Primul meci cu public a fost ciudat, ca un exercițiu de reanimare parțială. După un an și jumătate de stadioane pustii, 20000 de oameni îngăduiți si atent distribuiți pe Wembley au dat impresia unui pluton rătăcit într-o peșteră. Meciul a contat putin, deși se juca finala Cupei Angliei, cea mai veche competitie a fitbalului. Toată lumea a fost cu ochii si urechea în tribune, așteptând vuietul multimilor. S-a auzit, mai degraba, un puls dezordonat, o semnătură sonoră de prezență, ca o cearta purtata de ecou printr-un hangar. Ceva a lipsit: suflarea naturală și pasională a mulțimilor. Întrebarea e cind va reveni. Finala de pe Wembley a ilustrat, în fotbal, problema care domină orice altceva: participarea. Reîntîlnirea celor în viață cu propria viață.
