă, pentru că aceştia, dacă vor veni, vor face alt fel de presă. Nu ştiu câtă tentaţie ar trebui să aibă, având ceea ce avem în Republica Moldova.”
Alina Radu: „Păi, „Publika” au venit ca post străin.”
Igor Volniţchi: „E posibilă şi aşa variantă. Da, într-adevăr.”
Alina Radu: „La cât de obscuri au fost proprietarii televiziunii de la Bucureşti, care au fondat-o pe aceasta de la Chişinău, eu nu am avut aşteptări.”
Europa Liberă: Nu ţi-ai făcut iluzii.
Alina Radu: „Da.”
Europa Liberă: Alina, totuşi, ce păţiţi voi, cei care vreţi să faceţi investigaţii, dincolo de legislaţia en rose, ce vi se întâmplă în viaţa cotidiană?
Alina Radu: „Ni se întâmplă numai lucruri proaste.”
Europa Liberă: Deşi, pardon, şi legislaţia care interzice dronele, de exemplu.
Alina Radu: „Legislaţia se înrăutăţeşte. În primul rând, la Parlament prin sertare stau deja de câţiva ani propunerile asociaţiilor de media de îmbunătăţire a legislaţiei cu privire la accesul la informaţie. De exemplu, această lege are zeci de ani, e veche, nu exista internet atunci sau nu se utiliza poşta electronică etc.”
Europa Liberă: Dar atunci era progresistă legea, spun ei.
Alina Radu: „Ea e bună, doar că trebuie ajustată, trebuie revăzuţi oleacă termenii şi parametrii. Nu existau paginile web ale ministerelor. De aceasta legea prevede ca informaţia să fie furnizată prin scrisori cu plic şi cu timbre.”
Europa Liberă: Da, trei săptămâni.
Alina Radu: „Dar acum, când există pagini web, lucrurile trebuie schimbate. Informaţia trebuie să apară imediat pentru toată mass-media, nu preferenţial să se dea cuiva într-un plic, prin scrisoare.”
Europa Liberă: Şi contra cost.
Alina Radu: „Parlamentul la aceasta nu umblă deloc, o ţine în sertar, mucegaiul, praful se prind bine. În schimb, se umblă la legea dronelor, la legea cu privire la internet, la multe alte legi care ne restricţionează nouă libertatea de activitate. Noi o calificăm ca pe o rea voinţă, pentru că s-a discutat despre aceasta şi anul trecut de 3 mai, şi anul acesta de 3 mai, şi tot se fac nişte promisiuni, cu zâmbete, că se va rezolva. Pe lângă toate acestea, avem multe alte provocări, cu accesul la informaţie, cu plată. S-a discutat de atâtea ori să fie scoase aceste taxe, eliminate sau explicate, sau diminuate. Pentru că noi oferim investigaţia pe gratis cetăţeanului pe pagina web, dar guvernul ne ia mii de lei pe săptămână.”
Europa Liberă: Dar pentru ce, Alina? Ca să încerc să înţeleg şi eu, odată şi pentru totdeauna. Seamănă foarte mult cu plăcuţele acestea de înregistrare. De exemplu, dacă ai 888 şi XXXX acolo, care e, de fapt, undeva în nomenclator, omul acesta, pur şi simplu, îl scoate de acolo din sertar şi zice: „Dar acesta costă 10.000 de lei”. Materialul e acelaşi, operaţiunile pe care le face de eliberare a acestor plăcuţe sunt absolut aceleaşi, dar pentru că e deosebit desenul acestei materii zice: „Dar pe aceasta vreau 10.000 de lei”. Şi oamenii „deosebiţi” plătesc 10.000 de lei pentru aceste plăcuţe. În cazul acestor informaţii, de exemplu, de la Cadastru sau de undeva omul face un supraefort de 10.000 de lei?
