De Ziua Culturii premierul Filip a spus cu convingere că prioritatea statului RM e… cultura. Mărturisesc că am rămas tablou. Să spui că în Moldova cultura e prioritate e ca şi cum să inviţi oamenii într-un univers fantasy. Pot să admit, la rigoare, că guvernanţii dau întîietate unei parcele a culturii. Mă refer la parcela cîntăreţilor cu voci catifelate, muzeelor şi portului popular. Nu cred însă că zona culturii care presupune REFLECŢIA e băgată în seamă.
Aşadar, Cultura e prioritate la noi. Numai că în anii tranziţiei am avut o sumedenie de priorităţi aici. Unii conducători spuneau că soluţionarea problemei transnistrene e prioritatea noastră, alţii – că agricultura e prioritate. Şi satul moldovenesc a fost prioritate, şi gazificarea, şi integrarea europeană, şi reducerea sărăciei, şi lupta cu corupţia a fost o preocupare permanentă. Am avut şi avem zeci de priorităţi. Iar cînd ai multe priorităţi, nu ai de fapt nici o prioritate. Totul e vorbărie.
Dragi conducători, nu poate un stat normal să aibă zeci de priorităţi. Prioritatea e prioritate pentru că e rarisimă şi pentru că îndreaptă eforturile societăţii într-o singură direcţie, o direcţie considerată vitală. În Israel, de pildă, există trei priorităţi: medicina, apărarea şi educaţia. Atît. La noi, ai impresia că orice domeniu e prioritate, dacă stai să-i asculţi pe conducători. Dacă te uiţi însă în jur cu atenţie, vezi numai probleme şi nereuşite.
