Linkuri accesibilitate

Punct și de la capăt: Cine sunt beneficiarii independenței?


Parte din echipa de producție a documentarului, de la stânga la dreapta-Vasile Botnaru, Eugenia Crețu, Alexei Golubev, Oleg Captarenco și Nicu Gușan

În emisiunea de astăzi am inclus trei fragmente dintr-un documentar realizat de Eugenia Crețu și Nicu Gușan care propun o abordare mai puțin triumfalistă, dacă nu cumva anti festivistă, a celor trei decenii de independență a Republicii Moldova, care se împlinesc în acest an. Colegii mei m-au invitat și pe mine în voiajul lor jurnalistic pe parcursul căruia au căutat răspuns la eterna întrebare Quo vadis?, Republica Moldova, adică încotro ? Întregul documentar gândit ca un jurnal de bord, îl veți putea urmări cât de curând pe pagina noastră de internet, dar și la postul național de televiziune. Între timp anticipăm premiera documentarului lansat de subdiviziunea Pur și simplu. Moldova a Europei libere cu trei fragmente de discuții purtate în beciul unui cunoscut vinificator, la o pensiune turistică de la Văleni și La Paris, acesta fiind numele restaurantului din satul Corjeuți din raionul Briceni.

Punct și de la capăt: Quo vadis, R.Moldova?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:43:28 0:00
Link direct

Primul interlocutor se numește Ilie Gogu. Lui îi aparține numele pe care l-ați văzut imprimat pe sticlele cu vinuri medaliate la prestigioase concursuri internaționale.

Europa Liberă: Când dumneata, ai pornit era un risc sau ți-ai făcut un calcul sigur că ieși la un final cât de cât fericit?

Ilie Gogu: „Dar noi n-am făcut un business-plan ca atare, ca să dezvoltăm business. Asta s-a născut din pasiune, asta a venit așa, din interior. Pentru că eu deja lucram în industria vinurilor, dar în paralel am început să fac asta în condiții artizanale inițial.”

Europa Liberă: Deci nu business, pasiune și atunci, în componenta asta de pasiune ce era? Să scot un vin așa, să zică Eugenia când o să vină „Wow! Gogu, ești tare!”.

Cine sunt beneficiarii independentei?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:44:19 0:00

Ilie Gogu: „Ei bine, ne ajungea capul la făcut vinuri. Am și studii în domeniu, am făcut universitatea, am mai făcut post universitate anumite perfecționări, dar având în vedere că și lucram. Dar știți, când ești angajat ai mâinile legate. Nu poți să faci ceea ce vrei tu, nu poți crea. Vinificația este, mai degrabă, o artă.”

Europa Liberă: Creație, da?

Ilie Gogu: „Desigur, aici trebuie să creezi.

Nu există o instrucțiune după care să mergi pas cu pas și să obții un produs anumit...

Aici trebuie undeva să mai deviezi, undeva să creezi, undeva să mai introduci creativitate.”

Europa Liberă: Cineva compară cu parfumeria.

Ilie Gogu: „Exact. Și având în vedere și perioada aceea, 2004-2005, știți ce vinificație era în Moldova. Atunci am hotărât că, totuși, trebuie să începem să facem ceea ce știm, ce am învățat.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă „ce vinificație era”?

Ilie Gogu: „Până la embargo cu Federația Rusă, desigur, calitatea vinurilor era mult mai joasă.

Europa Liberă: „Poșircă.”

Ilie Gogu: „Da.”

Europa Liberă: Deci, undeva aveau dreptate rușii când spuneau că sunt bune de vopsit gardurile?

Ilie Gogu: „Ei bine, tot ce a fost atunci a fost pe criterii politice, dar asta ne-a dat un imbold ca noi să producem și altă calitate care este pentru alte piețe, nu numaidecât Federația Rusă.”

Europa Liberă: Ce frumos ați numit șutul în fund pe care l-au luat vinificatorii. Cică imbold!

Ilie Gogu: „Asta e!”

Europa Liberă: Și într-adevăr, s-au schimbat lucrurile de atunci?

Astăzi în Republica Moldova toate fabricile mari și mici produc deja și vinuri de calitate...

Ilie Gogu: „S-au schimbat radical, la 180 de grade. Astăzi în Republica Moldova toate fabricile mari și mici produc deja și vinuri de calitate.”

Europa Liberă: Dar vrac se mai cară?

Ilie Gogu: „Se mai cară vrac, dar chiar și vracul deja corespunde altor cerințe. Pe oricare piață UE pot ieși chiar și cu vrac, vinurile sunt de o calitate mult mai înaltă decât ceia ce a fost.”

Europa Liberă: Cum controlezi vracul, să nu ți-l strice partenerii din Rusia? Pentru că înțeleg problema era dincolo, de faptul că se căra cu polobocul „poșirca”, se dilua, lipeau o etichetă Republica Moldova și toate ponoasele erau pe capul moldovenilor.

Ilie Gogu: „Acum mai puțini producători lucrează cu piața rusească și pentru piața UE nu te mai poți juca cu legislația și desigur ce exporți trebuie să răspunzi pentru ceia ce produci. S-a rezolvat de la sine problema.”

Moldova - Gogu Winery

Europa Liberă: Ambiția de a face propria producție s-a născut din faptul că dumneata, erai legat la întreprindere, că produceai ce se vinde, facem banul, dar nu facem creație. Asta este componenta principală, ambiția de a valorifica talentul de vinificator.