Alina Radu: „Nu face niciun supraefort. A instituit o taxă. Noi am făcut solicitări să ne explice cum se formează acest preţ, ca să înţelegem şi noi, să nu fim proşti. Nu ni s-a răspuns niciodată. În 2015, în decembrie, taxa s-a dublat la Camera Înregistrării de Stat. Pur şi simplu, am primit o scrisoare în care era scris că taxa era dublată, adică cu 100%...”
Europa Liberă: „…că tare ne trebuie bani”.
Alina Radu: „Şi gata, nu s-a discutat. Demersul nostru de a afla de ce, ce s-a schimbat din noiembrie până în decembrie, că s-a dublat această taxă – niciun răspuns. Fiţi buni şi plătiţi, pur şi simplu. Şi aceasta afectează calitatea jurnalismului. Şi nu mai poţi azi să îi oferi cititorului zvonuri. După ce ai făcut jurnalism exact, corect, cu date precise despre aceste firme ale demnitarilor, acum nu mai poți să zici că „noi bănuim, pentru că nu avem bani să plătim, noi bănuim că, probabil”... Da, o investigaţie porneşte de la o bănuială, dar ea trebuie verificată şi pe ea se aplică o mulţime de informaţii care sunt corecte.”
Europa Liberă: Dar o faceţi doar din considerentul, să zicem aşa, reputaţional sau vă feriţi şi de procese?
Alina Radu: „Standardul înseamnă tot: și calitate, şi siguranţa că nu vei avea procese, şi siguranţa că cititorul nu se dezamăgeşte. Pentru noi el tot e foarte-foarte important.”
Europa Liberă: Am înţeles. Dar înainte vreme, iarăşi, era un instrument bun, o „buturugă” foarte eficientă să vă acţioneze în judecată pentru defăimări, pentru calomnii.
Alina Radu: „Nicio problemă.”
Europa Liberă: Continuă?
Alina Radu: „Totul continuă. Procesele continuă, în justiţia din Moldova durata proceselor e vreo trei ani, mediu, a unui dosar. Judecătorii mai au abilitatea să ajungi până în ultima instanţă şi să zică: „Vai, mergeţi înapoi în prima instanţă, că nu ştiu ce acolo nu s-a judecat corect”. Şi porneşti iar procesul de trei ani. Poţi să nu ai 100 de procese, îţi ajunge să ai cinci procese, dar care durează câţiva ani de zile.”
Europa Liberă: În timpul acesta plăteşti un avocat?
Alina Radu: „Cum să te reprezinţi pe gratis? E adevărat că noi nu avem bani de avocaţi, dar, ca să merg eu sau Aneta Grosu în proces, trebuie să pierzi atâta timp. Şi te duci la şedinţă şi la şedinţă afli că nu a venit partea adversă, că judecătorul s-a îmbolnăvit, că grefiera e în vacanţă, că ceva nu funcţionează în acest sistem.”
Europa Liberă: Deci, sugeraţi cumva că aceasta e o formă de hărţuire?
Alina Radu: „Cum să zic? Noi respectăm legislaţia Republicii Moldova. Dacă cineva se consideră afectat de un articol din „Ziarul de Gardă”, noi acceptăm să mergem în instanţă. Modul în care se petrece sigur că am avut deseori feeling-ul acesta că suntem hărţuiţi, dar legea e lege, trebuie să o respectăm. Acum trebuie, pur şi simplu, să mulţumesc Centrului de Jurnalism Independent şi altor avocaţi care ne-au reprezentat pro bono, din simpatie sau din credinţa că noi facem jurnalism corect, pentru că nu am pierdut niciun proces în aceşti 13 ani.”
Europa Liberă: Da, Centrul acordă asistenţă juridică mai multor instituţii de presă.
Alina Radu: „Tuturor.”
Europa Liberă: Tocmai reprezentarea în instanţă. Igor, dumneata spuneai de portaluri de ştiri. Să trecem un pic în zona aceasta. Lumea, de regulă, are foarte multă încredere în televiziuni şi din cauza aceasta, probabil, televiziunile au fost cele mai „apetisante” pentru politicieni, pentru guvernare. Mai nou, deja se trece la portaluri de ştiri, la bloggeri, la postaci, se vede pirania aceasta cu ochiul neînarmat. Dumneata, care faci jurnalism online, te simţi cumva într-un mediu acid, vezi concurenţa aceasta neloială?
Igor Volniţchi: „Nu ştiu dacă e concurenţă. Aici revin la ce se menţiona în debutul discuţiei noastre, că multă presă, inclusiv pe online, nu înseamnă numaidecât şi presă de calitate. Spre exemplu, noi acum am fost nevoiţi să înaintăm, un grup de instituţii media, aici e vorba şi de „Realitatea”, şi de „Комсомольская Правда”, şi micul concern pe care îl patronez eu, am fost nevoiţi să înaintăm unor portaluri, mai concret, la două portaluri de ştiri nişte petiţii comune, nişte cereri prealabile. Închipuiţi-vă că s-a ajuns chiar şi la cereri prealabile, a propos, de această concurenţă între portaluri. Ce făceau respectivele portaluri? Noi, având producţie proprie, practic, în proporţie de 100%, producţie în care investim şi vine cineva care zice: „Eu iau de la tine ştirea aceasta că mi-a plăcut. Iau de la tine, iau de la tine’.”
Europa Liberă: Copy-paste.
Igor Volniţchi: „Da. Şi cineva avea un administrator, avea un buget, din câte am înţeles eu, cu tot cu chiria sediului şi tot până în 2.000 de dolari pe lună şi avea acolo doi oameni care făceau de serviciu cu furtul ştirilor. Şi, iată, noi, producătorii, cei care punem accent pe producţie, practic, sută la sută, am înaintat această cerere prealabilă, avertizându-i: „Băieţi, aşa nu se face. Noi muncim’.”
Europa Liberă: Şi cum au reacţionat?
Igor Volniţchi: „Au reacţionat normal, trebuie să recunosc. Au zis: „Da, noi recunoaştem, nu e bine aşa, să vă furăm munca, să facem trafic pe seama voastră, să facem bani’.”
Europa Liberă: Dar legea nu interzice?
Igor Volniţchi: „Da. Şi ne-au propus diferite variante de colaborare în continuare. Au recunoscut că deja traficul pe care îl au, vizitatorii pe care îi au aceste site-uri sunt dependenţi de ştirile noastre, nu de ale lor, de ale noastre, pe care ei le luau de la noi şi, pentru a nu-şi pierde auditoriul, ei ne propun acum diferite variante. Evident că facem şi un schimb de opinii, cei vizaţi între noi şi urmează să le dăm un răspuns în timpul apropiat.”
Europa Liberă: Dar legislaţia, în general, sancţionează asemenea subterfugii? Pentru că şi Alina a avut asemenea poveşti.
Alina Radu: „Ce a avut? Avem în fiecare zi. Dar dacă, să zicem, o ştire e furată, chiar ieri [4 mai] această investigaţie a fost, pur şi simplu, luată calup, cu documente. Aceasta e muncă enormă, se pun documente, fotografii, probe, convorbiri cu oameni care vorbesc o dată în secol cu un jurnalist. Şi se preia, şi se pune pe toate site-urile.”
Europa Liberă: Şi fără măcar un telefon la Alina Radu.
Alina Radu: „Nu. Nu există nimic, deşi sub fiecare articol există o avertizare sau o informaţie despre cum puteţi prelua, în ce condiţii şi cât puteţi prelua pe gratis de pe acest site.”
Europa Liberă: Legal vă puteţi apăra sau nu?
