Ieri, 15 martie, pe buzele tuturor stătea numele unei jurnaliste: Marina Ovseannikova, de la Pervîi Kanal, care a avut curajul de a intra în studio, în toiul programului de știri, cu o pancartă pe care scria: „Opriți războiul. Nu credeți propaganda. Aici sunteți mințiți!”
Intruziunea acelei pancarte a fost ca un fluierat în biserică. Petrvîi Kanal, de când există, „formatează” mintea și conștiința poporului rus. Tot ce se difuzează la acest post TV – oficina mediatică a Kremlinului – este luat ca adevăr absolut și indiscutabil de zeci de milioane de ruși din țară și de peste hotare. Și deodată acest spațiu sacrosanct al propagandei este fisurat de un mesaj dușmănos, formulat chiar de una dintre angajatele lui.
„Ce și-a permis femeia aceasta?”, vor fi exclamat, scandalizați, majoritatea telespectatorilor de vârstă înaintată din Rusia. Alții, mult mai puțini, vor fi fost pur și simplu șocați. Gestul „nebunesc” al Marinei Ovseannikova i-a smuls pentru câteva clipe din lumea de himere și autoamăgiri a Kremlinului și, după acest „accident”, pe unii poate îi va face să afle mai mult adevăr despre agresiunea putinistă în Ucraina. Mă gândesc mai ales la părinții ai căror fii, înrolați în armata rusă, nu le-au mai dat nicio veste de când au plecat „la manevre” undeva în Belarus sau la graniță cu Donbass-ul.
Marina Ovseannikova și-a precizat mai devreme atitudinea printr-un video în care recunoaște că a contribuit ca jurnalistă la propaganda Kremlinului și că de-acum încolo conștiința nu-i permite să fie parte la răspândirea minciunii și dezinformării. Ajunsese la o limită morală. Marina a fost judecată și amendată cu 30.000 de ruble (echivalentul a 250 de dolari). Momentan este în libertate, dar încă ar putea fi anchetată în baza noii legi referitoare la „defăimarea” acțiunilor armatei ruse în Ucraina, care prevede o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
Nu se știe dacă „despărțirea de minciună” va fi urmată și de alți jurnaliști ruși sau de funcționari din administrația de stat. În Rusia poți fi arestat doar pentru că ridici deasupra capului, în stradă, o hârtie pe care nu scrie nimic, sau pentru că ții în mâini o pancartă cu una din poruncile biblice: „Să nu ucizi”.
În fața carnagiului declanșat de Rusia în Ucraina nu mai există scuze, amânări, explicații de circumstanță, nu rezistă basmele cu „naziștii” și „banderoviștii” ucraineni sau născocirile mai noi despre „armele chimice” pe care, ucrainenii, chipurile, le-ar fi dezvoltat ajutați de americani. Asistăm la dezlănțuirea fanatică a unui om – Vladimir Putin – căreia i s-a urcat megalomania la cap: turmentat de propria propagandă, de miturile despre măreția Rusiei și umilința ei în fața Occidentului. Un om – șef de stat! – lipsit de orice simț moral, de compasiune, de responsabilitate pentru consecințele dezastruoase ale deciziilor sale.
E un timp al delimitărilor și al atitudinilor clare, lipsite de echivoc, și în Republica Moldova. Să ne spună Dodon, Voronin, Ceban, Greceanîi, Bătrâncea și ceilalți politicieni pro-ruși din Republica Moldova ce cred despre masacrul lui Putin din Ucraina. Cum „apreciază” ei cei peste 90 de copii uciși de rachetele rusești, cum văd catastrofa umanitară de la Mariupol – un oraș martirizat, transformat în ruine. Cum „se raportează” la distrugerea Harkovului – oraș preponderent rusofon din estul Ucrainei? Să ne spună dacă le-a plăcut corul artiștilor odessiți interpretând arii celebre lângă zidul din saci de nisip ridicat pentru apărarea Teatrului de Operă din acest oraș, exact ca pe timpul „Marelui Război pentru apărarea Patriei”? Splendidul edificiu ar putea fi pulverizat de asaltul armatei lui Putin...
Ori să nu le pese politicienilor pro-moscoviți de la Chișinău de soarta soldaților ruși trimiși pe post de carne de tun în Ucraina? Nu tresare stânga pro-rusă de la noi când sunt maltratați de poliție protestatarii anti-război la Moscova, Petersburg și în alte orașe rusești? Ce zice despre șantajul nuclear al lui Putin la adresa națiunilor care condamnă agresiunea rusă în Ucraina?
E lung șirul întrebărilor la care politicienii pro-ruși din Republica Moldova ar trebui să răspundă, dar nici autoritățile statului nu le cer să-și precizeze atitudinea, nici presa de la Chișinău nu-i chestionează, ratând ocazia de a-i expune așa cum sunt în fața electoratului.
Cândva, până nu de mult, o fotografie cu Putin îi asigura lui Dodon și socialiștilor un mare număr de voturi în alegeri. Ieri, Senatul Statelor Unite l-a declarat pe Putin criminal de război, iar azi este așteptat primul verdict al Curții Internaționale de Justiție de la Haga pe dosarul invaziei rusești în Ucraina. Mai riscă Dodon să-și facă afișe electorale cu Putin? Câți moldoveni s-ar mai extazia în fața acestor poze?
Tot ieri, 15 martie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat pentru excluderea Rusiei din Consiliul Europei și a adoptat o rezoluție privind recunoașterea regiunii transnistrene drept zonă ocupată militar de Moscova [iar miercuri 16 martie, Comitetul miniștrilor din Consiliul Europei a decis excluderea Rusiei, n.red.]. Cu această ocazie s-a confirmat a câta oară lipsa, jenantă, de viziune comună în cadrul delegației Republicii Moldova la APCE. Pentru excluderea Rusiei au votat doar Mihai Popșoi și Ion Groza. Socialistul Bătrâncea și comunista Răileanu au fost împotrivă, iar Natalia Davidovici, membră PAS, despre care presa a scris că nu a făcut deplasarea la Strasbourg dar a urmărit ședința online, s-a scuzat că votul ei „anti-Rusia” nu a fost înregistrat din cauza absenței sale fizice la ședință. Oare dna Davidovici abia acum, după mai multe luni de când face parte din delegația Republicii Moldova, a aflat despre „rigorile tehnice” ale votului la APCE, colegii de partid n-au informat-o?
Guvernarea de la Chișinău ar trebui să nu admită asemenea eschive și ambiguități care îi șubrezesc credibilitatea, mai ales după ce a înaintat cererea de aderare la Uniunea Europeană și așteaptă decizia țărilor-membre. Să nu piardă din vedere diferența dintre o prudență justificată de vulnerabilitățile acestui stat și duplicitatea morală.
În tabăra Opoziției filo-ruse există o anumită diversitate, să recunoaștem. Klimenko, de la partidul Shor, face declarații pro-Putin, amenințătoare, în plină ședință a Consiliului Municipal Chișinău. Socialiștii și comuniștii, mai reținuți ca ton, spun că nu vor ca Moldova să fie atrasă „în jocuri geopolitice” și speră ca „neutralitatea” lor să fie remarcată la Moscova. Biserica rusă din Moldova continuă să-l pomenească în predici pe patriarhul Kiril – „profetul războiului” (că, deh, acesta-i canonul!). Prelații săi poate nu acceptă ce face Putin în Ucraina, dar se feresc să vorbească deschis despre asta. Măcar rugăciunile pentru „pace” de-ar servi la ceva.
Sigur, e ușor să ceri despărțiri și atitudini tranșante, când nu riști decât, vorba ceea, să împarți destinul național, așa cum se va prefigura el în lunile următoare, dar nu poți să nu observi plaja morală prea largă (uneori până la indistincție dintre Bine și Rău), în care ne mișcăm aici, în Republica Moldova, în timp ce bombele rusești continuă să distrugă orașele ucrainene și să omoare oameni nevinovați.