Ilie Gogu: „Desigur. Mie mi-a început foarte mult să-mi placă această îndeletnicire chiar de când am început a studia la universitate și respectiv când am început a lucra am început să mă atașez tot mai mult și mai mult de acest domeniu.

Am început în condiții de casă să producem careva tipuri de vin..

Am început în condiții de casă să producem careva tipuri de vin și să participăm la concursurile de amatori. De genul Polobocul de Aur, Cupa lui Dionis și mai multe concursuri din astea mici.”

Europa Liberă: Dar cum e vinul de casă? Exista cândva un mit că e foarte bun.

Ilie Gogu: „Ei bine, vinul de casă, ca orice produs care-i produs cu mâna ta, fiecare gospodar își laudă marfa și este ok, pentru că, dacă muncești, depui suflet într-un produs...”

Europa Liberă: Dar depinde și de gospodar, bănuiesc.

Ilie Gogu: „Indiferent cum iese la final, dar este produsul pe care tu l-ai muncit și atunci îți pare că e cel mai bun.”

Europa Liberă: Și-ți lauzi puiul?

Ilie Gogu: „Da. Bine, eu nu pot să spun că este un mit, că poate jignesc pe cineva care produce vin de casă și spune că nu mai sunt toate vinurile de casă rele sau sunt bune. Aici sunt de la și până la. De la gospodar la gospodar.”

Europa Liberă: De la beci la beci. Dar totuna, nimeni nu mai poate spăla polobocul acasă așa încât...

Ilie Gogu: „Da, desigur.”

Europa Liberă: Și folosește același poloboc ani la rând.

Ilie Gogu: „Sunt acum tehnologii moderne care permit și în condiții de casă să produci un vin artizanal corect, cel puțin, folosind vase de inox cu capace flotante care sunt destinate pentru micro-vinificație. Pentru condiții de casă.”

Europa Liberă: Când dumneata, ai simțit că din creație, din ambiția aceasta de artist, poate să iasă ceva... Bănos. Industrial.

Ilie Gogu: „Eu încă nici astăzi nu simt asta. Asta este, mai degrabă, un proces de lungă durată.”

Europa Liberă: Deci, trebuie s-o întreb pe nevastă?

Ilie Gogu: „E pe termen lung și niciodată nu mi-am pus ca scop ca asta să fie un business foarte profitabil. Da, desigur, visăm și astăzi, visăm să facem și bani din pasiunea asta, dar e mai complicat. Noi am mers pas cu pas, încet-încet, am procurat câte un butoi, câte o pompă, câte o cisternă...”

Europa Liberă: Deci, veniturile le înghite... Le reinvestiți.

Ilie Gogu: „Toate au fost reinvestite și în continuare sunt reinvestite.

Am trecut și prin greutăți în familie...

„Toată lumea ca lumea se mai duce la odihnă, numai tu ești un nebun și cumperi câte un butoi în tot anul și toți banii îi cheltui”. Sunt niște chestii mai greu de înțeles pentru cineva care calculează doar cifre și care face o afacere din asta. La noi cifrele au fost pe ultimul plan. Au fost pasiunea și scopul de a produce ceva bun.”

Europa Liberă: Dar cum e să fii un mic producător pe piața aceasta pe care sunt nume mari? Cum concurezi cu un brand nou, ca producător mic, cu un mastodont recunoscut pe piața internațională?

Ilie Gogu: „Chiar dacă și este o concurență, eu aș spune că este o concurență sănătoasă la noi. În Republica Moldova se produce foarte mult vin, din el se consumă între 5 și 10% pe piața internă, restul – 90 la sută merge pe exterior, la export. Și practic toți oamenii din această ramură au înțeles că noi facem un lucru comun și toți trebuie să facem un vin corect, să mergem pe extern, să-l promovăm ca un brand de țară.

Europa Liberă: Asociația a apărut în mod firesc? Asociația vinificatorilor?

Ilie Gogu: „Desigur, noi nu avem o asociație a tuturor vinificatorilor, ca atare sunt asociații regionale, cele cu IGP și asociația micilor producători de vinuri.”

Europa Liberă: Da micii producători eu știu ca aveți o asociație, chiar informală, vă întâlniți...

Ilie Gogu: „Da, avem o asociație a micilor producători de vinuri pe care ne-au unit aceleași scopuri, aceleași probleme, aceleași gânduri.”

Europa Liberă: Și generația contează.

Ilie Gogu: „Și generația desigur. Cam toți suntem practic din aceiași generație, tineri, patronați de vin.”

Europa Liberă: Dvs. mergeți la expoziții internaționale. Ați gustat, cu siguranță, vinuri din alte țări. Putem concura cu vinul francez, spaniol?

Ilie Gogu: „La ziua de azi pot să vă spun ferm că putem concura cu oricare vin din toată lumea.

Moldova deja produce vinuri și asta bucură...

Este deja și o alegere pe gustul oricărui consumator, din oricare colț al lumii.”

Europa Liberă: Și prețurile?

Ilie Gogu: „Și prețurile sunt foarte competitive, pe extern chiar.”

Europa Liberă: Dar totuși când francezii, de exemplu, scot pe etichetă că este vin francez, la un consumator prima reacție este că ce poți să aștepți de la un vin moldovenesc.

