Linkuri accesibilitate

Relaxare prematură


Coadă kilometrică la al treilea maraton de vaccinare la Chişinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:44 0:00

Coadă kilometrică la al treilea maraton de vaccinare la Chişinău

Relaxare prematură
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:34 0:00
Link direct

De luni, în Moscova a intrat în vigoare obligativitatea vaccinării anti Covid 19: cel puțin 60% din angajații în serviciile cu publicul, de la profesori la taximetriști, trebuie să se vaccineze. În caz contrat, riscă să-și piardă locurile de muncă iar angajatorii pot fi amendați cu sume usturătoare. Noile reguli, limitează, de asemenea, accesul în restaurante și baruri: pot intra numai cei cu dovada vaccinării sau un test recent PCR negativ. Autoritățile de la Moscova au avertizat în plus că spitalele vor refuza îngrijirile medicale de rutină celor nevaccinați.

În ultimele zile situaţia epidemiologică în Rusia a devenit mai mult decât îngrijorătoare, creşte vertiginos numărul infectărilor şi deceselor, iar autorităţile ruse se văd nevoite să recurgă la măsuri drastice. Un academician rus ne-a explicat cauzele revenirii în forţă a Covidului: relaxarea prematură a ruşilor, nu se mai poartă măşti, nu se mai respectă distanţa socială, în timp ce numărul vaccinaţilor e încă foarte mic.

Ei bine, mă uit în jur, şi remarc că o mare relaxare e şi în Chişinău, stimaţi ascultători. Tot mai mulţi oameni fără măşti în spaţiile publice închise şi în transportul în comun. Eram, de pildă, la un oficiu postal în care intrau fără nici o problemă oameni fără măşti. Despre doamnele de la ghişee nu mai spun nimic, acelea au ignorat mai mereu măştile. Şi această relaxare are loc în timp ce numărul vaccinaţilor nu e deloc impresionant. Mai trebuie mult să prăşim pînă vom avea 50% din adulţi vaccinaţi.

De aceea, mă tem că recentul relax, care e în firea moldoveanului, o să ne coste. Unde mai pui că mulţi moldoveni sunt acum în Rusia. Ne-am relaxat prematur, asta cred. Şi s-ar putea să ajungem şi noi la restricţii severe pentru cei nevaccinaţi. Unde mai pui că la orizont a apărut şi Nipah. Aţi auzit de aşa ceva? Cică e mai periculos decât Covid, dar despre el voi vorbi altădată.

XS
SM
MD
LG