Tema primenirilor în justiție, de care depinde soarta reformelor și dezoligarhizarea, nu este la fel de populară în Moldova precum un scandal în care un preot a legat un câine de bara din spatele mașinii sale și l-a târât o bună bucată de drum. Acest episod a fost câteva zile, încă mai este, subiectul cu cea mai mare audiență în presă și pe rețelele de socializare.
O secvență oribilă, amintind de gestul mafiot, la fel de sălbatic, al foștilor lideri PD în frunte cu Plahotniuc, care aruncau curcani legați la picioare peste poarta președinției pentru a-l înfricoșa pe Dodon, aliatul care-i „trădase”. Aceste moravuri de Ev Mediu la noi rămân de regulă nesancționate. Fărădelegea de la vârf, unde se fură miliarde de dolari, iată, se manifestă la modul barbar și la nivelul existenței de zi cu zi.
Reforma justiției în epoca post-Plahotniuc este o urgență, dar ea nu poate fi făcută cu forcepsul, peste noapte. Sunt proceduri, regulamente, convenții. Orice schimbare, orice restructurare trebuie să țină cont de prevederile legii. În caz contrar, vei trimite în ridicol însăși ideea de justiție, îți vei submina propriul demers, spun actualii guvernanți și au dreptate. Întrebarea este dacă-i ajută timpul.
Moldova se află într-o situație excepțională, justiția e o catastrofă. Statul captiv nu s-ar fi extins atât de mult dacă procurorii și judecătorii și-ar fi respectat onoarea meseriei. Corupția, obediența, dubla măsură s-au manifestat de la cel mai de jos nivel până la organismele care ar fi trebuit să vegheze la buna funcționare a branșei.
Curtea Supremă de Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii au susținut și încurajat abuzurile instanțelor inferioare. Magistrații de la Curtea Constituțională și-au încălcat statutul și au legiferat într-o veselie, răspunzând intereselor PD-ului și ale lui Plahotniuc. Parafrazând o zicală celebră: comandă politică să fie, că întemeierea ei juridică se poate oricând croi în funcție de „starea de fapt”. Și starea de fapt dicta ca Opoziția proeuropeană să fie neutralizată.
Un exemplu izbitor, antologic al acestei parade a slugărniciei, imposturii profesionale și sfidării bunului-simț e cel al judecătoarei Berdilo, care a invalidat aiuritor, invocând o motivație absolut frivolă, derizorie, alegerile din Chișinău. Verdictul lui Berdilo a fost confirmat de Curtea de Apel și de Curtea Supremă de Justiție. Servilismul judecătorilor față de mafie, așa cum se știe, a condus la blocarea asistenței financiare din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova. Or, ce-ar fi fost dacă instanțele superioare, măcar una dintre ele, ar fi anulat sentința ilegală a lui Berdilo? Democrația ar fi căpătat o șansă, dezmățul regimului ar fi fost descurajat. S-ar fi transmis și un semnal pentru toți judecătorii: să nu cedeze la șantaj și dictat politic, să nu accepte promovări și recompense materiale frauduloase.
În aceeași zonă a obedienței politice, așa cum au remarcat mai mulți comentatori și specialiști în drept, se situează și prestația procurorului Bețișor. După ce a pozat în justițiara dură în simulacrul de proces intentat lui Vlad Filat, de-ai fi zis că era un fel de „Silvia Conte”, din serialul La Piovra, a Basarabiei, făcând aproape zilnic declarații belicoase în fața presei, procurorul Bețișor și-a pierdut brusc aplombul și a tergiversat cât a putut dosarul Șor – principalul acuzat de furtul miliardului (al miliardelor de fapt!). Șor nu putea intra în pușcărie. Șor trebuia folosit eficient, zgomotos, în spectacole murdare împotriva opoziției anti-oligarhice de la Chișinău. Nu mai insistăm asupra altor improvizații criminale din justiția acestor ani, sau a numeroaselor procese pierdute la CEDO, care au completat palmaresul negru al magistraților moldoveni.
