145 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Primăria Capitalei, prin Centrul Cultural Expo Arte, a organizat expoziția „Regina Maria –Mama Regină” pentru cei care vor să cunoască mai îndeaproape personalitatea reginei, o sinteză de patriotism, sensibilitate, dăruire cum puține mai sunt în istoria României.

Regina Maria (29 octombrie 1875, în Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia-18 iulie 1938, Pelișor, Sinaia), născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, nepoata reginei Victoria. Prin căsătoria cu Ferdinand I a devenit a doua regină a României și mamă a regelui Carol al II-lea.

Cei doi s-au căsătorit pe 29 decembrie 1892, pe când Ferdinand era principele moștenitor al tronului. În 1914, după moartea regelui Carol I, a devenit regină și s-a opus din răsputeri intrării în război de partea Puterilor Centrale. A susținut, în schimb, alianța cu forțele din Antantă dorindu-și din toată ființa unirea tuturor românilor și întregirea teritoriului național.

I s-a spus „Mama răniților”, „Mama Regina”, „Regina soldat”. Nu e de mirare: a stat la căpătâiul răniților în timpul Marelui Război, i-a îngrijit, a fost un exemplu de dăruire pentru femeile din protipendadă.

Se implică încă de la începutul ostilităților în organizarea serviciului de ambulanță de pe front și vizitează zi de zi spitalele militare. Devine parcă fără voie dar în mod natural arbitrul tuturor organizațiilor de caritate și Cruce Roșie (franceze, britanice, române) care acționau pe front.

Contele Sainte-Aulaire, ambasadorul Franței în România, spunea admirativ: „Regina înfruntă moartea și ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de opt ore ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece, șaptesprezece sau optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul emanațiilor infecte ale cangrenelor. ”

Mulți istorici au ajuns la concluzia că, fără intervenția ei, Marea Unire ar fi fost mai mică. Era influentă nu doar pentru că era regină, dar și prin faptul că era rudă cu casele suverane europene, grație dublei sale ascendențe ruso-britanică. Pentru că a fost în focul luptelor și al negocierilor care au urmat, pentru că nu s-a temut de gloanțe dar nici de polemicile cu politicieni de frunte ai marilor cancelarii, a fost nu odată pe prima pagină a publicațiilor străine și considerată una dintre cele mai influente femei din lume.

Nu e de mirare atenția care-i era dată: alături de regele Ferdinand s-a implicat în negocierile de pace de la Paris (1919) iar după încoronarea perechii regale pe tronul României reîntregite, în 15 octombrie 1922, s-a implicat cu trup și suflet în impunerea noii națiuni în toată lumea civilizată. A vizitat America unde a discutat cu președintele Woodrow Wilson, a fost la Paris unde a negociat cu prim ministrul Georges Clemenceau.

Țăranii o numeau „împărăteasa tuturor românilor” mai ales după încoronarea oficială care a avut loc în Alba Iulia. S-a identificat cu năzuințele lor, le-a purtat straiele cu noblețe și asumare, transformându-le în veșminte regale.

În 1930, după moartea regelui Ferdinand, Carol al II-lea a devenit rege și a scos-o din scenă pe mama lui care a ajuns să se izoleze voluntar la Balcic. De altfel, avea un suflet de poetă, era o pictoriță pricepută, a fost membră corespondent la Académie des Beaux-Arts din Paris.

A murit la Pelișor și a fost îngropată, după propria-i dorință, la Curtea de Argeș. Inima ei a fost însă păstrată până la cedarea Cadrilaterului, la Balcic.

A lăsat în urmă nu doar o țară îndoliată și orfană, ci și o moștenire artistică pe care încă, din respect sau nepăsare, nu am evaluat-o încă: cărți pentru copii, picturi, memorii și o bogată corespondență.

Expoziția al cărei curator este prof. Sorin Mărgărit, doctorand al Facultății de Istorie, poate fi vizitată la sediul Centrului Cultural Expo Arte până în 15 ianuarie 2021.