Aşadar, în RM a început relaxarea.
Din 27 aprilie îşi reîncep activitatea mai multe unităţi comerciale individuale: alea care vînd textile, birotică, flori, produse agricole, piese auto, materiale de construcţii, dar şi librăriile se redeschid. Să fiu sincer, impresia mea e că noi nici pînă acum nu prea ne-am încordat. În ciuda carantinei, poporul s-a plimbat bine pe străzi fără măşti şi a ignorat distanţa socială în magazine.
Mi se pare prematur relax-ul acesta. Cred că se putea aştepta pînă la 15 mai. Avem peste 3 mii de infectaţi, iar situaţia e departe de a fi satisfăcătoare. Covidul înfloreşte, după părerea mea, şi avem toate şansele să regretăm această relaxare.
Se cere respectarea unor reguli, cum ar fi dezinfectarea suprafeţelor şi asigurarea regimului de curăţare umedă minimum de trei ori pe zi. Vor fi oare respectate aceste reguli? Nu ştiu, nu sunt sigur. Trăim în RM, să nu uităm asta. Aici mereu a contat kapika! Igiena a fost a cincea roată la căruţă.
Redeschiderea grădiniţelor, şcolilor şi universităţilor, după 15 mai, ar fi o catastrofă, după părerea mea. Toate ar trebui redeschise la 1 septembrie, şi nici atunci nu e sigur că vom fi ok. Da, e o problemă, dar sănătatea copiilor nu contează mai mult? Poate găseşte statul bani să le dea tablete celor care nu le au, să se facă ceva cu examenele. Cred că ai noştri conducători au o imaginaţie bogată şi ar putea găsi multe soluţii. Repet, acum şcolile şi universităţile nu trebuie redeschise, în nici un caz.
Într-o săptămînă, cred, ne vom lămuri cît de justificat a fost relaxul parţial început pe 27 aprilie. Dar mi se pare că e clar de pe acum ce vom avea.