Există o solidaritate prost înțeleasă între procurori și judecători, de parcă s-ar apăra precum o cetate asediată. Crezul lor e să nu admită o spărtură în rețeaua complicităților. „Dacă voi fi condamnat, îi voi trage pe toți după mine, să nu creadă c-am să sufăr doar eu!” Acest refren, această mentalitate de interlopi face ca reformarea justiției din interior să bată pasul pe loc. Au plecat sau au fost suspendați câțiva judecători – figurile cele mai compromise – însă cosmetizarea fațadei nu poate ascunde ruina generală.
Reprezentanți ai societății civile afirmă că justiția trebuie scuturată din temelii, în caz contrar, spun ei, Declarația privind caracterul captiv al statului, votată de actuala majoritate, nu are nicio valoare. Propun restructurări radicale și un filtru al integrității. Un test ar trebui să fie cel al averii. Magistrații și procurori vor trebui să demonstreze cum au reușit să-și facă din salariile lor modeste proprietăți de milioane, ei și rudele lor.
Aplicarea noilor exigențe în justiție va fi însă îngreunată și de faptul că partenerul de coaliție al Blocului ACUM, socialiștii și Dodon însuși, e vulnerabil în fața unor acuzații de corupție, cum e finanțarea lor ilegală din Rusia. Astfel că toate apelurile vehemente la reformă, la demisii de onoare, îndemnurile la curaj adresate procurorilor se împiedică în bună măsură de „piatra din casă” – Dodon și PSRM-ul finanțați din Rusia. Nu poți cere cu aceeași determinare justiție independentă, adevăr și corectitudine, când chiar partenerul tău de guvernare și „dezoligarhizare” are de dat niște explicații procurorilor. Mai ales că unele infracțiuni nu au termen de prescripție.
Acestea sunt datele problemei în Moldova. Se pare că în ce privește reforma justiției se va merge pe… oportunități. Cel puțin în anumite dosare se va întâmpla la fel ca și în chestiunea alianțelor politice, când Blocul ACUM a trebuit să facă o alegere riscantă, schizoidă între Plahotniuc și Dodon. S-a decis debarcarea lui Plahotniuc, era răul devastator a cărui înlăturare nu putea fi amânată. Ce-ar fi fost dacă fostul regim rămânea la putere, dacă se organizau alegeri anticipate, cum își dorea Plahotniuc? Nu cred că mai aveam chef de filme horror în Republica Moldova…
Ceea ce se întâmplă momentan în justiție, aceste răbufniri selective sunt produsul unor împrejurări politice, nu dovada sigură a unui proces ireversibil de curățare a unui domeniu de care depind evoluțiile pozitive în Moldova.
Reforma justiției e într-un cerc vicios. Tergiversările, ezitările la nivel politic vor permite sistemului să-și strângă rândurile, să aștepte apariția unor fisuri în interiorul actualei puteri. Or, fără tragerea la răspundere a marilor corupți, a celor care au pus pe brânci Republica Moldova, alte reforme sau măsurile fiscale anunțate, datorate constrângerilor bugetare pe care ni le-a lăsat moștenire fostul regim, vor submina sprijinul popular pentru actuala guvernare. Și primul simptom l-ar putea da alegerile locale din toamnă.
Două-trei luni, cam aceasta e fereastra de oportunitate pentru reforma în justiție sau măcar pentru niște schimbări majore cu efect imediat. Succesul reformei nu se va putea lipsi de conjuncția mai multor factori: voința politică a guvernanților, sprijinul extern, „răzvrătirile” din interiorul sistemului, presiunile opiniei publice, investigațiile jurnaliștilor independenți. Sper ca presa să nu mai fie stingherită în anchetele ei, ci sprijinită să devină o adevărată pâlnie de rezonanță a dispozițiilor populare și o sursă de probatoriu pentru marile dosare de corupție.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