Ilie Gogu: „Sigur că e mai complicat de concurat cu țările care au o tradiție de vinificare de sute de ani, cum este Franța, cum este Spania, cum este Italia. Și noi ne considerăm o țară cu tradiție de vinificație, dar cultură de vinificație modernă și bine stabilită, ca brand de țară, noi asta abia începem să dezvoltăm. Noi în Moldova avem 10- 15 ani de când producem vinuri, Franța și țările lumii vechi, producătoare de vinuri, ele produc de sute de ani și o fac deja corect, o fac demult și au un brand, au un nume cunoscut pe extern în oricare colț al lumii. Desigur, când pe etichetă scrie „Product of France”, e mult mai simplu să vinzi acel vin decât „Produs în Moldova”, că nu ne știe nimeni, cine e Moldova, e complicat. De atâta noi mergem pe formula să spargem această gheață, să promovăm, în primul rând, Moldova și pe urmă, fiecare vinărie sau brand în parte.”

Europa Liberă: Bocitoarele din politică tot plâng după piața răsăriteană și eu, de exemplu, care am învățat la Moscova, când veneam de acasă aveam prieteni ruși care așteptau ”Букет Молдавии” (Buchetul Moldovei), ei atâta știu. Acum vă întreb, s-a spart deja reputația asta de furnizoare de vin dulce care să bată la cap.

Ilie Gogu: „Mai greu să spargi aceste stereotipuri că țările care au fost renumite cu așa tip de vin și e mai simplu deja să te promovezi în țări unde nu se știe cine ai fost, ce ai făcut. O i-ai de la zero cu produs corect.”

Europa Liberă: În China, de exemplu, pe curat.

Ilie Gogu: „Dar și în țările estice, vreau să vă spun, cultura vinului în orașele mari deja ia amploare.

Se creează și acolo cluburi de amatori care promovează vinurile corecte, vinurile bune..

Recent au fost organizate diferite expoziții din Federația Rusă inclusiv unde au fost promovate vinurile moldovenești și au fost apreciate foarte înalt de marii somelieri și cunoscători de vinuri. Chiar au fost uimiți de calitatea vinurilor la ziua de astăzi. Nu este ceia ce a fost 20 de ani în urmă.”

Europa Liberă: Dacă nu era independența Republicii Moldova, vă vedeați ca vinificator în condițiile sovietice? Vă pregăteați să faceți carieră, ce vă imaginați că puteați să fiți maximum în condiții de URSS?

Ilie Gogu: „Desigur că nu, pentru că în condițiile URSS, se punea accent pe volum, pe plan și indici, cum era atunci. În nici un caz pe calitate. Noi avem fabrici, majoritatea construite pe timpul URSS, unde cisternele de producere erau de 450 de metri cubi. Vă dați seama ce calitate se putea de obținut în așa volume, imposibil să urmărești tot procesul de calitate.”

Europa Liberă: Și mai ales privat nu erați să ajungeți.

Ilie Gogu: „Privat nu era, pentru că vinul era considerat produs alcoolic, în primul rând. Pentru a produce vin trebuia să ai licență. Era accizat. Era imposibil să te dezvolți ca producător mic, particular. Asta la noi, în Moldova, a devenit posibil după 2011, când s-a modificat legislația și vinul a devenit produs alimentar, mai puține cerințe birocratice pentru a-l produce și a dat voie să se nască mai mulți producători mici, producători artizanali, care și-au deschis câte o mică afacere și produc vinuri, cresc struguri.”

Europa Liberă: Noi de asta ne întrebam, s-a făcut produs alimentar în beneficiul vostru sau...

Ilie Gogu: „Desigur în beneficiul nostru, ca și majoritatea țărilor UE vinul este un produs alimentar, nu este supus accizării nu este o mașinărie birocratică care nimănui nu-i trebuie. S-a pierdut și sensul acestei birocrații, cândva vinul era produs de stat și mergea un control strict, o evidență strictă ca nu cumva să fure cineva o căldare de vin. Acum deja a venit sectorul privat și s-a pierdut sensul acestei monitorizări foarte stricte.”

Europa Liberă: Reputația a înlocuit birocrația. Spuneați de cultura vinificației că a crescut, dar cultura consumului cum e în Moldova? S-au mai schimbat lucrurile? Nu mai dă lumea așa, peste cap, pahar după pahar și le amestecă de toate culorile?

Ilie Gogu: „Cultura vinificației nici nu avea cum să se schimbe, dacă nu era o cerere din partea consumatorului. În primul rând, a avansat cultura consumului.

Lumea a început să circule prin diferite țări europene, țări cu culturi tradiționale de consum...

Vinuri de calitate și deja a început să ceară și de la producătorul autohton, inclusiv, să fie o calitate, nu ceea ce a fost. Și desigur, asta a lucrat în tandem cumva, producătorii și consumatorii au făcut un lucru comun: de a promova vinurile bune, calitatea și corectitudinea, în primul rând.”

Europa Liberă: Poate ne arătați un pic ce aveți aici?

Ilie Gogu: „Beciul de păstrare a vinurilor roșii, toate butoaiele practic franceze. Aici avem niște colecții de vinuri din diferiți ani, preponderent, vinuri roșii care sunt destinate învechirii, dar cea mai importantă colecție este colecția din vinuri licoroase care au fost medaliate cu primele medalii de aur la nivel internațional. Noi când am făcut saltul acesta de la vinuri de amator la vinuri profesioniste.”

Europa Liberă: Și deodată ați luat medalii?

