Linkuri accesibilitate

Parlamentari moldoveni condamnă „amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova”


Imagine din Duma de Stat a Rusiei
Imagine din Duma de Stat a Rusiei

Reacții la Chișinău față de Declarația Dumei de Stat ce protestează împotriva modificării Codului Audiovizual pe tema propagandei ruse.

Duma de stat a Federației Ruse a adoptat astăzi o declarație de protest față de legea adoptată de Parlamentul de la Chişinău, în baza căreia, începând din 12 februarie, retransmiterea unor programe rusești ar urma să fie restricționată. În declaraţia adoptată la Moscova se condamnă „practica totalitară de anihilare a punctelor de vedere alternative” şi se recomandă guvernului Federaţiei Ruse „să ia măsuri pentru a oferi cetăţenilor moldoveni alte mijloace de acces la emisiunile de ştiri şi analiză din Rusia”. O relatare despre reacţiile pe care le-a provocat la Chişinău această declaraţie.

Parlamentari moldoveni condamnă „amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:25 0:00
Link direct


Declaraţia adoptată astăzi unanim în Duma de stat a Federaţiei Ruse va fi transmisă Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Adunării Parlamentare a OSCE, iar deputaţii ruşi îndeamnă forurile internaţionale să dea o notă a ceea ce ei numesc „o încălcare gravă” a normelor internaţionale, făcând trimitere inclusiv la Convenţia pentru drepturile omului şi libertăţilor fundamendale a Consiliului Europei.

Proiectul de declarație al Dumei de Stat (Foto: Gosduma.net.jpg)
Proiectul de declarație al Dumei de Stat (Foto: Gosduma.net.jpg)

Preşedintele Comisiei pentru legăturile cu CSI, Euroasia şi compatrioţii, Leonid Kalaşnikov a sugerat, între altele, şi rezilierea contractului pe care „Pervîi Kanal” îl are cu televiziunea Prime de la Chişinău, ce aparţine liderului democrat Vlad Plahotniuc:

„De ce are loc această tensionare în Republica Moldova? În toamna acestui an acolo se vor desfăşura alegeri. La alegerile trecute Partidul Socialiştilor a ieşit învingător, iar Igor Dodon este liderului acestuia. Cu siguranţă în cunoaşteţi pe unii reprezentanţi ai formaţiunii, sunt foşti membri ai Partidului Comuniştilor. Între timp s-a modificat Codul Electoral şi alegerilor se vor desfăşura în baza sistemului mixt, iată de ce vor să controleze canalele de informare: ca să împiedice victoria Partidului Socialiştilor. Din acest motiv se duce lupta pentru televiziuni!”

Modificările la Codul Audiovizual, numite convenţional „legea anti-propagandă”, au fost iniţiate anul trecut de democraţi care au insistat că norma are scopul să apere securitatea informaţională a ţării în faţa unor potenţiale „tentative de dezinformare şi manipulare din exterior”.

Între altele, numele lui Vlad Plahotniuc a fost menţionat în repetate rânduri în cadrul discuţiei de astăzi din Duma de Stat, precizându-se că liderul PD deţine cetăţenia Rusă şi că ar fi cercetat penal în Federaţia Rusă.

Faptul că declarația Dumei îl vizează personal pe liderul PD, Vlad Plahotniuc, ridică mai multe semne de întrebare, în opinia analistului politic Ion Tăbârţă, şi asta pentru că Moscova pare să dea dovadă de standarde duble atunci când abordează subiectele din Republica Moldova.

Ion Tabârța
Ion Tabârța

Ion Tăbârţă aminteşte că la finele anului trecut au fost agreate mai multe protocoale importante între Chişinău şi Tiraspol – deschiderea podului de la Gura-Bîcului, reglementarea situaţiei fermierilor moldoveni care au terenuri în stânga Nistrului sau activitatea şcolilor cu predare în grafia latină. Aceste înţelegeri, până la semnare, au fost convenite de liderul PD, Vladimir Plahotniuc, şi şeful holdingului Sheriff, Victor Guşan, iar în stânga Nistrului, constată analistul Ion Tăbârţă nici un acord nu se semnează fără girul Moscovei:

„Federaţia Rusă îşi dă foarte bine seama că, de fapt, Dl Dodon acum nu influenţează procesul decizional, el mai degrabă complementează anumite decizii. Vedem pe de o parte această relație iremediabilă a Dlui Plahotniuc cu Federaţia Rusă dar, pe de altă parte, vedem că sunt o serie de decizii contradictorii cu anumiţi factori conectaţi la Federaţia Rusă. Ştim că liderul Partidului Democrat întotdeauna a preferat să joace după mai multe scenarii. La moment noi nu cunoaştem toate cărţile pe care le are el în mână în perspectiva alegerilor parlamentare, pentru că scopul major al Partidului Democrat şi liderului acestuia este să se menţină la putere.”

Ca răspuns la declaraţia Dumei de Stat de la Moscova, un grup de parlamentari din coaliţia de guvernare condusă de PD au înregistrat astăzi un proiect de declaraţie prin care condamnă „amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova”. În ce priveşte declaraţia de protest a deputaţilor ruşi aceasta este calificată drept „netemeinică” iar documentul ar scoate în evidenţă „imixtiunea politicului rus în conţinutul programelor difuzate de Federaţia Rusă în Republica Moldova”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG