Linkuri accesibilitate

Putin s-a întâlnit cu ministrul chinez al apărării pentru a discuta despre cooperarea militară


Președintele rus Vladimir Putin, ministrul Apărării Serghei Șoigu și ministrul chinez al Apărării Li Shangfu, la Kremlin, 16 aprilie 2023
Președintele rus Vladimir Putin, ministrul Apărării Serghei Șoigu și ministrul chinez al Apărării Li Shangfu, la Kremlin, 16 aprilie 2023

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit duminică la Moscova cu ministrul chinez al apărării Li Shangfu.

Cei doi au vorbit despre cooperarea militară dintre cele două națiuni și au declarat un parteneriat „fără limite”.

Președintele chinez Xi Jinping l-a întâlnit pe Putin la Moscova, luna trecută. Rusia și China au luat măsuri pentru a-și consolida și mai mult legăturile economice, politice și militare de când Moscova a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina în februarie 2022.

În imaginile de la întâlnire, îl vedem pe Putin dând mâna cu Li și apoi așezându-se la o masă. Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost, de asemenea, prezent la discuții.

„Cooperăm în permanență prin intermediul departamentelor noastre militare, schimbăm în mod regulat informații utile, lucrăm împreună în domeniul cooperării tehnico-militare și organizăm exerciții comune", a declarat Putin. Exercițiile, a adăugat el, au avut loc atât în Orientul Îndepărtat, cât și în Europa și au implicat forțe terestre, navale și aeriene. Putin a mai spus că dimensiunea militară este „un domeniu crucial” care consolidează relațiile ruso-chineze pe bază de încredere și strategie.

Forțele ucrainene găsesc un număr tot mai mare de componente din China în armele rusești folosite în Ucraina, a declarat vineri un oficial de rang înalt de la Kiev. China a negat în mod repetat că ar trimite echipamente militare către Rusia.

NATO și Statele Unite spun că nu au descoperit încă niciun semn că Beijingul furnizează arme Moscovei.

Vizita făcută de Li este prima făcută într-o altă țară de când a fost numit luna trecută. „În ultima perioadă, cooperarea dintre Rusia și China în domeniul militar și tehnico-militar s-a dezvoltat foarte bine”, i-a spus el lui Putin. El susține, după cum rezultă din comentariile traduse de Kremlin, că acest tip de cooperare a contribuit la creșterea securității regionale.

Beijingul anunțase vizita lui Li la Moscova săptămâna trecută, spunând că acesta se va întâlni cu oficiali din domeniul apărării, dar nu a menționat o întâlnire cu Putin.

Li se află sub incidența sancțiunilor americane din 2018 pentru că a achiziționat de avioane de luptă și echipamente de la principalul exportator de arme al Rusiei, Rosoboronexport.

XS
SM
MD
LG