Ilie Gogu: „Da, a fost in 2014, la ziua de astăzi avem peste 30 de medalii de aur și argint la diferite concursuri mondiale. Dar vreau să vă spun că nimic nu se compară cu emoțiile de la prima medalie.”

Europa Liberă: De asta le păstrați așa, la loc de cinste?

Ilie Gogu: „O parte din acele vinuri au fost puse în colecție nu în scop comercial, mai degrabă un scop de suflet. Eu mereu când le văd îmi aduc aminte și retrăiesc ceea ce am simțit atunci când am primit prima medalie.”

Europa Liberă: Și medaliile sunt o motivație să mergeți mai departe.

Ilie Gogu: „Desigur medaliile sunt o motivație, îți dau un suflu nou, o apreciere și asta te motivează ca să creezi în continuare și dai mai bine și mai multe.”

Europa Liberă: Al doilea popas echipa Europei Libere l-a făcut la Văleni, iar pe post de gazdă îl veți auzi pe Nicu Știrbeț. El este analist financiar stabilit în Germania. Dar nu scapă ocaziile de a însoți grupuri de turiști din Occident pe care îi aduce neapărat în satul său de baștină.

Nicu Știrbeț: „Asta e muzeul tradițional „Curtea țărănească” aici pentru noi este un loc de suflet în primul rând pe lângă tot altceva ce reprezintă. E o moștenire care ne-a fost lăsată care am adunat aici mama, părinții, bunicii toată zestrea care au fost...”

Europa Liberă: Aceasta este casa bunicilor tăi?

Nicu Știrbeț: „Nu-i a bunicilor, aici am adunat toată zestrea care a fost și a rezultat în această curte tradițională unde aici este și un loc de poposire a turiștilor germani care vin în croazieră pe Dunăre. Ei vin la Văleni și noi îi aducem aici cu autocarele, le oferim un program folcloric, un vin roșu pe care ei tare îl apreciază. Le dăm autenticitatea asta moldovenească care pentru dânșii reprezintă ceva care s-a pierdut în anumite locuri care și ei o aveau la un moment dat, dar cumva prin toată migrația spre urban spre urbanizare sau imboldul ăsta s-a dus un pic și îl redescoperă aici la noi la Văleni.”

Europa Liberă: Tu te-ai întors din Scoția acasă?

Nicu Știrbeț: „Nu sunt momentan întors, eu locuiesc în Frankfurt acum și lucrez acolo, dar mereu pentru mine acasă a fost lunca Prutului și a fost Văleni. A fost aerul ăsta curat care se simte, tradițiile locului și însuși magia că aici am crescut și asta a rămas in noi indiferent prin care țări am umblat. Și de exemplu, sunt cred că jumătate sau un sfert din populația Moldovei, aproape jumătate cred că e plecată, dar credem că chiar dacă până acum a fost migrația asta est-vest lumea se rearanjează, hotarele devin mai micuțe și cumva se raliază la anumite standarde. Eu cred că într-un final, curând nu chiar departe, după tot ce se întâmplă și după așa, va fi și o migrație vest-est.

Ai noștri întorcându-se aducând cu ei...

Tu ești, de ce nu, cel mai bun ambasador al turismului din Moldova este emigrantul nostru care-i peste hotare și aduce și vecinului un pahar de vin, și aduce și cunoscuților și tot vorbește că la noi în Moldova se fac lucruri și sunt așa lucrurile într-un anumit fel și ei sunt promotorii noștri.”

Europa Liberă: Asta-i partea romantică a lucrurilor, dar partea realistică, când țăranii nu au ieșitoare, adică veceul, totuși, e în curte, când e dificultate. Iată dumneata vii așa la dânșii, dar ei sărmanii: „Ia pune mâna pe sapă!”. Contrastul ăsta cum îl suporți, dumneata? Pentru că dumneata, vii și spui „Ia vezi autenticitatea, parfumul...” Și te lovești de viața asta a țăranilor care zic „Măi, mai lasă-mă cu romantică că aici nu mi-a rodit...” Există momentul ăsta?

Nicu Știrbeț: „Bine, viața satului e un univers în felul lui. Toate lucrurile au o anumită ordine și un anumit fel. Adică trezirea e la ora șase dimineața, fără multe cafele și mult stat la birou. La noi e vestita sută de grame, care e combustibil. Cele două lucruri nu sunt paralele, ele se intersectează.”

Europa Liberă: Nu concurează. Am înțeles.

Nicu Știrbeț: „Pentru că sunt cei care vin la țară din orașe și ei așteaptă să vină aici la țară, sunt cei care sunt de-a locului.”

Europa Liberă: Voi deja sunteți suficient de puternici, generația asta, ca să-i tractați pe aceștia care încă se opun și zic: „Hai mai lasă-mă tu cu turiștii”? A apărut deja o generație care să-i rupă din mlaștina trecutului, din nostalgiile sovietice. Cum simți dumneata?

Nicu Știrbeț: „Noi generația asta post-sovietică, s-o numim așa, pe de o parte, am fost binecuvântați, dar pe de alta am fost blestemați. Da, suntem cumva crescuți în alt spirit, suntem aliniați mai mult decât buneii noștri, decât părinții la anumite valori europene, care și ele acum se descoperă.

După războaiele mondiale, după ce a trecut Europa prin nazism și prin comunism, abia acum se fundamentează...

