Macedonenii nu au reușit să voteze, în referendumul important în legătură cu numele țării, în proporție de minimum 50%.
Doar o treime dintre ei au participat la vot, chiar dacă 90% din aceștia au votat în favoarea acordului cu Grecia în legătură cu schimbarea numelui țării. Referendumul, așadar, în Macedonia, a fost un eșec în mod legal, aruncând iarăși întreaga regiune într-o incertitudine politică totală. Asta cu toate că premierul Zoran Zaev s-a angajat să continue cu proiectul, introducându-l acum pentru aprobare în Parlament.
Cei aproape două milioane de macedoneni trebuiau să voteze duminică în ceea ce a fost un test pentru democrație în Balcani. Însă doar 34% dintre ei s-au prezentat la urne.
Alegătorii au trebuit să răspundă la întrebarea: „Sunteți pentru intrarea în NATO și în UE acceptând acordul cu Grecia?”
Acordul cu Grecia consta în acceptarea schimbării numelui țării în Macedonia de Nord. Deși o majoritate a celor care au mers la scrutin au votat pentru, pragul de 50% nu a fost atins.
Țara, Macedonia, una din cele șase foste republici iugoslave, este blocată de aproape trei decenii de ostilitatea Greciei, care consideră că revendicarea numelui de Macedonia implică pretenții teritoriale, întrucât regiunea din nordul Greciei, din jurul Salonicului, se numește tot Macedonia.
Apoi, numele trimite și la Alexandru de Macedonia, Alexandru Machedon, marele cuceritor care a dus, prin cuceriri rapide, civilizația greacă până în India (vezi mai jos despre protocronismul macedonean).
Două din cele șase foste republici iugoslave (Slovenia și Croația) sunt deja membre în UE, iar cele două, plus Muntenegru, sunt membre în NATO, împreună cu Albania.
Chiar dacă s-ar fi întrunit 50% din voturile cetățenilor, schimbarea numelui țării ar fi trebuit apoi să primească două treimi din voturi în Parlament.
Unii naționaliști, inclusiv președintele țării, Gjorge Ivanov, au insistat asupra necesității boicotului. Premierul socialist Zoran Zaev, care încheiase înțelegerea cu șeful guvernului grec Alexis Tsipras, a făcut tot ce a putut pentru a mobiliza populația.
Albanezii, care reprezintă între un sfert și o treime din populație, au votat în masă în favoarea acceptării înțelegerii cu Grecia.
La summitul NATO de la București, din 2008, când Georgiei i s-a făcut promisiunea că va fi primită în NATO, iar Albania a fost primită în mod efectiv, pe listă se afla și Macedonia, însă Grecia s-a opus.
Protocronismul macedonean
O extremă protocronistă a fost astfel atinsă in Macedonia, devenind de la o vreme ideologie oficială de la Skopje. E drept, cum spuneam, cam toata lumea in Balcani a inceput sa-si caute o identitate prestigioasa si strămoși nobili, orice, numai sa nu li se mai spuna ca sunt „balcanici” sau „slavi”. Macedonenii au mers insa sa iși caute „strămoșii” pina in Hindu Kush, in nordul Pakistanului!…
„Logica” e următoarea: Alexandru Machedon e cel mai mare erou al… macedonenilor. Alexandru Machedon, așadar, zic macedonenii, a cucerit toată lumea cunoscută pina in India… Legiuni si falange macedonene au ramas pe acolo, prin Pakistanul de azi, deci este logic sa le căutăm astăzi urmașii, care sînt verii… macedonenilor.
Zis si făcut! Tristul si cenușiul aeroport din Skopje a fost botezat „Alexandru cel Mare” (nu conteaza ca grecii au unul cu acelasi nume, cel din Kavala). Dar asta nu era de ajuns si guvernul a mers sa-si găseasca verii în Himalaia.
Trimișii de la Skopje au găsit un trib in ghetarii din nordul Pakistanului (Hunza) unde se vorbesc limbi bizare (khowari și burushaski) si au invitat la Skopje „regele” si „regina” unuia din triburi, pe care i-au intampinat pe Aeroportul „Alexandru cel Mare” cu o garda de onoare compusa din figuranti deghizati in „soldati macedoneni din antichitate”, care parca ieseau din filmele naive de tip „peplum” ale anilor ‘50.
Limba khowar a printului Ghazanfar Ali Khan din Hunza (care, debarcat pe aeroportul din Skopje, a proclamat „I am honored to be in my country Macedonia”) este o limba arhaică ce face legătura, ca si limbile kafirilor politeiști din aceeași regiune, între limbile iraniene si cele indiene.
Nici una nici cealaltă nu pot avea nici cea mai mică legătură cu Balcanii si antica Macedonie… dar logica nu i-a oprit niciodată pe protocroniști.
