Cu doar două ore înainte ca președintele Rusiei să redeseneze din nou granițele Ucrainei, tirurile de artilerie au spart geamurile de la etaj ale casei Mariei Artiomova, au făcut o gaură în acoperișul căldirii cu două etaje care adăpostește o băcănie și câteva apartamente mici și l-au ucis pe vecinul ei, Roman, care lucra în magazia cu acoperiș de tinichea aflată la 20 de metri de poarta ei.
„Vrem doar să se termine. Asta-i tot”, spune Artiomova, în vârstă de 75 de ani, fostă secretară și învățătoare în sat, care se afla în bucătărie, făcându-i soțuluiei o injecție cu insulină când a început bombardamentul - cel mai rău în cel puțin cinci ani.
Al optulea an al războiului din regiunea Donbas, estul Ucrainei, unde se află Novoluhanske, a intrat într-o nouă fază periculoasă odată cu anunțul din 21 februarie al președintelui Putin că Moscova recunoaște pretențiile de independență ale separatișilor sprijiniți de Rusia care controlează porțiuni din provinciile Donețk și Luhansk.
Putin a pregătit și trupe pe care să le-a trimis în cele două regiuni - de data asta oficial. Până acum Moscova a negat că a desfășurat armată în Donbas, în ciuda amplelor dovezi legate de implicarea sa într-un război care a ucis mai mult de 13.200 de oameni.
Iar pe 22 februarie, Putin a spus că Rusia recunoaște pretențiile separatiștilor în integralitatea lor, sporind temerea că rușii ar putea să intre curând în orașe cum e Novoluhanske, în partea controlată de guvernul ucrainean a „liniei de control”.
Anunțul lui Putin și discursul belicos care l-a precedat au alimentat și ele îngrijorarea că Rusia, care a masat ceea ce oficialitățile americane spun că sunt 190.000 de militari la granițele Ucrainei, în Crimeea ocupată de ruși și în Donbas, că Rusia, deci, ar putea lansa o invazie pe scară largă în orice moment.
Anunțul și discursul au urmat unor zile în care răpăitul armelor și tirurile de artilerie de-al lungul șerpuitoarei și crestatei linii de control.
Pentru mulți de la Kiev și din Occident, cuvintele și acțiunile lui Putin au sunat ca o declarație de război la adresa Ucrainei. Pentru Artiomova și pentru alții care au încercat să păstreze o aparență de normalitate în viețile lor, recunoașterea de către Rusia a pretențiilor separatiștilor a fost ultima dintr-un șir de insulte politice îndepărtate - un baraj de vești proaste a căror relevanță e deseori depășită de grijile imediate ale vieții de zi cu zi.
„Sigur că vrem ca Rusia și Ucraina să se aibă bine”, spune ea, în timp ce ecoul bufniturilor înfundate ale artileriei se aude de la aproximativ șapte kilometri depărtare.
Va schimba ceva anunțul lui Putin? „Nu știu, spune ea. „Or să vină tancurile? Nu știu. Tot ce știu e că bombardamentele sînt înfricoșătoare, necrezut de înfricoșătoare”.
„Devenim un pic nervoși”
În curtea învecinată, unde vecinul Roman a fost ucis, Raisa Andrionova, a adunat cu o mătură de paie cioburile de sticlă și resturile metalice într-o grămadă îngrijită în timp ce lucrătorii au venit să pună placaj pe fersterele caselor învecinate.
Andrionova spune că nu se așteaptă la nimic bun de la ultimele evoluții.
„Orice ar putea opri nebunia asta e un lucru bun”, spune ea, adăugând: „Nu cred că [Putin] știe cu adevărat ce face. E deja bătrân”.
Câteva străzi mai la sud, la marginea orașului Novoluhanske, un depozit de echipamente agricole abandonat a fost transformat într-un avanpost al unei unități de infanterie motorizată situat vis a vis de mai multe poziții ale separatiștilor.