Drepturile omului e un concept relativ nou, făcut prin Magna Carta. Pe de altă parte, noi am fost dezrădăcinați de locul acesta, de felul de a face lucruri, prin migrația masivă care s-a întâmplat, prin familiile care au fost dezbinate. Deci, a fost cred că o generație... n-aș numi-o de sacrificiu. A părinților noștri a fost cea de sacrificiu, care a trecut bulversant. A Dvs. cred că de asemenea. Misiunea noastră ar fi o generație de reclădire, poate de a face un pas în spate și de a analiza un pic cu privirea de ansamblu, de a înțelege măcar mersul lumii acum.”

Europa Liberă: De propulsare, v-ar plăcea așa o definiție? Să fiți generația de propulsare.

Nicu Știrbeț: „De propulsare sunt cei care vin după noi. Noi suntem generația de așezare.”

Europa Liberă: Știți propulsorul la rachete? E o treaptă care arde și cade. Și devine inutil. Sunteți gata să fiți propulsorul acesta care vă sacrificați, până la urmă? Trebuie să ardeți foarte rapid să dați impulsul... Noi scriem, în general, acum despre 30 de ani de independență. Majoritatea recunosc că sunt 30 de ani irosiți. Și acum e nevoie de o generație de oameni care să aprindă fitilul acesta și să pornească odată din loc Republica Moldova. Să-i ajungem măcar pe baltici.

Nicu Știrbeț: „Sunt 30 de ani irosiți din punct de vedere al dezvoltării. Dar pe de altă parte, cred că sunt 30 de ani care nu sunt irosiți din punctul de vedere al conștientizării. A renașterii, de realiniere la anumite valori pe care comunismul le-a distrus, le-a dezrădăcinat din plai, le-a dus în Siberia, a încercat să le scoată cu toată puterea, dar nu au putut.”

Europa Liberă: Atenție, noi vorbim în iunie. Ne întoarcem după 11 iulie să vedem dacă rămân valabile cuvintele acestea, dacă putem și să pariem.

Al treilea interviu din care am decupat fragmentul l-a acordat Gheorghe Andronic, managerul proiectului „La Paris”, însemnând un restaurant și spații hoteliere, devenite una din cărțile de vizită ale satului Corjeuți din raionul Briceni.

Europa Liberă: Localnicii cât de des vin la restaurant, mai ales cum suntem azi într-o zi de lucru, oricum neobișnuit.

Gheorghe Andronic: „În primul rând în zilele obișnuite, majoritatea, o mare parte cred că optzeci de procente din vizitatorii noștri sunt persoanele care lucrează pe șantiere în sat. Persoanele de la instituțiile de stat, de exemplu, de la primărie vin, de la băncile care sunt aici, de la magazinele care sunt. Vin și iau prânzul.”

Europa Liberă: Dar în sat să te duci să mănânci la restaurant sau la cantină? Satul spunea că acesta nu-i gospodar el trebuie acasă să aibă mămăliga. Ce e cu chestia asta, dumneavoastră, ați reușit să schimbați percepția?

Gheorghe Andronic: „Da. Într-o măsură da, Există o concepție în industria ospitalieră că restaurantele și însăși această industrie o mare parte din povara educației societății a fost dusă și este dusă de lucrătorii horeca, de industriile horeca. Multe modalități de a petrece timpul, de a lua masa au fost propuse. S-au inventat ei însăși în restaurante și luminile aprinse le-a văzut oportune, probabil...”

Europa Liberă: Bun, dar totuși, localitatea asta e deosebită cumva, nu?

Gheorghe Andronic: „Probabil, mulți...”

Europa Liberă: Sunteți de pe loc?

Gheorghe Andronic: „Da eu sunt de pe loc.”

Europa Liberă: Și la Paris ați fost?

Gheorghe Andronic: „Desigur că am fost.”

Europa Liberă: Da de ce la Paris?

Gheorghe Andronic: „Nu atât de mult poate ca majoritatea, dar am fost un an și aproape un an...”

Europa Liberă: Da de unde a pornit asta, că oamenii din Corjeuți au ajuns neapărat la Paris sau s-au atras unii pe alții.

Gheorghe Andronic: „S-au atras unii pe alții, deci primii care au mers în Franța au fost din niște familii mai numeroase.

S-au atras unii pe alții, deci primii care au mers în Franța au fost din niște familii mai numeroase...

Erau pe atunci băietani statornici pe picioare și au mers acolo, cât de cât, s-au aranjat și au început să se ajute frații lor, verișorii.”

Europa Liberă: Și au tras unii pe alții.

Gheorghe Andronic: „Exact. Imaginați-vă dacă s-au dus cinci, automat încâ cinci și dacă s-au dus cinci, iarăși, încă zece și tot așa. Cred că s-a dovedit în timp a fi o destinație oportună. Într-adevăr Franța este, am spus și fratelui meu când m-am dus acolo și la toți le spun, pentru cei care doresc să devină cineva în viață Franța este un rai de oportunități. Deci, practic, pentru orice om și chiar de vârsta dumneavoastră și a doua, și a trei vârstă, sunt fel de fel de instituții, programe de educare, de reeducare...”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră, ce făceați în Franța?

Gheorghe Andronic: „Franța e legată cu prima mea plecare care am făcut-o în statul Quatar, în Doha am locuit. Am venit ca să îmi văd părinții, după trei ani și eram așa într-un proces de așteptare ca pe urmă să plec iarăși înapoi. Doream să-mi perfectez documentele românești, să-mi iau pașaportul, ca revenind acolo cu alte forțe și cu alt statut să lucrez. Și am venit să-mi iau pașaportul între timp m-am dus în Franța,”

Europa Liberă: Și în Franța, cei din Corjeuți cu ce se ocupă?

Gheorghe Andronic: „În mare parte în construcții, dar vreau să fac o remarcă că deja nu mai sunt lucrătorii cei care au fost în anii nouăzeci, necalificați, deci ei au tendința foarte puternică să se califice. Chiar dacă vorbim de zidar, sau sudor, sau plumier. El are cunoștințele de aici, mulți se duc cu cunoștințele de aici, au experiență aici dar se duc acolo. V-am spus că Franța este o țară a oportunităților, sunt cursuri de calificare unde îți dau certificate îți dau tot.”

Europa Liberă: Da după aia pretinzi contract legal.

Gheorghe Andronic: „Exact, îți faci firmă individuală, deci eu nu știu cum exact se numește asta, dar așa un tip de activitate individuală, deci eu ca persoană eu prestez servicii. Eu sunt firma, închei contract...”

Mulți se întorc și majoritatea investesc aici...

Europa Liberă: Un fel de patentă?

Gheorghe Andronic: „Da, ceva de genul. Foarte mulți aderă la metoda asta de lucru.”

Europa Liberă: Dar când se întorc?

Gheorghe Andronic: „Mulți. Eu cred că, în comparație cu alte localități din Moldova, mulți se întorc și majoritatea investesc aici. Majoritatea țin legătura, asta ce vedeți dumneavoastră, eu cred că e datorită atitudinii astea diferite că ei nu se desprind. Chiar mulți au și familii acolo poate și apartamente.”

Europa Liberă: Cum credeți dumneavoastră, iată dacă luăm factorul ăsta personal familial care influențează, fără îndoială, virusează satul, Moldova în general, cu spiritul acesta european. Ce este mai puternic, legătura asta familială, personală sau partea politică? Mai mult poate face statul dacă se întoarce spre Europa, dacă semnează acorduri și nu știu ce. Pentru că acum știți, iată la alegerii se va decide, iar ne întoarcem cu fața la răsărit sau rămânem cu Europa și factorul ăsta socialisto-comunist e foarte influent. În sensul ăsta, iată dacă ați pune pe cântar, poate factorul ăsta personal familial să tragă mai mult?

Gheorghe Andronic: „Dumneavoastră, mi-ați pus o întrebare capcană un pic.”

Europa Liberă: Nu! E principială.

Gheorghe Andronic: „În contextul ăsta, situația politico-socială a Moldovei trebuie dată la o parte, toată dezvoltarea acestui sat ea a fost cumva ”paralelă”, cum a menționat și un om distins din țara noastră, oamenii s-au trezit ieșiți din Uniunea Sovietică și văzând împrejur ce-i împrejur, au zis că noi nu vom sta la mila statului. Condițiile pentru copiii, viitorul pentru copii, binele nostru îl vom face singuri.”

Europa Liberă: Model de autoguvernare.

Gheorghe Andronic: „Și-au luat soarta în mâinile lor, dar în același timp urmează un fapt care trebuie constatat, ei nu s-au lăsat. Statul cum e bun rău, e al nostru și noi mergem să ne facem viitorul, noi ne luăm soarta în mâini.

Asta nu e o constatare acum recentă, asta s-a dovedit în timp...

Au trecut primii 10 ani, primele valuri de emigrare, al doilea și asta se întâmplă. Avem cred că patru generații, am colegi aici care au mers acolo au stat și au făcut câțiva bani și au pus, și-au rezolvat câte ceva, s-au întors.”

Europa Liberă: Am înțeles. Gheorghe, da când statul te încurcă, ce faci? Pentru că nu poți să faci revoluția într-o singură localitate, cum spunea дедушка Ленин „A в отдельно взятой стране” (bunicul Lenin, Dar separat într-o țară?), tot așa, nu poți să construiești alt stat decât împrejur. Și atunci ce faci când te încurcă statul?

Gheorghe Andronic: „Da, într-adevăr.”

Europa Liberă: Cum acționați voi?

Gheorghe Andronic: „Păi, eu nu cred că statul, însuși statul nostru, nu e un stat care încurcă, cum poate sunt alte exemple.”

Europa Liberă: Da dacă îți bagă niște impozite că rămâi...

Gheorghe Andronic: „Da, e drept ce spuneți dumneavoastră, dar el, mai mult, nu face nimic, nici bine nici rău mai mult, în sensul ăsta.”

Europa Liberă: Da în soarta dumneavoastră personal, statul ce rol a jucat? Dacă iarăși, ați spus că aveți experiența mai multor spații?

Gheorghe Andronic: „În primul rând m-a educat, mi-a dat o educație de care sunt mândru. În primul rând asta de aici, avem un liceu, avem școală gimnazială, avem grădiniță care activează cum în alte locuri s-au închis sau deschis. Oamenii iese protestează, plâng părinții, la noi astea au fost elementare, deci noi le-am avut, le-am moștenit și le-am păstrat și ele au lucrat.„

Europa Liberă: Dar iarăși e meritul Corjeuțenilor.

Gheorghe Andronic: „Hai să zicem administrația locală tot e partea statului.

Cred că și ea își are meritul ei...

Iată toată infrastructura care e aici și tot cum se face, cu altă față se uită. Iată oamenii, 8 ani am aici, deci vă dați seama că discută în fiecare zi, când te duci să iei un document pentru casă, o permisiune, eu am prieteni care au mașini TIR-uri și merg în Rusia, în Europa. Iarăși, bun, sunt niște obiceiuri nu bune de pe timpuri încă rămase, dar în mare parte altfel se atârnă și lucrează cu omul.”

