Linkuri accesibilitate

Reciclarea deșeurilor electronice, flagelul „învechirii programate”


Expoziție de sculpturi și instalații din deșeuri electronice, la Beijing, în 2005

Unul din cele mai apreciate subiecte apocaliptice de film documentar este cel al câmpurilor de deșeuri menajere și electronice din apropierea marilor orașe ale țărilor lumii a treia. Pe lângă un peisaj de post-Armaghedon, sunt acolo imagini cu impact garantat cu copii și bătrâni care recuperează baterii uzate și metale grele.

Asta, pentru că odată cu răspândirea planetară a electronicii și informaticii s-a ajuns că și în țările cele mai sărace oamenii au telefoane mobile și tablete, ca să nu mai vorbim de televizoare și altă aparatură, dar mai ales deoarece bateriile și unele metale folosite în circuite sunt practic indestructibile și extrem de poluante.

Creșterea exponențială a pericolului a fost accelerată și de fenomenul “îmbătrânirii programate” (planned obsolescence, sau built-in obsolescence) a aparatelor electrice menajere. Realitatea lui e cunoscută: multe companii - ba chiar dintre cele mai mari, precum Apple - și-au construit decenii de-a rândul aparatele astfel încât "să nu dureze", pentru ca oamenii să continue să cumpere în loc să repare. Acele aparate mai vechi din care nu se putea scoate și înlocui bateria, de pildă.

Și-au construit decenii de-a rândul aparatele astfel încât "să nu dureze"...

Au dispărut astfel cam peste tot, chiar și în țările sărace, meseriile de „reparator”, de când a devenit practic mai ieftin să cumperi un aparat nou decât să îl repari pe cel vechi.

De mulți ani, națiunile cele mai industrializate au împins spre o legislație tot mai severă care să împiedice sau să pedepsească această "învechire programată". În 2015, de pildă, Adunarea Națională franceză a stabilit amenzi de până la €300,000 și pedepse cu închisoarea de până la doi ani pentru fabricanții de aparate electrice și electronice care planifică dinadins învechirea rapidă a produselor lor.

Uniunea Europeană a anunțat de asemenea că va introduce o legislație constrângătoare care să interzică cu totul acest fenomen la scara întregului continent.

Cât despre reciclarea propriu-zisă a electronicelor, aici legislația europeană este vastă și are curs în toate țările membre. Este unul din domeniile în care nu se aplică principiul "subsidiarității", altfel zis cele în care o țară poate avea o legislație proprie. Cum poluarea de acest tip nu ține cont de frontierele politice sau administrative, era nevoie de o legislație la scara întregului continent.

Pentru a da exemplul României, ea are obligația, conform legislației europene, de a colecta și recicla anual 80.000 de tone deșeuri de echipamente electrice și electronice, aproximativ 4 kg pe cap de locuitor pe an.

România reciclează abia 20% din totalul aparaturii poluante aruncate...

În realitate, statisticile arată că România reciclează abia 20% din totalul aparaturii poluante aruncate. Aici, țările cele mai silitoare sunt cele nordice, scandinave, dar și Germania și Olanda, țări în care partidele ecologiste sunt foarte puternice și influente, ba chiar, într-o țară ca Germania, au putut face parte din importante coaliții guvernamentale la nivel federal.

Germania nici nu a așteptat pentru asta legislația europeană, ci a început, sub sloganul "Das bessere Müllkonzept" ("Un mai bun concept al trierii gunoaielor"), să trateze separat deșeurile electronice încă din anii 1980.

Acolo, în nord, sunt țările în care mulți ecologiști încă folosesc, poartă sau regretă un exemplar din legendarul telefon Nokia 3310, urât, masiv și câtuși de puțin "smart", dar reputat indestructibil și a cărui baterie rămânea plină cu săptămânile dacă nu foloseai telefonul.

Cerșetorii de încărcătoare de astăzi, cu telefoanele lor sofisticate care abia țin o zi, nu vor ști niciodată ce înseamnă confortul autentic, combinat cu simplitatea folosirii și onestitatea neguțătorească.

***

În R. Moldova, anual, sunt generate peste 14 mii de tone de e-deşeuri...

În R. Moldova, anual, sunt generate peste 14 mii de tone de deşeuri electrice şi electronice, numite şi e-deşeuri, care includ, de la aparatele de uz casnic, mici şi mari, până la echipamente de iluminat şi dispozitive medicale. Ponderea acestor deşeuri, la nivel global, este relativ redusă, de 2 la sută din totalul celor solide, în schimb ele constituie cam 70 la sută din deșeurile periculoase care ajung la groapa de gunoi.