Iata cum o doctrină precum protocronismul produce o distorsiune a realului si o pervertire a scarii valorilor. Macedonenii, dorind cu orice chip sa-l recupereze pe Alexandru, au ajuns sa uite ca au la îndemână un titlu de glorie mult mai convingator: sfintii Chiril si Metodiu, creatorii alfabetului slavon, veneau din regiunea care astazi se numeste Macedonia. Da, dar problema e ca aceia erau niste slavi.
Islamul macedonean (și balcanic) de tip sufi
O bună parte din macedoneni sunt musulmani, fie albanezi (circa un sfert din cei aproape două milioane de locuitori) fie romi, turci sau torbeși (slavi islamizați). Majoritatea albanezilor din Macedonia sunt musulmani. In realitate, cei mai multi dintre ei apartin acelei branșe tolerante a Islamului care se numeste sufism. In sate, majoritatea barbatilor albanezi intra inca foarte de tineri intr-una sau alta din confreriile sufi mostenite din timpul imperiului otoman.
Islamul practicat de majoritatea albanezilor, si care este cel care a fost incurajat intotdeauna de catre sultanii otomani, este asadar un islam contemplativ si tolerant. Șeicii locuiesc in general intr-un soi de mânăstire musulmana, care poarta numele de teqe în albaneza (teke in restul Balcanilor).
Asemenea mânăstire este in acelasi timp un loc de pelerinaj. In curtea manastirii sunt îngropati mai-marii confreriei. Fiecare confrerie are propria sa mânăstire, dar majoritatea localitatilor poseda mai multe asemenea teqe.
Ritualul transei colective pe care il practica acesti sufi, sau dervisi, cum li se mai spune traditional, difera foarte mult de la o confrerie la alta. Unele confrerii practica un ritual muzical, altele pun accentul pe posturi corporale care nu difera de cele adoptate in anumite variante de yoga. Ritualul poate de asemenea implica dansul, sau diferite miscari ritmice si tehnici de folosire a respiratiei (ajungandu-se la fenomenul cunoscut in medicina drept „hiperventilati”) si o cunoastere aprofundata a anatomiei si fiziologiei umane.
Departe de a fi niste fundamentalisti islamici, membrii confreriilor sunt deseori respinsi de musulmanii care adera la cultul musulman oficial. In functie de confrerie, discipolii sufi impartasesc un Islam mai putin rigid si care nu aplica multe din preceptele fundamentale ale Coranului si ale practicii islamice. Ei nu se simt obligati sa faca cele cinci rugaciuni cotidiene, pot bea alcool, ba chiar pot consuma alimente interzise in Islam.
Dervisii nu merg la moschee, ba pana si pelerinajul la Mecca este deseori pentru ei mai putin important decat pelerinajul la mormantul fondatorului confreriei lor.
Departe de a exercita o influenta nefastă, confreriile musulmane de tip sufi reprezinta, dimpotriva, o garantie impotriva implantarii in Balcani a Islamului fundamentalist, de tip wahabit sau salafit. Invers, o dovada si mai clara a faptului ca Islamul nu a jucat niciun rol in independenta Kosovo este si faptul ca atunci cand albanezii insisi au jucat rolul opresorilor, fortand de exemplu zeci de mii de romi sa-si paraseasca locuintele si sa emigreze, asta s-a petrecut in ciuda faptului ca totalitatea romilor din Balcani au fost, si raman, musulmani de rit sufi.
Ritualul sufi
Confreria cu ritualul cel mai impresionant este fara indoiala Rifaija. Aceasta confrerie, prezenta peste tot in Kosovo si in Macedonia, ceva mai putin in Albania, foloseste un ritual care impresioneaza prin aparenta sa violență și despre care am realizat acest film documentar:
Iubiții Domnului
Dupa o etapa in care are loc pregatirea psihologica a discipolilor, prin cantece in cor si miscari ritmice, dervisii incep sa se strapunga cu arme ritualice, care poarta nume metaforice („rubin”, „tacâm” etc.). Este vorba de sabii, cutite, piroane si multe alte unelte taioase si decorate cu clopotei. Ceea ce este socant in acest ritual, asemanator in aparenta celui practicat de musulmanii siiti, este faptul ca in ciuda dimensiunilor impresionante ale lamelor si celorlalte instrumente folosite in timpul ceremoniei, aceasta are loc fara ca discipolii care practica strapungerile sa arate vreo suferinta, ba chiar fara ca ranile lor sa sangereze.
Absenta sangelui, chiar si in cazurile in care lamele sunt introduse prin organe extrem de irigate sanguin (strapungerea limbii, de pilda), indica o lunga cunoastere a acestor tehnici, transmise in taina, din tata in fiu. Dervisii Rifai au vazut intotdeauna in ritualul lor un mijloc de convertire, de propaganda pasnica, de raspandire a propriei lor confrerii in detrimentul celorlalte si in detrimentul islamului oficial, al Islamului moscheilor.
