Linkuri accesibilitate

Putin se desparte de fidelul său consilier Surkov


Vladimir Putin și Vladislav Surkov. 13 februarie 2012

Declinul lui Vladislav Surkov în grațiile lui Putin s-a văzut deja la începutul lunii, când el a fost înlocuit în negocierile cu Ucraina cu Dmitri Kozak.

Putin se desparte de fidelul său consilier Surkov
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:45 0:00
Link direct



Știrea a stârnit inițial o mare surpriză: Vladimir Putin l-a dat afară pe fidelul său consilier Vladislav Surkov, în primul rând datorită unei schimbări radicale a politicii Kremlinului față de Ucraina.

Anunțul demiterii a fost publicat marți 18 februarie pe site-ul oficial al Kremlinului, iar demiterea a fost cu aplicare imediată.

Surkov a fost șeful echipei de negociatori cu Kievul în chestiunea conflictului armat din Donbas, din entitățile separatiste Donețk și Luhansk, unde au murit peste 13.000 de oameni din 2014 încoace. În realitate, misiunea lui Surkov era aceea de a defini și a supraveghea relațiile Rusiei cu fostele republici sovietice.

Declinul lui Surkov în grațiile lui Putin s-a văzut deja la începutul lunii, când el a fost înlocuit în negocierile cu Ucraina cu Dmitri Kozak, cel foarte cunoscut la Chișinău pentru a fi fost autorul unui plan de federalizare de facto a Republicii Moldova.


Surkov era văzut la Kiev ca un dur printre duri, iar sub conducerea lui negocierile pe baza acordului de la Minsk din 2014 au eșuat sistematic. S-a spus întotdeauna că Surkov îi numea, personal, pe liderii celor două entități, Donețk și Luhansk.

Se speculează că soarta lui Surkov în cercurile puterii ar fi fost pecetluită în decembrie, când Putin și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski au căzut de acord asupra unui schimb de prizonieri și a unei încetări a ostilităților în Donbas (încălcate deja zilele acestea, exact înaintea anunțului demiterii lui Surkov).

Surkov se află de altfel pe listele negre ale UE și SUA și nu se poate deplasa în Europa sau Statele Unite...


Surkov se află de altfel pe listele negre ale UE și SUA și nu se poate deplasa în Europa sau Statele Unite.

„​Eminența cenușie”​

Cunoscut ca „eminența cenușie”, Surkov e cel care a supravegheat politica expansionistă a Rusiei în fostele republici sovietice, în special în Ucraina, Georgia și Moldova.

El e cel care a recomandat crearea unor rețele de „tineri patrioți” pentru a combate „revoluțiile colorate” din fostele republici sovietice.

Surkov a fost principalul artizan al ocupației rusești în regiunile separatiste din Georgia, Abhazia și Osetia de sud.

Steaua lui a început să apună după alegerile din septembrie din Abhazia, pe care populația le-a considerat fraudate, ceea ce a dus la mari proteste.

Liderul Abhaziei a demisionat ulterior, imediat după o vizită a lui Surkov în capitală, Suhumi.

XS
SM
MD
LG