Comandatul companiei, Anatoli, care a fost trimis aici cam acum șapte luni, spune că tirurile de mortiere au devenit vizibil mai intense în ultimele zile. Întrebat dacă s-a schimbat ceva cele 18 ore care au trecut de la anunțul lui Putin, el a ridicat din umeri.
„Păi, nu”, spune el, „de fapt era puțin mai tensionat înainte de anunț”. Au mai fost tiruri de mortiere în trecut - „doar că nu i-au țintit nicioadată pe civili”.
O zi mai devreme, la Zaițeve, un sat cam la cinci kilometri spre vest, la marginea de nord a orașului Horlivka, controlat de separatiști, starea de spirit în structurile de cărămidă bombardate, tranșeele înnoroiate și pozițile cu saci de nisip ale lunetiștilor unei companii de aslat aeropurtată era pozitivă.
„Vremea-i bună, e mai puțin nori acum, băieții sînt bine dispuși, spune un soldat numit Oleksi, care, la fel ca ceilați soldați, și-a dat doar prenumele, potrivit regulamentului militar. „Dar da, devenim puțin nervoși”.
„Sau vor să ne sperie, sau vor să ne facă să ripostăm”, spune un alt soldat. „Dar noi nu reacționăm la provocările lor pentru că folosesc populația civilă drept scut uman. Dacă am riposta, i-am putea lovi [pe civili]. Dacă voiau se ne sperie, ne-am fi speriat acum mult timp.”
Soldatul e precaut în ce privește intențiile lui Putin. „Putin nu e omul care să facă concesii. Nu se va ține de cuvânt. Nu poți avea încredere în el.
Ca să ajungi la poziție trebuie să străbați ulițele desfundate ale satului, ale cărui case sînt aproape toate abandonate acum și se năruiesc în grămezi de cărămizi și moloz. Au mai rămas doar cîțiva locuitori, între care și Oleksandr, un miner pensionar de 59 de ani, care trăiește din pensie și din ce bani mai face îngrijind animale de fermă, și care și-a dat numai prenumele.
Acum două zile, șapte obuze de mortieră sau grenade propulsate au căzut în curtea învecinată, ceva ce nu s-a mai întâmplat de multă vreme, cel puțin din 2018 încoace. Cea mai mare nemulțumire a sa e că s-a tăiat curentul din nou.
„Nu avem electricitate acum, și nimeni nu face nimic să repare. Noi, localnicii, am umblat să încercăm să găsim unde e problema. Nimeni nu ne-ajută”, spune el.
Întrebat de eventualittaea ca rușii să treacă linia de control, și chiar să intre în Zaițeve, el răspunde: „Cum aș putea eu ști de trupele rusești, când eu nici măcar nu am electricitate? De ce m-aș gândi eu la trupele ruseșt?”.
Patru ulițe mai jos, un alt miner pensionar care a zis că se numește Ihor, 60 de ani, povestește că atunci când au lovit grenadele propulsate noaptea, vecinul lui a fost parțial blocat în casă, l-a auzit strigând după ajutor, s-a dus și a tras de ușa strivată. Vecinul era nevătămat, dar așa de speriat încât s-a multat la niște rude.
Ihor s-a plâns și el de lipsa electricității. „Se întâmplă tot timpul și nimeni nu face nimic”, spune el, adăugând că nu va pleca nicăieri, chiar dacă tancurile rusești intră în sat. „Unde să mă duc? Aici e tot ce am”, spune, arătând spre o casă de cărămidă cu două etaje, cu plastic la ferestre și spre cele câteva găini care ciugulesc prin curte.
Întrebat despre anunțurile lui Putin, el a făcut o paralelă cu cele ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski: deciziile politice se iau departe de rutina zilnică a vieții de la țară. „Eu sunt un om simplu. Ei decid singuri. De ce ar vrea să se deranjeze cu noi?”