Linkuri accesibilitate

Radu Carp: „Nu văd de ce i s-ar acorda lui Vladimir Putin privilegiul unei întâlniri cu Maia Sandu”


Cum se văd de la București negocierile purtate marți, 17 noiembrie, la Moscova, de ministrul moldovean de externe, Nicu Popescu, cu omologul său rus, Serghei Lavrov? O discuție cu politologul român Radu Carp.

Interviu cu Radu Carp
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:04 0:00

Europa Liberă: Se creează impresia că gaze sunt și probleme nu mai există în relația moldo-rusă, dacă e să le credem celor doi miniștri care au ținut conferința de presă și au vorbit despre cooperarea moldo-rusă. Dvs. ce impresie v-a lăsat această vizită efectuată de Nicu Popescu la Moscova?

Din păcate, n-am văzut nicio evoluție concretă, am văzut doar promisiuni ale dlui Lavrov...

Radu Carp: „Mie mi se pare o vizită foarte oportună în condițiile în care Republica Moldova insistă ca pe agenda bilaterală să existe problema transnistreană. Din păcate, n-am văzut nicio evoluție concretă, am văzut doar promisiuni ale dlui Lavrov, dar despre reluarea discuțiilor în format „5+2” nu avem de-a face cu nimic concret, doar promisiuni. E bine că ministrul de externe din Moldova a insistat, dar, din păcate, la Moscova se consideră că Republica Moldova n-are niciun drept să decidă apartenența la Uniunea Europeană și NATO, dl Lavrov a spus-o clar: Republica Moldova este și va fi un stat neutru, de parcă el ar fi fost ministru de externe al Republicii Moldova, și nu invers. Deci, există o foarte mare inflexibilitate a Moscovei în legătură cu opțiunile pe care le poate avea Republica Moldova. Nu a fost o vizită inutilă, repet, ci a marcat dorința Republicii Moldova de a discuta în continuare problema transnistreană și de a spune că este vorba de trupe care se află în mod ilegal pe teritoriul Transnistriei. Cred că chiar și pentru aceste două aspecte și tot ar fi meritat deplasarea la Moscova.”

Europa Liberă: Dar dl Lavrov a insistat doar pe reluarea negocierilor în formatul „5+2”, unde se discută dosarul transnistrean, și nu a reacționat atunci când Nicu Popescu spus că Republica Moldova, conform Constituției, este un stat neutru și cere retragerea trupelor rusești, or această cerință rămâne o prioritate a politicii externe a Republicii Moldova. Asta a spus Nicu Popescu, dar nu a urmat și o reacție din partea omologului său rus.

Radu Carp: „Da, aici e o problemă. Moscova ar vrea neutralitate, dar știți cum se spune, egalitate, dar nu și pentru căței, adică Moscova ar vrea ca Republica Moldova să fie neutră, dar să aibă trupe în continuare în Transnistria. Cam asta înțeleg eu din ce a spus dl Lavrov, a limitat opțiunile de politică externă ale Republicii Moldova, a spus că trebuie să rămână stat neutru, dar, în același timp, Moscova nu face niciun pas pentru a realiza în mod concret condițiile pentru neutralitate. Nu există stat neutru pe teritoriul căruia să se afle trupe străine.

Moscova ar vrea ca Republica Moldova să fie neutră, dar să aibă trupe în continuare în Transnistria...

De exemplu, Austria și-a proclamat neutralitatea în momentul în care nu mai existau, în momentul în care s-au retras toate trupele străine de ocupație după al Doilea Război Mondial de pe teritoriul ei, abia atunci și-a proclamat neutralitatea. Republica Moldova este într-o situație absurdă, e teoretic stat neutru, dar de fapt este stat ocupat, parțial.”

Europa Liberă: Și atunci când Serghei Lavrov precizează că Rusia va continua să exercite rolul de mediator și garant în conflictul transnistrean, menționând importanța realizării consecvente pe viitor a acordurilor semnate între Chișinău și Tiraspol în cadrul consolidării încrederii care să ducă la o reglementare viabilă și totală a situației de la Nistru, cât de credibilă e această declarație?

Radu Carp: „Să vedem pașii concreți, ce propune Federația Rusă, în afară de staționarea trupelor, propune demilitarizarea, propune distrugerea armamentului? N-a propus nimic concret până în momentul de față.”

Radu Carp
Radu Carp

Europa Liberă: Și atunci care e acest rol de mediator și garant?

Radu Carp: „Păi, mediator înseamnă, de fapt, menținerea regimului de la Tiraspol pentru a avea un plus în relația cu Chișinăul. Și am văzut că această politică a fost întotdeauna eficientă. Întreb: în condițiile în care regimul de la Tiraspol nu ar mai fi susținut de la Moscova deloc, cât ar mai rezista? Și în condițiile în care nu ar mai rezista, nu cumva Republica Moldova ar deveni un actor important și un actor independent? Probabil că la Moscova nu se dorește acest lucru, dar nu se spune în mod explicit, totul este îmbrăcat într-o spoială foarte aurită în care contează foarte mult cuvintele, în momentul când spui „mediator”, înseamnă că îți asumi niște obligații, nu doar că vrei să fii mediator, însă până acum Moscova nu și-a asumat nicio obligație.”

Europa Liberă: Și a mai spus Serghei Lavrov că nu s-ar fi făcut presiuni din partea Federației Ruse asupra Republicii Moldova pe tema furnizării de gaze. Pe cât de credibilă e această declarație?

Lavrov: Rusia nu face presiuni în problema livrării gazelor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:09 0:00

Radu Carp: „Nici nu trebuie să se facă presiuni, adică nimeni nu a dat telefon la Chișinău să spună: „Dacă vreți gaze, lăsați deoparte Uniunea Europeană”. Nu, nu se procedează așa, dar în momentul în care ridici prețul și ceri datorii din urmă, și calculezi datorii la un nivel la care cealaltă parte nu va recunoaște niciodată, pentru că nu este calculul corect, în mod explicit vrei să limitezi opțiunile statului respectiv. Deci, da, e adevărat, nimeni nu a dat telefon de la Moscova să spună: „Nu facem decât dacă renunțați la Uniunea Europeană”, dar a fost un gest mai mult decât explicit. În această politică a gazului contează foarte mult gesturile concrete legate de stabilirea prețurilor și mai puțin discuțiile strict politice, ele sunt adiacente. Și astăzi vedem în relația dintre Rusia și Germania că Germania a înțeles acest limbaj și îmbracă aspectul politic într-un aspect tehnic pentru a avea câștig de cauză.”

A fost un gest mai mult decât explicit...

Europa Liberă: De asemenea, cei doi - Nicu Popescu și Serghei Lavrov - au spus că s-a mai discutat și despre restabilirea relațiilor comerciale dintre Republica Moldova și Federația Rusă, urmând ca partea rusă să examineze oportunitatea de a relaxa regimul pentru exporturile din Republica Moldova. Federația Rusă nu mai este țara care deține întâietatea în topul exporturilor moldovenești, pentru că piața europeană între timp este penetrată de produsele moldovenești. Această intenție a Rusiei că va relaxa regimul pentru exporturile din Republica Moldova va fi onorată de partea rusă?

Radu Carp: „În primul rând, pentru a permite accesul pe piața rusă ar trebui să existe o deschidere pe această piață nu numai pentru produsele care în mod tradițional se exportă, sunt sectoare total închise produselor care vin din Republica Moldova, or Federația Rusă evită cu grație acest subiect. Federația Rusă preferă ca Republica Moldova să fie o piață de desfacere și dacă ne uităm pe produsele comercializate, vedem că foarte multe vin din Federația Rusă, dar nu vrea să aplice același regim produselor din Republica Moldova și dacă ne uităm la Moscova vedem că rareori se găsesc produse fabricate în Republica Moldova. Nu pentru că nu s-ar produce la Chișinău, ci pentru faptul că există bariere implicite sau explicite care fac ca acest comerț să nu fie previzibil. Comerțul cu Uniunea Europeană e foarte previzibil, anume dacă îndeplinești anumite standarde și dacă există negociată o cotă, produsele unei țări pot să beneficieze de aceleași condiții cu produsele oricărei altei țări. Care este însă regimul practicat de Federația Rusă? Greu de spus. Diferă de la o zi la alta, de la o lună la alta, de la o regiune la alta, în funcție de bunul plac al celor care decid această politică comercială. Deci, nu e ceva previzibil și efectul este că în mod evident exporturile au scăzut. Repet, și din cauza barierelor, dar și datorită faptului că Uniunea Europeană este mult mai predictibilă.”

Europa Liberă: Credeți că Rusia s-a împăcat cu gândul că Republica Moldova va continua parcursul european și că acest drum este unul ireversibil?

Radu Carp: „Vedem ce se întâmplă astăzi în Ucraina, în Belarus, Republica Moldova nu face excepție. Ucraina și Belarus sunt cazuri speciale și atenția Moscovei este îndreptată în aceste cazuri, dar asta nu înseamnă că Republica Moldova nu este pe radar. Niciodată Federația Rusă nu a fost de acord cu extinderea influenței europene în Republica Moldova. Să ne amintim câte piedici au avut guvernele pro-europene, cât de infiltrate au fost de oameni care au reprezentat interesele Moscovei, vom vedea foarte clar că niciodată Moscova nu a lăsat un curs liber pentru Republica Moldova, așa cum s-a întâmplat, să zicem, în cazul Germaniei de Est, în cazul României, în cazul Cehoslovaciei. Moscova consideră că influența ei este naturală în această regiune. E un aspect care ține de mai multe sute de ani, care a fost accentuat odată cu Războiul Rece și care este și mai accentuat astăzi. Deci, greu de crezut că, dacă nu se întâmplă ceva cu totul ieșit din comun, Moscova va accepta că nu are o influență notabilă în regiune.”

Moscova nu a lăsat un curs liber pentru Republica Moldova...

Europa Liberă: Dar ce înseamnă acest ceva ieșit din comun?

Radu Carp: „Ceva ieșit din comun înseamnă deschiderea negocierilor de aderare și aderarea efectivă într-un interval scurt. Asta, într-adevăr, ar fi ceva ieșit din comun, ar contrazice logica în care s-au desfășurat până acum relațiile cu Uniunea Europeană. Dacă s-ar accelera brusc procesul, și s-a mai văzut acest lucru, probabil că Federația Rusă ar trebui să accepte, nefiind pregătită să ofere un alt răspuns, un răspuns alternativ. Nu e ceva ieșit din comun ca Uniunea Europeană să facă pași rapizi uneori. Mi-aduc aminte că în legătură cu Austria existau foarte multe reticențe, rezerve și de o parte, și de alta și în 6 luni de la depunerea cererii de aderare Austria a și aderat. Sigur, paralela poate nu e cea mai potrivită, pentru că oricum Austria avea pregătite standardele europene, dar asta ne arată că, dacă există voință politică, aderarea poate fi foarte rapidă și poate lăsa Federația Rusă cu garda jos, adică nepregătită pentru un asemenea scenariu.”

Când se vor întâlni Maia Sandu și Vladimir Putin? Precizările lui Lavrov și Popescu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:49 0:00

Europa Liberă: Ar putea să urmeze o întâlnire Maia Sandu - Vladimir Putin după această întrevedere Nicu Popescu - Serghei Lavrov?

Radu Carp: „Nu știu dacă e de dorit o asemenea întrevedere directă, pentru că Vladimir Putin în momentul în care se întâlnește cu partenerii externi nu face decât să dea un semnal că domină întreaga situație. Până când chestiunile, să zic așa, tehnice nu sunt rezolvate, până când relația este încă foarte tensionată, nu văd de ce i s-ar acorda lui Vladimir Putin acest privilegiu. Noi considerăm că el acordă acest privilegiu altor șefi de stat pe când este invers – șefii de stat din țările democratice acordă un privilegiu lui Vladimir Putin, acceptând să se întâlnească cu el. Or, cred că încă nu a venit momentul. Repet, sunt foarte multe aspecte pe relația bilaterală care încă nu sunt rezolvate.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG