Igor Dodon o fi un preşedinte pro-rus, nu-i vorbă. Şi poate chiar nici nu e o catastrofă să avem un preşedinte pro-rus. Mai rău e că obedienţa sa în raport cu Rusia pare exagerată chiar şi pentru un şef de stat pro-rus.
A spus Dmitri Rogozin că la bazele militare moldoveneşti se întîmplă lucruri grave, care pun în pericol Tiraspolul, şi, ca la comandă, un ditamai preşedinte începe a cutreiera ţara pentru a controla bazele cu pricina. E bine cel puţin că Igor Dodon nu a depistat „activităţi suspecte”, dar felul rapid în care s-a executat nu e oare umilitor pentru cetăţenii statului independent R. Moldova? De fapt, ce se aştepta să descopere acolo Igor Dodon? Trupe de elită care se pregătesc să invadeze Tiraspolul?
Şi-apoi, dacă e aşa de preocupat de păstrarea păcii, de ce nu încearcă Igor Dodon să controleze bazele militare ruseşti şi transnistrene din stînga Nistrului? Probabil, i s-ar permite de vreme ce un preşedinte pro-rus. Să se ducă acolo şi să se convingă că totul e OK, că nimeni nu vrea să atace Moldova. Sau pericolul cel mare vine numai de pe malul drept al Nistrului?
Foarte curioase sînt şi declaraţiile lui Igor Dodon de la Comrat. Bunăoară, aceea că cei mai buni prieteni ai Moldovei sînt Rusia şi Turcia. E o revelaţie ciudată asta, dar să remarcăm şi un soi de deschidere neaşteptată: nu numai Rusia ne este amică, ci şi Turcia. Ar mai fi poate, la rigoare, nişte prieteni, dar se vede că Igor Dodon nu vrea să-i vadă. Şi e păcat.
Două detalii ar mai fi de menţionat. Rusia şi Turcia o fi prietene, dar prietenia asta, s-a văzut un pic mai înainte, e şubredă. Iar un prieten bun, cum e Rusia, de ce ar trebui să ţină militari pe teritoriul tău? Ştiu însă că Igor Dodon are răspunsuri pentru orice întrebări. Numic nu-l poate pune în dificultate.
