Linkuri accesibilitate

Povestea averilor fabuloase ale cinovnicilor şi judecătorilor

Totul e nesigur şi e departe de un cadru legal desăvîrşit în faţa căruia toţi sînt egali.

Ştirea asta incredibilă ar fi trebuit să ne facă pe toţi stană de piatră! O ştire pe care acum cîţiva ani nu ţi-o puteai imagina! Despre ce e vorba? Vă spun imediat. La sfîrşitul lunii iunie, a fost arestat un judecător autohton pentru că – atenţie!!! – exista o mare discrepanţă între averea sa fabuloasă şi veniturile obţinute legal. Cu alte cuvinte, CNA nu înţelege din ce bani şi-a putut clădi acel judecător averea impresionantă.

Povestea averilor fabuloase ale cinovnicilor şi judecătorilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:32 0:00
Link direct

Să sperăm că nu există interese ascunse aici şi procurorii sînt preocupaţi numai de felul în care judecătorul cu pricina şi-a făurit averea. Să sperăm că domnul judecător e de o corectitudine ireproşabilă şi toată averea sa e făcută din bani cîştigaţi în mod corect. Vreau însă să remarc altceva acum.

În ţara asta s-a furat ca-n codru din zorii tranziţiei, iar castelele faraonice ale cinovnicilor-politicienilor-vameşilor-judecătorilor au început să apară mulţi ani în urmă. Păi, dacă e aşa, de ce abia în 2017 se apucă procurorii de felul în care cinovnicii şi-au făcut averile? Nu e cam tîrziu? Nu trebuia asta să se facă încă în anii '90? De ce pînă acum nu erau luaţi la întrebări cinovnicii cu averi fabuloase? Mi se pare o întîrziere impardonabilă.

Şi-apoi nu ştim prea multe nici despre judecătorul arestat. Ce va fi cu el? Cum şi-a acumulat averea impresionantă? Şi va deveni oare acest caz un punct de plecare pentru alte cercetări similare? Vor tremura acum de frică toţi cei care, cu salarii mici, şi-au făurit castele faraonice? Eu nu am un răspuns. Iar ceea ce ni se întîmplă în RM de vreo 26 de ani nici nu ne poate oferi certitudini. Aici totul e nesigur şi e departe de un cadru legal desăvîrşit în faţa căruia toţi sînt egali. Aici e un fel de hoteli kak lucişe, a polucilosi kak vsegda.

  • 16x9 Image

    Iulian Ciocan

    Iulian Ciocan, scriitor, eseist și unul dintre „veteranii” Europei Libere, autorul rubricii de comentarii și impresii „Realitatea cu amănuntul”. În fiecare dimineata la ora 7.00, la radio Europa Libera, pe web la moldova.europalibera.orgGoogle Play & iTunes.

This item is part of
XS
SM
MD
LG