Aud tot mai multe voci nemulţumite de faptul că vorbesc despre mişmaşurile taxatorilor din troleibuze. Voci care îmi spun să mă ocup de chestii serioase, nu de prostii. OK! Aşa o să fac. Dar înainte să abandonez tema frivolă, o să vă mai povestesc un episod, unul care a avut loc marţi, într-un troleibuz de pe ruta 22.
Văzînd un tînăr care îi dădea taxatoarei 2 lei fără să ia biletul, n-am putut să mă abţin şi l-am întrebat: „De ce nu iei biletul?”
„Da tu ce treabă ai cu asta? Cine eşti ca să-mi dai sfaturi? Eu fac ce vreau!”, îmi răspunse tînărul, holbîndu-se la mine cu nedumerire.
„Nu poţi să faci ce vrei în acest caz, pentru că troleibuzul nu e al taxatoarei şi Regia are de suferit…”, am încercat să-i explic.
„Te-am întrebat cine eşti ca să-mi dai sfaturi?”, insistă tînărul care nu părea foarte politicos în raport cu oamenii mai vîrstnici.
„Sînt un ziarist, lucrez la un post de radio, şi consider că tu potenţezi un mişmaş! Dar tu cine eşti?” l-am întrebat.
„Sînt Charlie Chaplin! Mişmaş? Băi, voi ziariştii mai bine ocupaţi-vă de mişmaşurile adevărate, de furtul miliardului! Ceea ce fac eu aici e floare la ureche! Acolo, sus, se fură ca-n codru!”, ripostă cu convingere fermă tînărul destul de obraznic.
„Şi dacă acolo se fură, trebuie şi tu să pui umărul la un furt mai mic?”, l-am întrebat, simţind deja că discuţia noastră e inutilă.
„Băi, ziaristule, lasă-mă-n pace! Ai grijă de analiştii voştri, ei fură mai mult!”, zise „Charlie Chaplin” şi ieşi din troleu la o staţie.
Asta am vrut să vă spun. Comentariile mi se pare de prisos. Abandonez tema asta insignifiantă şi o să încerc să mă ocup de teme mai serioase. Mergem înainte, fireşte!
