Babin Yar (Defileul babei) a fost locul unuia dintre cele mai atroce masacre naziste. Aproximativ 34 000 de evrei au fost uciși în râpa din capitala ucraineană, Kiev, în perioada 29-30 septembrie 1941, la scurt timp după ce naziștii au ocupat orașul. În lunile următoare, au executat acolo circa 100 000 de oameni, inclusiv prizonieri de război sovietici, comuniști, naționaliști ucraineni și romi.

Astăzi, Babin Yar este unul dintre cele mai teribile simboluri ale Holocaustului. Dar după Al Doilea Război Mondial, autoritățile sovietice au preferat să ascundă situl sub o groapă de gunoi.

Mai târziu, locul masacrului a fost umplut cu resturi rezultate de la fabricile de cărămidă din apropiere. Autoritățile voiau ca astfel noroiul și reziduurile rămase să umple râpa. Babin Yar avea doi kilometri și jumătate lungime și o adâncime care varia de la 10 la 50 de metri.

Dar în seara de 12 martie 1961, după o ploaie torențială, stația de pompare de la baraj nu a mai făcut față. Iar la 8:30 dimineața următoare, cele 4 milioane de metri cubi de nămol acumulați la Babin Yar în peste 10 ani au rupt micul baraj de pământ al sitului și au inundat districtul Kurenivka, în josul orașului.

Rambleul, care avea înălțime de 4 metri și lățime de 20 de metri, s-a prăbușit, iar noroiul acumulat în toți acei ani s-a împrăștiat, distrugând tot ce-i stătea în cale.

Olha Bikus, martor ocular, spunea că a văzut case întregi și copaci târâți de tsunamiul de nămol, care nu s-a oprit decât ore mai târziu, la 10 dimineața.

Valul de noroi a distrus complet 68 de case și 13 clădiri de birouri. În doar câteva minute, aproape 1300 de persoane s-au trezit fără adăpost.

Una dintre zonele cele mai afectate a fost depozitul de tramvaie Krasin (fotografia de mai sus și următoarea), unde 50 de muncitori au fost îngropați de vii, sub valul de nămol.

Oamenii prinși de viitură nu prea au avut șanse să supraviețuiască, decât dacă au avut norocul să se cațere în copaci sau pe acoperișuri.

Militarii au fost chemați să ajute la eforturile de salvare și să curețe noroiul și resturile. Excavatoarele dezgropau adesea resturi umane.

„Era înfricoșător! Unii șoferi de excavatoare nici nu au putut lucra și și-au părăsit slujbele", a spus un martor ocular.

Transportul public din districtul Kurenivka a fost, de asemenea, lovit de viitură. Într-un tramvai, 12 pasageri au fost îngropați de vii. În altă parte, un autobuz a luat foc după ce valul de noroi l-a lovit de un stâlp electric care cădea . Mai toți oamenii din mașină au fost uciși.

Transmiterea știrilor a fost interzisă

Autoritățile sovietice au cenzurat cu strictețe orice mențiune a catastrofei.

După ruperea barajului, trupele sovietice au înconjurat imediat perimetrul inundațiilor și nu au lăsat pe nimeni să intre. Comunicarea locuitorilor din Kiev cu rudele, prietenii sau cunoscuții din alte localități a fost întreruptă.

Locuitorii Kievului au fost revoltați că știrile despre catastrofă erau cenzurate.

Unii au numit inundația „răzbunarea celor împușcați” la Babin Yar, în timp ce alții au numit-o „pedeapsa lui Dumnezeu” pentru închiderea mănăstirii Peciersk Lavra din Kiev.

KGB a confiscat fotografiile și filmul făcute în timpul catastrofei. Știrile despre tragedie nici măcar nu au fost difuzate la radio la Kiev în acea zi, ci trei zile mai târziu, și nu au fost niciodată difuzate în afara orașului.

Victimele alunecării de noroi au fost îngropate în cimitirele din jurul Kievului cu date diferite de deces, iar cauzele oficiale ale decesului au fost falsificate.

În 1962, râpa Babin Yar a fost nivelată și transformată în parc.

Un monument dedicat cetățenilor sovietici împușcați la Babin Yar a fost ridicat în 1976, dar abia după prăbușirea Uniunii Sovietice a fost construit un memorial dedicat evreilor care au fost omorâți acolo.

Câți oameni au murit de fapt?

Potrivit cifrelor oficiale sovietice, dezastrul a ucis 145 de persoane. Dar pentru că știrile despre această tragedie au fost cenzurate, locuitorii Kievului au privit cu neîncredere declarațiile oficiale.

Potrivit unui istoric modern al Kievului, Oleksandr Anisimov, alunecarea de noroi din Kurenivka din 1961 a dus la moartea a până la 1500 de oameni.

Însă Tetyana Yestafyeva, una dintre primii istorici care aa avut acces la documentele de arhivă care dădeau informații despre tragedie, consideră că această evaluare este exagerată.

„Datele oficiale pe care le-am găsit în documentele erau clasificate drept secret de stat. Au ajuns la cei mai importanți lideri din Kiev și Moscova. Nu are niciun sens ca liderii partidului să se mintă singuri ", spune Yestafyeva. „Prin urmare, cred că în tragedia de la Kurenivka au murit 145 de persoane și că multe altele au fost rănite”.

La șase luni de la catastrofă, instanța regională de la Kiev a condamnat șase persoane pentru rolul lor în fisurarea barajului: doi ingineri din Moscova și patru șefi ai departamentului de construcții de la Kiev.