Alina Radu: „Se fură atât de mult că trebuie să pui în fiecare zi un jurnalist poliţist să urmărească ce se fură. Eu nu pot să citesc toate portalurile în fiecare zi, mai ales acestea care fură. Eu le citesc pe acelea care produc. Deci, nu dai de capăt, nu poţi să ştii cât e de enorm acest fenomen. Dar atunci când e prea de tot şi dăm de ei, mai
Se fură atât de mult că trebuie să pui în fiecare zi un jurnalist poliţist să urmărească ce se fură...
încercăm o discuţie, mai facem o plângere la Consiliul de Presă şi Consiliul de Presă le mai dă peste nas. Deşi sunt unele portaluri absolut obraznice care nici măcar nu reacţionează nici la somaţiile noastre sau ale Consiliului de Presă. Şi aici iar trebuie să îţi iei avocat, să mergi în instanţă. E fără sfârşit. Şi noi avem capacitate de scris, dar nu avem capacitate de umblat cu bastonul şi lupa.”
Europa Liberă: Da. Dar o pedeapsă exemplară, cu bani solizi ceruţi de la ei, i-ar descuraja?
Alina Radu: „Într-o bună zi noi sperăm că vom avea capacitatea şi vom lua bani de la toţi, îi vom acţiona în instanţă şi pe cei care ne fură. Dar pe cei care ne hărţuiesc noi de pe ei tot putem lua bani, pentru că ei ne hărţuiesc, de fapt, fie şi în instanţă. Un funcţionar public, dacă te acţionează şi îţi cere un milion, dar el nu are nicio literă dreptate, el tot poate fi reacţionat în judecată pentru hărţuială şi de luat bani. Într-o bună zi noi vom lua tare mulţi bani. Dar când vom ajunge să ne dezvoltăm această capacitate, încât, pe lângă faptul că scriem investigaţii, să avem un departament care se ocupă cu absorbitul de bani de la cei care greşesc.”
Europa Liberă: Probabil, dumneata o întorci în glumă, dar eu chiar aş spera să existe tehnologii ca la YouTube, de exemplu, că eu personal am păţit. Am pus odată sub o filmare o muzică de a lui Bregović şi m-a avertizat preţ de câteva ore că scoate filmul, pentru că are muzică fără autorizare.
Alina Radu: „S-au chiar te blochează.”
Europa Liberă: Da, sau te blochează, sau shazam-ul acesta care detectează după un fragment muzical imediat. Eu sper să existe asemenea aplicaţii, programe, introducând câteva fragmente, să poţi detecta imediat cine te fură. Pentru că noi am contat foarte mult pe obraz, pe bunul simţ, dar aceasta nu funcţionează.
Alina Radu: „Mai mult decât pe furt, eu aş lupta, în primul rând, cu produsul fals şi descalificant. Aceasta ne aduce, de fapt, un rău mai mare. Lumea îşi pierde încrederea în toată mass-media, pentru că unii fac ştiri agramate, false.”
Europa Liberă: …senzaţionale.
Alina Radu: „Da. Senzaţionalisme false. Eu, în primul rând, aş accepta să câştigăm în acest război. Pentru că noi recunoaştem: facem un produs corect, echidistant, care vrem să ajungă la public, pentru că ştim că omul se va informa.”
Europa Liberă: Alina, dar are şanse presa să câştige acest război pentru un produs onest, în condiţiile în care publicul, pardon, „muşcă” asemenea chestii, când aude despre senzaţional şi vai de mine?
Alina Radu: „Da, eu consider că toate lucrurile bune au şanse. Aceasta e o filozofie: schimbările în bine durează, schimbările în rău se fac mai repede. Dar e o plăcere enormă să vezi că schimbările în bine sunt posibile. Important e să nu cedăm.”
Europa Liberă: Igor, dumneata crezi că publicul, care mai muşcă nada aceasta otrăvită, se va dezvăţa şi ar putea să aleagă grâul de neghină?
