Un comentariu în dialog la aniversarea sfertului de veac de la introducerea leului ca monedă națională în R. Moldova.
Gheorghe Cojocaru: „În anul Centenarului Marii Uniri, care tocmai a pășit în cel de-al doilea Centenar, la Chișinău s-a consemnat un pătrar de veac de la introducerea leului în circuitul financiar-bancar ca monedă națională a Republicii Moldova. Leul, în calitatea sa de monedă națională, era privit atunci nu numai ca un element indispensabil unei economii care se desprindea de fostul sistem economic de plan și se reorienta spre economia de piață, ci și ca un element de consolidare și de afirmare a noului stat independent apărut pe ruinele URSS-ului. Leul și banul trebuiau să asigure buna funcționare a unei economii și a unei societăți care până acum 25 de ani nu avusese parte de o monedă proprie.”
Europa Liberă: Unii care se gândesc cu multă patimă la suveranitatea Republicii Moldova retroactiv se întreabă: de ce s-a ales această denumire pentru moneda Republicii Moldova?
Gheorghe Cojocaru: „Pentru această denumire au optat autoritățile de atunci ale Republicii Moldova, care, după consultarea opiniei specialiștilor în economie, finanțe și istorie, au organizat un concurs pentru cea mai reușită schiță a monedei naționale. Denumirea aleasă este una firească, în condițiile în care în ultimele două secole între Prut și Nistru a circulat rubla rusească și sovietică și leul românesc, subliniindu-se prin această alegere o revenire la tradiția locului. Astfel, din 29 noiembrie 1993 leul (re)începe să circule în stânga Prutului ca un colac de salvare din teribila criză cu care se confruntau oamenii în acei ani grei de tranziție.”
Europa Liberă: Atunci nu se știa cum se va comporta moneda națională. Iată, peste 25 de ani, experții spun cu mândrie că a rezistat. Cum s-a întâmplat, ce efecte a generat pentru economia națională?
Gheorghe Cojocaru: „Leul, ca și întreaga societate, a trecut prin diverse momente de atunci încoace. A trebuit să absoarbă efectele dramatice ale inflației post-sovietice, a trecut prin momente de cumpănă precum cele legate de prăbușirea financiară din 1998, a trebuit să suporte toate oscilațiile valutare internaționale odată cu deschiderea societății spre exterior și legarea cursului monedei sale de marile piețe financiare.
Uneori, leul s-a înclinat brusc și s-a devalorizat ca din senin, generând anumite beneficii spre cercuri oculte, însă, în ansamblu, leul pare că s-a călit în toate aceste încercări încât, curios lucru, nici marea fraudă a miliardului nu prea i-a afectat stabilitatea. De asemenea, se pare că leul a impus anumite reguli de joc pe piața financiară, care, cel puțin, nu dăunează economiei naționale.”
Europa Liberă: Observația de la începutul acestui interviu că am pășit în cel de-al doilea Centenar al Marii Uniri e înțeleasă, sunteți istoric. În același timp, vorbim despre lucruri din economie și vreau să vă întreb: cum a pășit în acel al doilea Centenar leul?
Gheorghe Cojocaru: „Fără niciun dubiu, orice monedă națională are nevoie de stabilitate și previzibilitate nu numai în sfera economică, ci și în cea politică. Din această
Pasul decisiv va fi făcut la alegerile parlamentare de anul viitor, iar reacția leului nu se va lăsa așteptată...
perspectivă, o deraiere de la paradigma europeană de dezvoltare, la care pare să se adapteze și clasa politică de la Chișinău, ar putea constitui un risc enorm pentru parcursul de mai departe al societății și pentru stabilitatea sa financiară. Prin urmare, pasul decisiv va fi făcut la alegerile parlamentare de anul viitor, iar reacția leului, într-o parte sau alta, nu se va lăsa așteptată, mai ales în contextul în care Guvernul promovează o serie de inițiative sociale, care vor pune la încercare din nou greutatea monedei naționale.”
Europa Liberă: Deci, singura condiție în care ne-am dori să despartă leul este intrarea în zona Schengen?
Gheorghe Cojocaru: „Indiscutabil!”
