Linkuri accesibilitate

Ministrul urcă în microbuz!


Visător fiind, îmi imaginez acum că şi alţi miniştri vor urca în troleibuzele din Chişinău!

Ministrul Economiei, Chiril Gaburici, a vizitat recent raionul Hînceşti şi a verificat felul în care se fac acolo nişte drumuri. De asemenea, ministrul s-a plimbat prin Gara Auto din Hînceşti, dînd mai multe indicaţii şi sfaturi. Pe mine m-a impresionat cel mai tare faptul că domnul ministru „a călătorit cu microbuzul spre localitatea Logănești și a discutat cu pasagerii”.

Ministrul urcă în microbuz!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
Link direct

Chestia asta mi se pare fantastică, stimaţi ascultători! Un ministru urcă într-un microbuz ce merge într-un sat şi discută cu pasagerii care, e de presupus, n-o duc ca-n sînul lui Avram! Fapta domnului Gaburici e într-atît de rarisimă, încît merită reţinută şi povestită altor generaţii! Păi, cîţi miniştri vin în provincie cu microbuzul arhiplin? Eu unul n-am mai auzit aşa ceva. Evident, probabilitatea ca domnul Gaburici să repete această faptă eroică mi se pare foarte mică, dar oricum suntem impresionaţi şi năuciţi. Căci ai noştri demnitari parcă s-au născut în maşinile lor de serviciu!

Eu totuşi n-am înţeles din ştirea difuzată dacă i-a plăcut sau nu călătoria în microbuz domnului Gaburici. Eu chiar i-aş sugera domnului ministru, înainte să tragă concluzii, să mai urce şi în alte microbuze care merg spre sate uitate. Bunăoară, foarte curios mi se pare microbuzul care merge de la Străşeni la Lupa rece. Eu am avut această şansă şi am avut impresia că intrasem într-o altă dimensiune. În acest microbuz e foarte fain să discuţi cu oamenii, mai ales cînd călătoreşti într-un picior, lipit de alţi pasageri transpiraţi.

Ei bine, domnul Gaburici a urcat în microbuzul Hînceşti-Logăneşti. Şi eu, visător fiind, îmi imaginez acum că şi alţi miniştri vor urca în troleibuzele din Chişinău! Ce fain ar fi să călătoresc în orele de vîrf, într-un troleu matusalmec-sovietic, cu un ministru! Ar fi o imensă bucurie, nu o călătorie! Dar preferă oare miniştrii noştri troleibuzele?

XS
SM
MD
LG