Linkuri accesibilitate

Războiul celor trei roze și jumătate


O sinteză a săptămînii politice românești.

Partea gingașă a PSD s-a călit ca oțelul (unii spun ca tovalul) în lupta politică pentru privilegii și posturi. Din stenograma întâlnirii care a pus capăt, cel puțin deocamdată, biografiei doamnei de fier ruginit de la Ministerul de Interne, Carmen Dan, debarcată peste noapte și transferată șefă de bloc în Videle, aflăm cam care e raportul de putere dintre cele trei grații și ceva care-și dispută diverse privilegii actuale sau viitoare. Mai ales că ele nu concep un tango de grup, iar în teaca autorității de partid și de stat nu mai încap trei roze, ci doar una. Doamna Dăncilă crede că ea este aceea. La fel și Gabriela Firea, care invocă nu știu ce sondaje. În poza celor trei grații zâmbește și Ana Birchall. Ba chiar și Sorina Pintea se zărește într-un colț, încercând să pară importantă cu micile dar prețioasele ei procente. Cu toate se bat pe trusa de farduri a partidului. Fiecare a dat pentru țară nu doar zâmbete în prime-time, ci și multe probe de pricepere administrativă, de patriotism la locul de muncă. Căci locul lor de muncă este țara. Și ce o mai muncesc!

Ele nu sunt singurele care vor binele țării cu de-a sila. În PSD s-au mai remarcat potențiali lideri maximi, să abată atenția electoratul fie și-o clipă de la urgențele de zi cu zi. Misticul Liviu Pleșoianu, de pildă, autor, printre altele, de cărți delirant-conspiraționist-naționaliste. El și-a lansat nu demult a treia carte în care vorbește despre „radicalii liberi” (versus antioxidanți), despre „dictatura statului de drept” și colonizarea occidentală a României. Și-a anunțat candidatura reușind să stârnească un zâmbet superior din partea celuilalt fante de Obor din partid, Orlando Teodorovici, care s-a anunțat și el ca posibil candidat. S-ar putea să renunțe, de vreme ce a stârnit antipatii de masă cu încercările lui disperate de a acoperi o gaură bugetară de 7 miliarde de lei prin reducerea sau anularea ajutoarelor de handicap, impozitarea pensiilor mai mari de 10 mii de lei, reducerea sau eliminarea gratuităților pentru studenți, sau interdicția ca pensionarii să mai poată lucra la stat. Sunt doar câteva dintre măsurile care fac candidatura lui tot mai improbabilă.

Adevăratele lupte pentru candidatura unică a PSD sau, măcar, pentru un loc la butoanele de comandă în partid și în stat tot în plutonul feminin se dau. Comercializată de partid ca un produs cosmetic, fără să fi dat vreodată vreo probă de competență, decât securistică, atunci când l-a filmat cu camera ascunsă pe actualul secretar general adjunct NATO, Mircea Geoană, primind ceva care părea o mită consistentă, Ana Birchall se zbate acum pe treptele afirmării. Ca să devină simpatică și publicului din afara nișei de somnambuli care e bula ei politică, a anunțat că intenționează să desființeze Secția Specială de investigare a magistraților, deși partidul are nevoie ca de aer de această coadă de topor furnizată de predecesorul ministrei ca să facă față procurorilor și anchetelor trecute, prezente și viitoare. Descalificată recent din funcția de viceprim-ministru cu portofoliu și portofel european, în cea de ministru de Justiție, Ana Birchall a fost amenințată de un șerif cu ADHD din partid că, dacă va desființa această secție, să-și facă bagajele și să plece la mama. Pe de altă parte, Ana Birchall și-a câștigat simpatii nesperate și excentrice din partea unor adversari înnăscuți ai partidului ei iar steaua ei nu poate fi stinsă fără a risca un val de raze gama asupra partidului. Viorica Dăncilă a spus la un moment dat că regretă numirea ei pe post, dar după ce spusele ei au aprins televizoarele la roșu a afirmat public că ea a ales-o pe Birchall și că îi dorește tot binele.