Un recent studiu despre generarea şi gestionarea e-deşeurilor în municipiul Chişinău arată că majoritatea locuitorilor capitalei, peste 80 la sută, ştiu că aceste tipuri de deşeuri sunt periculoase şi conţin substanţe chimice. Mai puţin optimiste sunt însă rezultatele studiului la capitolul utilizarea şi gestionarea lor. Mai mult de jumătate dintre respondenţi ignoră, din varii motive, impactul asupra mediului şi sănătăţii păstrând în gospodăriile lor aceste deşeuri sau le aruncă la groapa comună de gunoi. Principalele obstacole în procesul de colectare corespunzătoare a acestor tipuri de deşeuri şi de reciclarea lor ţin de informarea insuficientă a populaţiei, dar mai ales de infrastructura slab dezvoltată, constată expertul Roman Bahnaru de la Asociaţia pentru Valorificarea Deşeurilor:

„Infrastructura nu este o problemă nu doar pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice. Avem în general problema inexistenţei infrastructurii pentru colectarea diferitor fracții de deşeuri în ţară, cum ar fi acelaşi plastic, lemn, cauciuc, medicamente. Infrastructura este problema cheie legată de managementul deșeurilor la noi în ţară.”

În R. Moldova nu există deocamdată o fabrică de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, iar cele colectate sunt în cea mai mare parte exportate în afara ţării. Infrastructura punctelor de colectare este şi ea destul de modestă. Expertul Roman Bahnaru precizează totuşi că există alternative de care fac uz cetăţenii conştiincioşi, inclusiv o hartă interactivă a punctelor de colectare a e-deşeurilor elaborată de la Asociaţia pentru Valorificarea Deşeurilor:

„Oamenii pot să sune la operatori autorizaţi (noi, de exemplu, avem doi parteneri care sunt practic printre unicii operatori autorizaţi care colectează deşeurile de echipamente electrice şi electronice) şi sunt două modalităţi: ori oamenii aduc la ei aceste deşeuri, ori operatorii se duc şi le ridică, dacă e vorba de cantităţi mai mari. Avem şi această hartă cu amplasarea punctelor de colectare. Vreau să vă spun că oamenii, mai ales cei care vin de peste hotare, sunt deja educaţi că trebuie de colectat separat deșeurile şi ei se interesează şi găsesc foarte uşor modalităţi. Acum suntem în era digitală şi avem cu toţii acces la online. Cei care sunt interesaţi găsesc punctele de colectare. Alternative sunt.”

Trebuie să fie centre de colectare, după model european...

Roman Bahnaru mai precizează că în mai multe localităţi din ţară la iniţiativa primarilor sunt amenajate locuri speciale pentru colectarea diverselor tipuri de deşeuri, inclusiv electrocasnicelor vechi şi altor obiecte electronice uzate. Aceste iniţiative sunt mai curând sporadice:

„În general, în ţară trebuie să fie centre de colectare, după modelul european, şi acolo trebuie să fie 10-20 de tipuri de deşeuri, inclusiv cele subtile, şi cele voluminoase, cum ar fi mobila, şi cele periculoase, cum ar fi mercur şi alte tipuri de deşeuri. În fiecare centru raional şi în localităţi mari ar trebui să fie minim câte un astfel de punct care ar deservi 10 mii de oameni. Şi atunci omul când ştie că are ceva de aruncat, el s-a urcat în maşină şi a dus la centrul de colectare şi deșeul de echipament electric sau electronic, şi o fereastră, o uşă, o umbrelă, o geantă de haine. E simplu. Aceste centre de colectare pot fi create prin parteneriat public-privat, de exemplu. Evident că sunt necesare şi investiţii din partea statului. Iar problema trebuie abordată centralizat şi la nivel local. La noi însă, conform legislaţiei, gestionarea deşeurilor s-a luat de pe umerii autorităților centrale şi s-a pus în grija autorităţilor locale, iar cei de la nivel local de unde să ia bani.”

Un regulament aprobat de Guvern în 2018, prevede, între altele, că producătorii şi agenţii economici care comercializează echipamentele electrice și electronice au obligația de a le colecta și a le gestiona până în momentul reciclării sau valorificării acestora. La modul practic însă, constată experţii, un număr redus de agenţi economici îşi onorează această obligaţie, invocând diverse motive.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG