Parlamentul European a dezbătut și adoptat pe 5 mai, rezoluția privind Republica Moldova, text care sprijină deplin cererea de aderare la UE înaintată de autoritățile de la Chișinău.
Eurodeputata română Ramona Strugariu a declarat Europei Libere că Uniunea Europeană trebuie să ofere o perspectivă clară de aderare Republicii Moldova.
Ramona Strugariu: „Nu cred că există state membre care să aibă o anumită reținere în ceea ce privește Republica Moldova sau în ceea ce privește Ucraina sau chiar Georgia, nu cred că sunt personalizate aceste rețineri, să spunem, și acest ușor scepticism, dacă el ar veni din partea unor state membre, cât mai degrabă ele sunt prudente în ceea ce privește aderarea mai largă sau oportunitatea unui nou val de aderare în condițiile de acum. Pe de altă parte, dacă nu acum, atunci când? Pentru că dacă eram în vremuri de liniște, nu știu, și într-un alt context poate că nu aveam discuții atât de avansate în acest moment, dar cred și consider că este un foarte bun moment de reflecție și de decizii pe care le putem lua repede, mai bine mai repede decât mai târziu și apoi, în mod evident, putem să discutăm în contextul în care avem această decizie cu unanimitate, pentru că ea trebuie să vină din partea tuturor statelor membre, apoi putem să discutăm pe capitole această aderare. Da, în jur de 7 iunie da fapt așteptăm acest răspuns de la Comisie, să vedem dacă va fi în prima săptămână de iunie sau dacă va fi un pic mai târziu, dar oricum ar trebui să știm destul de repede.
Ramona Strugariu, care este vicepreședinta Comisiei parlamentare de asociere UE – R. Moldova, a cerut mai mult curaj din partea liderilor europeni, când vine vorba de perspectivele de aderare ale Moldovei la UE.
Ramona Strugariu: „Noi avem și o agendă de asociere de atâta vreme, pe care am lucrat foarte bine și am evidențiat aceste țări înainte de a avea astfel de propuneri de mijloace noi, am lucrat foarte, foarte bine și aceste țări au lucrat foarte bine și pe agenda de asociere. În Republica Moldova, știm foarte bine, alegerile au evidențiat foarte clar opțiunea proeuropeană a cetățenilor din Republica Moldova, s-a accelerat semnificativ și agenda reformelor, ea continuă, deci țara este oricum foarte clar și avansat, aș spune, în această direcție.”
Europa Liberă a întrebat-o pe europarlamentara Strugariu ce se poate întâmpla dacă Bruxelles-ul nu arată cartonașul verde, dar îl arată pe cel roșu, când e vorba de obținerea acestui statut de țară candidată pentru aderare la UE?
Ramona Strugariu: „Eu nu cred că ar fi un cartonaș roșu, poate nu avem o decizie imediată, poate o să avem un pic mai târziu, aici e important să-și spună Comisia cuvântul, e important să vedem acea evaluare, să vedem care sunt indicațiile tehnice ale Comisiei, să vedem cum consideră ea că arată situația în acest moment și probabil că va face o evaluare serioasă uitându-se la toate direcțiile care sunt stabilite pe agenda de asociere și, evident, la condițiile pe care ar trebui să le avem în vedere pentru obținerea acestui statut de țară candidat. Deci nu cred că s-ar întâmpla nicio nenorocire dacă nu avem un răspuns foarte clar și foarte ferm la începutul lunii iunie, dar ambiția mea și speranța mea și evident că și așteptarea și ambiția Republicii Moldova este să le avem acum. Dacă nu va fi acum, va fi cât mai curând și trebuie să continuăm să luptăm pentru acest obiectiv.”
Ramona Strugariu a mai declarat că Rusia ar dori să pună piedică statelor care vor să devină membre UE.
Ramona Strugariu: „Totdeauna a existat această problemă și Moscova a folosit această realitate de fapt a conflictelor înghețate tocmai ca să încetinească orice fel de agendă proeuropeană. Ele mereu au fost un punct foarte vulnerabil al acestei agende de asociere și acum de integrare, dar în același timp cred că trebuie să găsim soluții și la aceste probleme, cred că nu pot fi ignorate în momentul în care se fac pași foarte hotărâți către aderare și e nevoie de răspunsuri. Evident că nu sunt ușoare, evident că nu sunt soluții pe care le putem găsi mâine, dar cred că există soluții și e bine să le discutăm, e bine să punem în balanță care e situația de acum, care sunt avantajele și dezavantajele unei situații neclare în toate aceste regiuni cu conflicte înghețate și după aceea să ne acordăm cu prioritățile europene. E foarte important ca aceste state, mai ales dacă sunt pregătite și cele dintre ele care sunt cele mai pregătite să facă pasul către Uniune, foarte important, pentru că suntem deja în momentul în care obținem acest statut de țară candidată într-un alt scenariu. Moscova își găsește pretexte de furie din orice și dacă ar vrea să-și manifeste nemulțumirea într-un fel sau altul sau să inventeze pretexte, asta știm bine că poate să facă oricând și îi reușește din plin. Nu cred că este nici pe departe aderarea la Uniunea Europeană un subiect atât de sensibil cum este aderarea la NATO, de pildă, și aici, iată, discutăm despre aderarea la Uniune, așadar nu văd de ce ar ridica asta și ar declanșa asta sensibilități suplimentare la Moscova.”
Ramona Strugariu a comentat reținerea de procurori a ex-președintelui Igor Dodon, primul fost șef de stat moldovean adus pe banca acuzaților, dar și ridicarea imunității parlamentare a unor deputați din opoziție.
Ramona Strugariu: „Am avut și noi declarații în România de multe ori, declarații, ieșiri publice ale unor oameni condamnați în diverse dosare penale și care au spus că sunt prizonieri politici. Eu n-am să comentez mult acest subiect al felului în care își face treaba justiția tocmai pentru că ea trebuie să fie și să rămână independentă, trebuie să își facă datoria foarte serios și foarte profesionist, cu niște dosare foarte bine puse la punct, nu cred că ne ajută excesul de zel și graba, cred că ajută să fie dosare instrumentate și lucrate bine, profesionist, așa cum trebuie să se întâmple într-un sistem de justiție independent. Atât am de spus, în rest nu cred că sunt în măsură să comentez dacă sunt sau nu sunt dosare politice, atâta timp cât acolo există niște acuzații foarte serioase de infracțiuni grave, justiția trebuie să își facă treaba în continuare.
Ceea ce sper și consider foarte important este ca actul de justiție în sine să fie făcut cum trebuie și urmărirea penală și acele dosare să fie lucrate cum fac profesioniștii din justiție și să nu se precipite lucrurile nici în cazul ăsta, dar nici în alte cazuri în ceea ce privește dosarele în general, tocmai pentru a nu crea vulnerabilități, tocmai pentru a nu genera astfel de mesaje și a le da apă la moară că sunt dosare motivate politic, instrumentate politic.”