De la o vreme, am convingerea că literatura e o chestie foarte importantă nu doar în viaţa mea, ci şi în viaţa unei societăţi normale. Nu-i vorbă, fac literatură de multă vreme şi mereu mi-a plăcut beletristica. Dar abia acum am început să mă gîndesc serios la rolul literaturii într-o societate.
Îmi dau seama că literatura e un domeniu al secundarului, vorba unui critic şi profesor american, dar nu mă pot împăca deloc cu această idee. Cred că literatura e foarte importantă. Şi am început să promovez ideea asta în discuţiile cu oamenii pe care îi întîlnesc în viaţa de zi cu zi. Mărturisesc că mulţi se holbează la mine ca la un extraterestru. Zilele astea am vorbit despre literatură cu un funcţionar micuţ.
„Literatura e foarte importantă! Dacă mai mulţi oameni vor înţelege asta, va fi mai bine!” i-am spus funcţionarului mărunt în timp ce ingurgitam hrană într-o pizzerie.
Dacă oamenii ar citi, şi-ar lărgi orizontul, ar fi mai destupaţi la minte şi multe din problemele existente ar fi mai uşor de soluţionat. Ar fi mai puţină prostie…
„O fi importantă pentru tine, meştere. În realitate, literatura voastrî-i zero, un flecuşteţ. Poporul n-are nevoie de literatură…” a spus micul cinovnic, dînd a lehamite din mînă.
„Dacă oamenii ar citi, şi-ar lărgi orizontul, ar fi mai destupaţi la minte şi multe din problemele existente ar fi mai uşor de soluţionat. Ar fi mai puţină prostie…” i-am spus funcţionarului.
„Ştii care-i problema ta, meştere? Tu crezi că toatî lumea are nevoie de literatura ta. Eşti naiv. Problemele nu se rezolvî cu literaturî. Şi dacă o să insişti cu literatura ta, oamenii o să te evite, o să creadă că eşti dus cu pluta… Întoarce-te în lumea normală, meştere”.
Funcţionarul mărunt mă bătu pe umăr cu un soi de compasiune.
O să zic iată ce. Ani de zile trăiesc într-o lume în care literatul e văzut ca un ciudat, ca un individ năstruşnic, ca un prost. Dar sistemul social hidos cu care ne confruntăm din 1991 încoace nu e creaţia literaţilor. E creaţia oamenilor care nu prea citesc literatură.
