Mircea Ionescu Quintus este imaginea în oglindă a Partidului Național Liberal în ultimii o sută de ani. A crescut într-o familie de liberali, în care tatăl a avut nouă mandate de parlamentar de Prahova, dar își întreținea familia cu ajutorul cabinetului de avocatură pe care îl avea la Ploiești, este atras de mișcarea legionară, dar din loialitate rămâne alături de PNL, formațiune la care aderă la doar 17 ani.
Pleacă pe front, pentru a scăpa de amenințarea cu moartea din partea amicilor legionari, care vor să-l pedepsească pentru discursul ținut la dezvelirea statuii fostului premier I.G.Duca, asasinat de legionari în 1933.
Mircea Ionescu Quintus merge alături de forțele armate române și germane până la Cotul Donului în marșul funebru spre Caucaz ordonat de Hitler.
Apoi, când România schimbă tabăra și trece de partea Aliaților, Quintus ajunge alături de ei până aproape de Germania.
Mircea Ionescu Quintus este primul politician de vârf din România care-și sărbătorește centenarul. Președintele Klaus Iohannis a organizat la Palatul Cotroceni în cinstea vechiului liberal o ceremonie în care i-a dat ordinul Steaua României în grad de ofițer.
Conducerea PNL l-a aplaudat, iar președintele a menționat în discursul lui o epigramă din volumele scrise de Quintus în vremea comunismului: „Pentru cine lucră bine, / Vreme trece, vreme vine; / Pentru cine doar petrece, / Vreme vine, vreme trece”.
Liberalismul de după 1990 poate fi „identificat” cu Mircea Ionescu Quintus, crede președintele Iohannis, care îi atribuie fostului lider PNL o serie de calități oarecum exagerate.
De fapt, în biografia lui Quintus sunt o mulțime de hașururi și pete albe. S-a născut la Herson, oraș rusesc la acea vreme, despre care nu mai vorbește apoi de loc. După ce se termină războiul, este trimis împreună cu alți intelectuali și membri ai partidelor istorice la închisoare și de acolo pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, unde cunoaște elita intelectuală a României interbelice.
În 1954, când e eliberat din închisoare este deja colaborator al Securității.
Un secret pe care îl ține bine ascuns până în 2000, la deschiderea arhivelor poliției politice din vremea comunistă.
Odată demascat, se explică o serie de gesturi de-ale sale, începând cu prima parte a anilor ’90, când în mod subit primește să fie ministrul Justiției (1991-1992) într-un guvern girat de Ion Iliescu, apoi în perioada 1996-2000, ca șef al liberalilor și președinte al Senatului a blocat energic Legea accesului la dosarele de Securitate, în special articolul care prevedea predarea arhivelor catre Consililul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Există două angajamente de colaborare cu poliția politică salvate pe microfilme și au fost găsite aproape 200 de note informative semnate de Quintus.
În scurtul său discurs de la Palatul Cotroceni despre cei 100 de ani pe care-i împlinește, Mircea Ionescu Quintus și-a păstrat umorul, dar nu și-a cerut iertare pentru răul pe care, poate, l-a făcut ca informator, și nici nu a mărturisit că-i pare rău că a ascuns atâta vreme o taină care l-a făcut vulnerabil în primii zece ani de la căderea comunismului.