Igor Volniţchi: „Presa este pusă într-o dublă situaţie şi fiecare instituţie media trebuie să îşi aleagă calea sa. Unele instituţii de presă aleg să facă un produs de calitate şi indirect să educe consumatorul de informaţie. Este o muncă foarte grea, practic, nesusţinută şi de multe ori efortul depus se pierde în van. Cea de a doua categorie este presa care se pliază pe aşteptarea consumatorului de informaţie. Nu vreau să lezez niciun consumator de informaţie, dar trebuie să recunoaştem că în Republica Moldova calitatea consumului de informaţie este foarte şi foarte joasă. Iar consumatorul de informaţie de multe ori gândeşte primitiv. El aceasta doreşte: senzaţii, ceva uşor.
Şi instituţiile media, care nu doresc să depună efort în produs de calitate şi în ceea ce numim noi educarea consumatorului de informaţie, ele aleg să se plieze pe aşteptarea lui. Pliindu-se pe aşteptare, ele, evident, ajung mult mai rapid la scopul pe care îl au. Şi iată aici noi trebuie să distingem aceste două categorii de instituţii media din Republica Moldova şi alegerile pe care le fac ele.
E posibil ca instituţiile care îşi propun drept scop educarea consumatorului de informaţie, o anumită cultură a consumului de informaţie să fie implementată, eu cred că ele au mari şanse de izbândă, dar este un drum foarte şi foarte lung. Şi până la finalul acestui drum, fiecare instituţie media, care doreşte să supravieţuiască, va trebui, călcându-şi pe mândrie, călcându-şi pe orice principiu, să facă mici-mici devieri şi uneori să se plieze şi pe acest primitivism care este în lumea consumului de informaţie din Moldova. Dar, repet, scopul scuză mijloacele.”
Alina Radu: „Eu vreau să fac o mică paralelă, dacă vorbim despre consumatorul de ştiri de cancan sau de ştiri false, despre sfârşitul lumii şi horoscop, şi astrologie…”
Europa Liberă: …sau 30.000 de sirieni.
Alina Radu: „Da. Să zicem, Cola sau Sprite, sau băuturile acestea, sau hamburgeri, sau nu știu ce, da, ele când apar, iniţial, toată lumea le vrea. Sau ridichea crescută aşa de mare. Sau căpşuna aşa de mare. Dar pe urmă lumea zice: „Dar eu nu mai cumpăr căpşunile acestea în luna februarie că nu au gust. Şi nu mai cumpăr Cola că nu mai ştiu ce conţine. Şi nu mai cumpăr salam de acela, parcă e roz şi frumos, conţine fosfaţi. Și nu mai cumpăr”. Deci, lumea se satură şi totuna va refuza în timp. Pe când produsul de calitate, din ingrediente pe care lumea le cunoaşte, pâinea integrală, o vor cumpăra întotdeauna.”
Europa Liberă: Stofa de in sau de lână va fi purtată tot timpul. Eu, la fel, sunt de modă veche. Adică, îndrăznesc eu să cred că dumneavoastră sunteţi adepţii unui jurnalism zis de modă veche. Și eu cred că misiunea jurnaliştilor este să îşi şi educe un auditoriu, pentru că uşor îl pervertim, uşor îl facem dependent de cancanuri şi de tot felul de senzaţii, de populisme. Mai ales, într-o lume în care politicieni populişti tot mai mult încearcă să câştige teren, în care e mai simplu să ajungi în vârfuri cu lozinci şi cu promisiuni neacoperite, decât să faci muncă sisifică uneori de onorare a promisiunilor şi de muncă onestă de politician, de reprezentare a alegătorului, a celui care te-a delegat în Parlament, în guvern, la Preşedinţie. Sunt convins că şi dumneavoastră, cei care în momentul acesta ne ascultaţi sau ne priviţi, vă doriţi acelaşi lucru. Aşa că rămâneţi prin preajmă, că noi vom continua să insistăm asupra acestui fel de jurnalism.
