Federația Română de Fotbal (FRF) a dat bilete gratuite pentru elevii sub 14 ani, pentru ca România să nu joace cu stadionul gol împotriva Norvegiei, în urma unei sancțiuni UEFA prin care FRF a pierdut în total vreo 600.000 de euro. Norvegienii s-au supărat, și pe UEFA, și pe copiii români. Copiii s-au bucurat: au văzut fotbal, au primit suc și napolitane, iar unii nu au mers astăzi la școală, pentru că s-au întors târziu azi-noapte de la meci. Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD) spune că FRF a procedat foarte bine, dând ocazia unor copii să arate adulților cum trebuie să se comporte la un meci de fotbal.
Federația Română de Fotbal s-a folosit de o prevedere UEFA pentru a atenua sancțiunea antidiscriminare, prin care România a fost obligată să joace cu casa închisă meciul cu Norvegia din preliminariile EURO 2020, din cauza acțiunilor „ultras” de la meciurile precedente: a dat de veste prin inspectoratele școlare că elevii sub 14 ani primesc bilet gratuit la meci, dacă vin însoțiți de cadre didactice. Deplasarea s-a făcut pe cont propriu, fără implicarea FRF, susțin oficialii, iar copiii au primit la stadion un „pachețel” cu suc și ceva de mâncare de la sponsorul Naționalei.
Laurențiu Oprea explică, pentru Europa Liberă, că implicarea inspectoratelor școlare s-a limitat doar la popularizarea anunțului FRF către școli, restul organizării revenind fiecărei unități școlare, în măsura în care părinții copiilor erau de acord să îi lase la meci.
Federația Română de Fotbal a explicat pentru Europa Liberă că nu s-a implicat în transportul elevilor la stadion, singura contribuție fiind, la fel ca la fiecare meci, de a organiza accesul în stadion.
„Portița de scăpare” a UEFA, de care s-a folosit și FRF, de a aduce copiii la meciul Naționalei, este „o soluție bună”, crede șeful Antidiscriminării, Csaba Asztalos: „Copiii au dat un exemplu de comportament adulților, în ce privește respectarea demnității umane, scandări xenofobe, rasiste, intolerante. Am avut un exemplu din partea copiilor că adulții ar trebui să se comporte mai responsabil. Este și o formă de publicitate pentru sport, motivezi copiii. Sunt mulți copii care poate în viața lor nu au posibilitatea să participe la un meci de fotbal la asemenea nivel, pe cel mai important stadion. Cred că este o practică pozitivă”.