Linkuri accesibilitate

Maia Sandu - primul președinte reales prin vot direct

În premieră, Maia Sandu este primul președinte reales prin vot direct din istoria Republicii Moldova.

21:22 3.11.2024

La închiderea urnelor din țară, la 21:00, prezența la urne a fost de 54,07%. Votarea continuă în diaspora, dar și la unele secții de votare din R. Moldova.

21:15 3.11.2024

Stoianoglo: Numărarea voturilor va defini „direcția de mai departe” a R. Moldova

Candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, a spus la închiderea secțiilor că prezența masivă a moldovenilor la vot este o dovadă că „Moldova nu e doar un punct pe hartă cu simpli spectatori, ci un popor responsabil”.

Stoianoglo a mulțumit „pentru fiecare vot”. El a precizat că numărarea voturilor este „momentul adevărului” care va defini „direcția de mai departe” a R. Moldova.

La finalul unui briefing scurt, ex-procurorul general a spus că echipa PSRM adună informații despre posibilele incidente la secțiile de votare din străinătate, dar și la cele dedicate alegătorilor cu domiciliu în regiunea transnistreană.

Cu puțin timp înaintea închiderii secțiilor de votare, Stoianoglo a pus la îndoială informațiile autorităților de la Chișinău despre transportarea organizată a moldovenilor din Rusia la secțiile de votare din străinătate, în special în Turcia. „Nu știu din ce cauza au apărut oamenii la Istanbul, poate sunt în zilele de odihnă”, a spus Stoianoglo.

El a mai spus că „are dubii” privind numărul record de moldoveni care au votat în diaspora, peste 300.000 de mii.

Stoianoglo, despre prezența la vot în diasporă
Așteptați
Stoianoglo, despre prezența la vot în diasporă

Nici o sursă media

0:00 0:00:51 0:00

21:08 3.11.2024

Maia Sandu le mulțumește alegătorilor pentru „mobilizarea excepțională”, mai ales celor din diaspora, din Chișinău și tinerilor

Maia Sandu, vorbind la închiderea secțiilor de votare, 3 noiembrie 2024
Maia Sandu, vorbind la închiderea secțiilor de votare, 3 noiembrie 2024

La închiderea secțiilor de votare, președinta Maia Sandu le-a mulțumit alegătorilor pentru participarea activă, subliniind în primul rând prezența mare în Chișinău și „mobilizarea excepțională” în diaspora, precum și printre alegătorii tineri.

Vorbind de la sediul de campanie, Sandu a spus că secțiile de votare din diaspora încă nu s-au închis. „Vă îndemn să mergeți la vot pe cei care încă nu au reușit”, a spus Sandu care candidează pentru un al doilea mandat din partea partidului de guvernământ PAS.

În scurta declarație de presă, după care nu a luat întrebări, ea a mai îndemnat funcționarii electorali să „numere corect” voturile, indiferent pentru cine au fost date.

Mulțumind votanților pentru participare la alegeri, Maia Sandu a remarcat în mod special votul alegătorului Constantin Cojocari, în vârstă de 105 ani.

20:59 3.11.2024

A fost reluată votarea la Varnița. Oamenii vor vota până la ora 23:00

Cele trei secții de votare din Varnița și-au reluat activitatea. Jurnalista Irina Tabaranu de la portalul Zona de Securitate, aflată la Varnița, a spus Europei Libere că cele trei secții de votare vor fi deschise pentru votare până la 23:00.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG