Traficul pe podul Râbnița – Rezina a fost sistat
Poliția a sistat traficul de pe podul Râbnița - Rezina, transmite reporterul Europei Libere de la fața locului.
Reprezentanții Poliției spun că la postul vamal intern se află o persoană suspectă care nu colaborează cu forțele de ordine și „deține o cutie suspectă”, refuzând să dezvăluie conținutul acesteia.
„Paza perimetrului este asigurată, iar serviciile specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliției urmează să documenteze cazul și să verifice circumstanțele. Imediat ce cazul va fi documentat conform protocoalelor, traficul în zonă își va relua activitatea”, a spus Europei Libere, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție, Elena Băetrău.
Filmări neautorizate lângă unele secții de votare din Italia și Estonia
Observatorii de la unele secții de votare din Estonia și Italia au observat persoane care făceau transmisiuni live neautorizate, filmând alegătorii care intrau și ieșeau din secții.
În ambele cazuri, persoanele foloseau telefoane montate pe trepiede, potrivit IPN.
În particular, la Bologna (Italia), o tânără necunoscută a amplasat un telefon pe un scaun, înregistrându-i astfel pe toți alegătorii care vin să-și exercite votul.
Observatorii au mai spus că oamenii care filmează ar avea și instrucțiuni potrivit cărora filmarea trebuie realizată între orele 7:00 și 21:00. Acestea mai conțin detalii precum „cum să creezi un canal de Telegram, cum să trimiți video către coordonator, cum să setezi cadrul” etc.
Fotografierea buletinelor de vot, în topul încălcărilor electorale
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a înregistrat până la ora 13:00 peste 50 de incidente legate de procesul electoral. Cele mai multe astfel de cazuri, 11 la număr, se referă la fotografierea buletinelor de vot.
În total au fost înregistrate 11 cazuri de fotografiere a buletinelor de vot, fiind întocmite trei procese verbale contravenționale.
Un caz de fotografiere a buletinului de vot a fost surprins și de reporterul Europei Libere la una din cele trei secții de votare de la Varnița, organizate pentru rezidenții transnistreni, unde se atestă un număr de cinci ori mai mare de alegători față de primul tur de scrutin. Detalii, AICI
Misiunea de observare a Asociației Promo-LEX a raportat 12 incidente legate de asigurarea ordinii și prezența materialelor de publicitate electorală, precum și alte 22 de cazuri de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 de metri.
Observatorii Promo-LEX raportează zeci de cazuri de fotografiere a buletinelor de vot
Misiunea de Observare Promo-LEX a înregistrat, până la ora 14:00, 544 de posibile încălcări electorale. Dintre ele, 316 incidente au fost confirmate.
Printre încălcările semnalate de observatori se numără:
- Fotografierea buletinelor de vot – 88 cazuri
- Prezența afișelor electorale lângă secțiile de votare – 12 cazuri.
- Agitație electorală în incinta secțiilor de votare – 6 cazuri.
- Prezența persoanelor neautorizate în incinta secțiilor de votare – 22 cazuri.
Anterior, Poliția a spus că a înregistrat, până la ora 13:00, peste 50 de incidente legate de procesul electoral, cele mai multe (11) – fotografierea buletinelor de vot.