Linkuri accesibilitate

Adio, „Grăuncior”!


Noi ce mîncăm în realitate? Lactate sau chimie?

Mărturisesc că am mîncat ani de zile brînza „Grăuncior” făcută de JLC. Deunăzi însă mi s-a ridicat părul măciucă, stimaţi ascultători. Aflu că o analiză de laborator, realizată de Centrul de Metrologie Aplicată şi Certificare la comanda Fundaţiei Est-Europene, a identificat că multe lactate din magazinele noastre nu conţin grăsimi fireşti.

Cea mai mare cantitate de grăsimi de provenienţă străină o au produsele de la JLC. „Grăuncior”, brînza mea preferată, are cică aproape 90% de grăsimi vegetale. 90%, stimaţi ascultători! Şi întrebarea care se impune este: noi ce mîncăm în realitate? Lactate sau chimie?

Adio, „Grăuncior”!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:35 0:00
Link direct

Pe cutiile cu brînză „Grăuncior” şi „Gingăşie” nu scrie că aceste produse conţin grăsimi vegetale. Şi chiar dacă ar fi fost scris, situaţia mi se pare extrem de gravă! Dacă în această brînză sunt 90% de grăsimi vegetale, atunci simplul fapt că nu indici această cifră, că o ascunzi, mi se pare o infracţiune. Cine ar mai cumpăra acest produs dacă ar şti că el conţine 90% de grăsimi vegetale? Cu certitudine, mai puţin cetăţeni.

O asemenea ştire, dacă e adevărată, îţi arată într-o clipită în ce ţară trăim. Cum e posibil să induci în eroare, ani de zile, oamenii şi să nu fii pedepsit? Să-i hrăneşti cu produse care nu se ştie ce sunt? La asta am ajuns noi într-o ţară agricolă? Să nu mai avem vaci şi să fim hrăniţi cu grăsimi vegetale? Dar ingurgitarea atîtor grăsimi vegetale, în loc de grăsimi fireşti, nu e periculoasă pentru sănătate? Nu cumva problemele noastre de sănătate sunt legate de această cacealma dizgraţioasă?

Între timp cei de la JLC au respins orice acuzaţie! Ei au spus că „Grăuncior” nu conţine deloc grăsimi vegetale! JLC a spus că la mijloc sunt uneltirile unor concurenţi. Şi ce să mai creadă în atare situaţie bietul cumpărător? Cui să-i dea dreptate? Eu unul nu mai vreau şi nici nu mai pot să cred pe cineva. În ţara asta aproape că nu mai poţi avea încredere în nimeni. De aceea, pînă nu o să am o convingere deplină, mă lepăd de brînza preferată. Adio, „Grăuncior!”

XS
SM
MD
LG