De partea cealaltă a triunghiului amoros, Gabriela Firea e încă în proces de recuperare de imagine. Sârma extrasă cu câteva luni în urmă, după o operație parcă transmisă în direct, la oră de mare audiență, i-a deformat caracterul. Încearcă să revină la forma inițială de vârf de lance (sau măcar lanțetă) în sondajele de opinie, mai ales că masculul alfa pe gâtul căruia și-a încercat dinții a intrat în istoria de ilegaliști a partidului și nu mai e pomenit de nimeni, că aduce ghinion. Pe de-o parte, ar vrea încă o tură la Primăria generală, conștientă că mai sunt încă atâtea de făcut cu banii ăia mulți. Iar, dacă nu se poate la primărie unde sondajele par să o condamne la uitare, atunci, fie! se poate sacrifica pentru fotoliul suprem de la Cotroceni.„Tradiţional PSD se înscrie cu preşedintele partidului dar, tradițional, de 15 ani am pierdut. Dacă tradiţia a fost nefastă poate schimbăm ceva. O spun fără patimă.” Fără patimă și esopic, pentru ca fiecare să înțeleagă ce e de înțeles. De altfel, ea pare să nu aibă nicio ezitare să candideze independent, „în cazul în care colegii din ALDE și Pro România” ar considera-o cea mai bună soluție. „Dacă ei printr-o analiză, nu de jocuri de culise, ci lucid asumat, vor face această analiza pentru a ne maximiza șansele, sunt și eu una dintre persoanele care poate fi analizată și să se ia decizia cea mai bună”. Așa că e clar: e dispusă la sacrificiul suprem.

În stenograma întrunirii celor mai înalte și înfierbântate capete din PSD, Viorica Dăncilă a fost criticată tovărășește că și-a anunțat candidatura la Cotroceni, fără să se consulte în partid și în coaliția de guvernare. Ea făcuse acest anunț voalat, spunând că dacă partidul i-o cere, se va supune, că nici prim-ministru nu a vrut să fie, dar s-a supus voinței șefilor. Pe de altă parte, recunoaște că ar fi mai dispusă să fie prim-ministrul unui candidat al partidului.

O declarație din care mulți nu au auzit decât prima parte. Și poate că doar aceea contează. Călin Popescu Tăriceanu, care crede că poate lua mai mult de 4 % cât a luat partidul său la europarlamentare, pretinde că este atât de bine clasat în sondaje încât decizia în ce-l privește ar trebui să fie o formalitate. E un fel indirect de a o face pe Gabriela Firea să-și deturneze speranțele dintre președinție către Primăria Generală. Mai mult, parcă pentru a le frânge mâinile tovarășilor de drum din PSD, Tăriceanu le transmite că, indiferent, cum o fi, ALDE va avea candidat la președinție. Și el mizează pe ajutorul lui Victor Ponta și a armatei lui de strânsură din Pro România (stafia lui Gabriel Oprea bântuie scena politică). Când a auzit că PSD vrea propriul candidat, șeful ALDE s-a făcut foc și pară și a amenințat că iese de la guvernare. De altfel, oamenii lui chiar părăsesc cu încetul guvernarea. După Tudorel Toader, întâmpinat după demisie/demitere cu flori de mucegai la precedentul loc de muncă, Universitatea din Iași, la cea mai recentă remaniere Teodor Meleșcanu a fost trimis la vatră, să-și consume pensia de înalt funcționar comunist făcând prin absență aerul administrației centrale mai respirabil. Așadar, Tăriceanu a reacționat visceral, ca un motociclist ce e: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu. Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al partidului, se încurcă în amenințări: Tăriceanu este cel mai tare în sondaje și cel mai de succes contracandidat al lui Klaus Iohannis. „Aşadar, electoratul coaliţiei PSD-ALDE îl validează pe Călin Popescu-Tăriceanu drept candidat al acestei coaliţii. Sper ca şi colegii noştri din PSD, în virtutea înţelegerilor pe care le-am avut, să ia act de această dorinţă a electoratului, nu numai ALDE, ci şi PSD.” Acum, că Liviu Dragnea, până mai ieri partenerul de bras de fer al lui Tăriceanu, își rememorează anii gloriei pe prici, la Rahova, și așteaptă să fie eliberat condiționat pentru bună purtare a zeghei, Tăriceanu se consideră junele-prim al scenei politice și ar vrea să poarte hainele cele vechi ale împăratului. Doar că acestea sunt cu câteva procente mai mari. Cu multe. Dacă nu era la mijloc echilibrul precar al votului parlamentar, Tăriceanu ar fi fost de multă vreme istorie, trimis ca membru supleant la comisia de sport. Neintrând în Parlamentul European, nu mai are nici măcar bruma de influență pe care se putea lăuda că o are acum un an (când își influența colegii de grup europarlamentar să-și ducă batistele la gură când auzeau de partidul lui), astfel că amenințările de azi nu mai au efectul vizibil pojarului, ci pe cel intern, al unei enterocolite.