Europa Liberă: Adică puteți să spuneți că administrația locală a conștientizat că e în service-ul populației?

Gheorghe Andronic: „Da, eu cred așa, eu am început să simt momentul ăsta, chiar eu personal, chiar mergând perfect în documente personale.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, ați pus degetul pe rană, pentru că problema principală asta este, că sus tare, dar și jos la nivelul primăriilor, uneori oamenii sunt tratați așa de parcă ei sunt datori să vină să căciulească. La dumneavoastră, s-a schimbat situația?

Gheorghe Andronic: „Exact, am întâlnit și așa. Este într-un proces de transformare de „renesans” într-un fel.”

Europa Liberă: Măcar la jumate de drum, dacă ați ajuns și tot e bine.

Gheorghe Andronic: „Văd, chiar mai duc pe la instituții, văd și persoane mai tinere și persoane mai în vârstă și sunt altfel, se simte. Îmi aduc aminte, de când aveam 10-15 ani, deja 16-18 când mergeam eu, mai întâi cu părinții și după aia singur mergeam, primele relații ale mele cu instituțiile. Da, erau neplăcute. Să știți că îmi aduc aminte cum trebuia să stai în rânduri, ajungea rândul și te scotea afară pentru varii motive și așa mai departe.

Acuma nu știu cum parcă... Poate că însăși societatea le-a dat de obraz...

Băi, oameni buni. Poate ei însăși s-au schimbat, că însăși funcționarii au și ei rude în Europa și mulți din ei ocazional pleacă în Europa. Cunosc mulți oameni care lucrează în instituțiile de stat și își iau vacanțe și pleacă și-și fac un ban grămadă și vin înapoi și continuă mai departe.”

Europa Liberă: Deci credeți că ăsta e un fel de a aduce Europa acasă?

Gheorghe Andronic: „Da, natural, un proces organic natural nu este plătit, nu-i de granturi, nu-i de văzul lumii, oamenii prin interacționarea lor cu instituțiile, prin felul cum... Așa văd eu?”

Europa Liberă: Dar banii ăștia care îi primiți aici, aveți uneori așa ezitări? Comparați salariul pe care l-ați făcut în Franța?

Gheorghe Andronic: „Având amintirile vieții de acolo, compar desigur, dar... Sunt acasă și fac ceva aici, la mine în sat, în Moldova. Cred că noi facem o activitate importantă în comunitatea noastră. Noi suntem parte a comunității, suntem la slujba comunității noastre. Chiar prin crearea meniurilor astea...”

Europa Liberă: Din faptul că puneți cuțitul și furculița și învățați pe oamenii din sat că trebuie să folosească cuțitul, asta deja e foarte mult.

Gheorghe Andronic: „Pentru mine este o mândrie și nu se compară cu banii care puteam să-i câștig.”

Europa Liberă: Pot să vă mai întreb ceva, iar provocator. Generația care nu mai este legată de trecutul sovietic, deja dictează, că dumneavoastră cred că nu aveți nostalgii sovietice, oamenii ăștia ai modernității ai statului independent ei deja fac moda sau încă nu s-au... Totuși, rădăcinile sovietice, cum sunteți dumneavoastră anume nu la dumneavoastră în sat? Pornesc de la faptul că Corjeuți are reputația, încă de pe vremea sovietica, ca o localitate în care erau oameni puși pe afaceri pe întreprinderi nu așteptau să dea statul.

Gheorghe Andronic: „Adevărat ce spuneți. Chiar la noi, poate v-a spus cineva, a fost un om Alexei Ieșeanul care a fost președinte de colhoz și el a văzut potențialul ăsta în sat. Cred că, mergând prin sate, ați văzut multe obiective rămase din... Vă dați seama că pe timpuri ca să apară acele obiective fără o semnătură, ele nu apăreau, deci el pentru fiecare obiectiv care voi l-ați văzut aici el a obținut iscălitura. Reîntoarcem la întrebarea dumneavoastră, eu nu știu dacă este vreo nostalgie și dacă ea mai are vreo putere asupra, chiar și părinții mei care deja o au gustat și din viața aia. Eu sunt din 88 țin minte, așa că prin ceață, cum mai trimitea mamă după pâine de aia pătrată care îmi plăcea foarte mult, puțin așa ceva țin minte.

Cum bunelul lucra la colhoz și cu tata și venea cu autobuzul, și eu mă duceam să-l întâmpin aici de vale..

Eu cred că ele sunt neesențiale. Și anume, tot timpul aud despre „poreadkă” care era și eu cred că încep să o simt și eu. Păi ceva nu ajunge aici, avem Europa, avem tot, suntem ceva... Și parcă de gândești, dar stai că asta nu îi democrație și iaca suntem așa într-o, ne frământăm înăuntru și nu știm ce să facem. Ba e democrație, e bine, am fost în toate țările și ne gândim. Păi bine și acolo e democrației și economiei și așa mai departe, da, în același timp și e o ordine. După libertate, următorul pas e responsabilitatea și asta e unică ,eu cred că nostalgie și care poate lumea mai gândește iaca când era „poreadkă” era o ordine.”

Europa Liberă: Da, dar pe de altă parte, au în față exemplul Lukașenko și a lui Putin. Și dacă cu prețul acesta mai bine nu.

Gheorghe Andronic: „Am un argument pe care pot să vi-l spun că nu sunt simpatizant al comunismului, buneii mei pe linia mamei au fost deportați în Siberia, au trăit acolo 17 ani. Bunelul avea douăzeci și ceva și bunica avea 18. De abia au început ași face viața de familie, 2 copii decedaseră, erau așa un pic derutați ca numai numai să înceapă ei... Bunelul rămase de 9 ani fără tată și când colo vine poliția și-i iau, dar el numai de bine mi-a povestit. Unicele momente neplăcute au fost când i-au dus în trenurile alea pe urmă a fost bine.”

Europa Liberă: Tineri și frumoși.

Gheorghe Andronic: „Numai de bine zicea „Eu câte am învățat acolo, m-au învățat și tractorist și ajutor de tractorist și mecanic, am permis de conducere și permis de mecanic, nu știu ce acolo.”

Europa Liberă: Da dumneavoastră, tot semănați cu bunelul așa sunteți de optimist în țara asta, parcă suntem pe altă planetă la Corjeuți.

Gheorghe Andronic: „Nu știu, poate asta e felul de a fi al oamenilor de aici. Cred că asta, ceva e o forță, numai asta poți să explici.”

Europa Liberă: Da dumneavoastră, înțeleg, comunitatea religioasă de alternativă e foarte puternică. Cum se împacă între ei ortodocșii creștini cu cei pe care îi numesc ei sectariști?

Gheorghe Andronic: „Foarte bine, da, cred că e un exemplu unic. Tot timpul aud din alte localități exemple negative. Deci o interacțiune negativă, dar la noi nu numai că e interacțiune pozitivă, pașnică, armonioasă, dar îi și chiar colaborare.”

Europa Liberă: Cum se explică asta?

Gheorghe Andronic: „Eu nu știu, cred că deschiderea asta la minte poate a influențat.

Lumea înțelege, până la urmă, suntem oameni, ceva ne leagă, suntem moldoveni, vecini...

Poate nu-i la temă lumea înțelege că e un singur Dumnezeu. Iată chiar când mă aflu în discuții, fiecare își spune părerea, până la urmă îi zic: „Băi, e un singur Dumnezeu și acolo la tine, te învață de bine, să nu furi, să nu ucizi și așa mai departe și să respecți pe aproapele și la mine tot asta mă învață.” Deci lumea se concentrează sau valorifică momentele comune. Nu care ne dezbină și asta cred că e un exemplu care trebuie să ia întreaga Moldovă și să fie nu promovat sau nu folosit, dar predicat de politicieni. Deci ei trebuie umble prin sate și prin lume și să predice imunitatea asta. Fiecare, nu contează din care partid e, să umble și să spună: „Oameni buni. Noi suntem moldoveni trebuie...”

Europa Liberă: Dumneavoastră trebuie să fiți preot, predicați dumneavoastră frumos și convingător.

Gheorghe Andronic: „Mulțumesc viața, așa m-a făcut.”

Europa Liberă: Aveți copii?

Gheorghe Andronic: „Da, doi.„

Europa Liberă: Și o să-i creșteți aici, nu în Franța?

Gheorghe Andronic: „Nu și nicăieri altundeva și eu am o durere personală la mine mamă, tată, fratele, sora sunt în Franța. Ei practic sunt acolo, fratele meu a terminat 9 clase și a plecat acolo. S-a stabilit a făcut școala deja e afacerist are o afacere tot în domeniul restaurantelor. Recent și-a deschis o afacere în Spania, deci credeți dumneavoastră, că el o să se mai întoarcă. El abia are 25 de ani, este în floarea vârstei, soră iarăși a terminat un colegiu în domeniu farmaceuticii, recent s-a logodit. Părinții mei, tatăl meu lucrează legal acolo, de când a plecat s-a legalizat.”

Europa Liberă: Deci dumneavoastră, sunteți emigrant? Ei sunt naturalizați.

Gheorghe Andronic: „Da ei sunt naturalizați și eu sunt de aici. În momentul ăla când m-am întors înapoi din Franța și implicându-mă în proiectul ăsta, văzând că eu pot real, pot să contribui cu ceva la comunitatea mea. Când am văzut că patronii fondatori nu fac „забегалока” da fac, într-adevăr, un proiect mare un proiect care să aibă un impact pozitiv asupra comunității și am zis că da, eu stau.

Europa Liberă: Da ei și-au întors deja banii? Investiția?

Gheorghe Andronic: „Nu cred. Dar astfel de investiții nu își întorc banii nicăieri în lume, chiar și în Dubai, care face un local sau în Qatar, așa e genul investițiilor noastre. Ele sunt așa niște investiții care pe termen lung, dar garantează un venit constant, nu mare, dar constant. Știi că ai iată un local acolo și el aduce. Numai dacă da, ai grijă de el.”

Doamnelor și domnilor, aici s-a încheiat ediția de astăzi a emisiunii „Punct și de la capăt”, în care v-am prezentat fragmente din documentarul realizat de Eugenia Crețu și Nicu Gușan. Ne reauzim peste o săptămână. Până atunci puteți asculta zilnic emisiunile noastre pe frecvențele radio cu care v-ați obișnuit sau pe pagina de internet a Europei Libere oricând, la orice oră. Iar sâmbătă vă dă întâlnire Valentina Ursu după care negreșit o vom lua de la capăt. Pe curând.

XS
SM
MD
LG