În fine, Sorina Pintea a apărut în cadru doar cât să se contrazică pe sine însăși, în privința sistemului informatic al Casei Naționale de Sănătate. Acest sistem nu funcționează de mai bine de jumătate de lună și, ca și cel de la ANAF, nu ar conta prea mult nici dacă ar funcționa. Este un sistem care a costat două sute de milioane de euro de pomană. Dar cui îi mai pasă? Faptele oricum s-au prescris. Blocajul are efecte de masă: pacienții nu-și mai primesc rețetele cu medicamente compensate sau gratuite. Nu mai pot fi înregistrate procedurile medicale. Medicii trebuie să lucreze ture de noapte pentru a valida rețetele și documentația. Trebuie s-o facă în maxim 72 de ore sau să n-o facă deloc, altminteri îi amendează Casa de asigurări. Purtătorul de cuvânt de la CNAS ne-a lămurit care e spiritul: „Cu sau fără sistem, oamenii oricum mor.” Așadar suntem vremelnici. Nu degeaba, cândva, Daniel Osmanovici prezenta „Vremea,” la televizor. A revenit după această declarație cinică, spunând că e vina jurnalistului care ar fi spus că blocarea platformei comunicaționale ar duce la moartea pacienților (de fapt, în anume situații, chiar duce), de aceea a reacționat „într-un mod total nepotrivit și lipsit de empatie. ” Așadar, în ultimele zile, Sorina Pintea se bucură de ceva publicitate. Dar orice advertiser poate spune că publicitatea e pozitivă, indiferent „cât de” negativă ar fi. Ministra sănătății pretinde acum că nu a aflat decât la mai bine de două săptămâni că sistemul a picat, că toate lucrurile vor intra în normal și că purtătorul de cuvânt de la CNAS va plăti cu slujba afirmațiile. Sorina Pintea este grijulie cu imaginea ei de primă doamnă a antinevralgicelor. Circulă sondaje (în medii sulfuroase, dar circulă) conform cărora Sorina Pintea ar primi ceva mai multă simpatie electorală dacă ar candida la Primăria generală, decât Gabriela Firea. Cine știe ce trece prin creierul colectiv al partidului!

Mihai Fifor, alt rezervist reactivat în leadershipul PSD, spunea că numele candidatului la prezidențiale va fi anunțat pe 23 iulie. Atunci are loc Consiliul Executiv al partidului. Pe 3 august ar urma să aibă loc Congresul (altul!!!) la care să fie lansat candidatul. Măcar de și-ar strânge, de data asta, mizeria. După cum decurg lucrurile, numele candidatului nu este un mister. Viorica Dăncilă stă cel mai bine într-un sondaj (altul) făcut în interiorul partidului, spune Mihai Fifor: „Am măsurat-o pe doamna Dăncilă ca preşedinte de partid. Am măsurat candidaturile care şi-au anunţat intenţia de a candida (sic!). Eu zic că partidul e aşezat în momentul de faţă şi funcţionează normal în momentul de faţă”, spune el în limbajul criptic de lemn al demnitarilor de partid. Dar Viorica Dăncilă e nouă în fotoliul de șef și fotoliul, cam nărăvaș, dă din copite. Ea visează, dinainte de orice sondaj, să-și facă soțul Primul domn al țării, astfel că și-a pierdut atitudinea mămoasă și maleabilă care a recomandat-o la fotoliul de prim-ministru și, apoi, la cel de președinte de partid. Deja după congres a pus mâna pe mătură și a curățat cum s-a priceput antreul și atenansele partidului. Vrea, în primul rând, să se împace cu electoratul. De la tribunele partidului trebuie să curgă niște capete. Poate chiar ale competitorilor ghinioniști. E faza a doua a Revoluției PSD, cea în care se scot din depozite drujbele și ghilotinele. Ei spun că taie pădurea de uscături și că electoratul are voie să ia uscăturile să facă focul la iarnă.

XS
SM
MD
LG