Linkuri accesibilitate

„Reptila nu e vinovată, dar gândirea reptiliană reprezintă adecvat noua conducere de la Chișinău” (Alina Radu/ZdG)


Moldova - Press Review photo
Moldova - Press Review photo

Revista presei matinale la radio Europa Liberă.

Ziarulnational.md îi reproşează primarului socialist al capitalei că face „politică de cadre” pe Facebook. Şeful Direcției Comerț și prestări servicii a primăriei, Marcel Zambițchi, a aflat de pe Facebook, dintr-o postare a primarului Ion Ceban, că îl aşteaptă luni în biroul său cu cererea de demisie, scrie publicaţia. Motivul - apariţia în Piața Marii Adunări Naționale, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a unei reptile gigantice, care în opinia locuitorilor capitalei este înfricoşătoare. “Marcel Zambițchi, …rog demisia benevolă”, a scris Ion Ceban pe pagina sa, urmare a mai multor reacţii.

În una dintre ele, cea a Alinei Radu, directoarea Ziarului de Gardă, se avansează ideea că întâmplarea ar fi rezultat al netransparenţei în gestionarea banilor publici: “Reptila nu e vinovată. dar gândirea ”măruntă”, reptiliană, reprezintă adecvat noua conducere de la Chișinău. Orice acțiune pe bani publici se face prin: consultarea cetățenilor, identificarea soluției reieșită din solicitarea cetățenilor, concurs pentru realizarea soluției, alegerea celei mai eficiente și reprezentative soluții. Ceea ce face noua conducere continuarea unui heirupism de la precedenți, numai că mai brutal”.

“Ba primarul anunță că se mută, fără să prezinte argumentare, apoi face reparații în birou, fără să spună de unde a luat banii, apoi aduce un carusel dezgolit, trântit fără noimă și concept în PMAN, după care îl învelește cu hârtii. și toată ”veselia” stoarce bani de la părinți plus taxe de la contribuabili. Apoi - aduce o reptilă absolut nepotrivită, care înfurie lumea, apoi retrage dinozaurul, și își confirmă inabilitatea: de unde scoate primarul aceste idei, de ce le scoate, apoi le învelește sau le cărăbănește și aduce altele, cât a costat dusul-adusul și de ce e nevoie de un asemenea primar care cheltuie banii și nu știe pe ce,” scrie Alina Radu pe pagina sa de Facebook.

Situaţia a fost comentată şi de Monica Babuc, fosta ministră a culturii din guvernul Filip: „Credeam ca sarbatorile de iarna sunt despre verde de brad, lumini multicolore si multa dragoste. Figura unei reptile gonflabile in Piata Marii Adunari Nationale are in opinia mea nu doar alta nuanta de verde dar, se pare ca si cu totul alt mesaj. Oare de ce acest lunaparc bizar vine sa inlocuiasca un feeric Targ de Craciun, organizat cu mult efort si cu consultarea celor mai buni specialisti de la noi in strada 31 August doi ani la rand si care, din cate cunosc, s-a bucurat de aprecierea compatriotilor nostri???”

Cotidianul.md reţine o declaraţie a preşedintelui Igor Dodon din care rezultă că acesta nu a renunțat la ideea de a introduce în școli studierea „limbii moldovenești” și a „istoriei Moldovei”, dar că acum nu este momentul. Situația “ar exploda”, dacă s-ar propune acum astfel de initiative și va apărea o „nouă criză politică”, crede preşedintele. „Noi nu am renunțat niciodată la aceste idei … Trebuie să facem totul la timp… Atunci când eu sunt sigur, atunci dăm lovitura”, a declarat Igor Dodon. Dodon a mai spus că nu este cazul despre astfel de lucruri de vorbit, ci de acționat atunci când este cazul.

Zdg.md face, cu doi experţi, totalurile primei luni de mandat a guvernului Chicu: „Nu înțelegem la moment cine conduce cabinetul de miniștri. Conduce oare Chicu care până la urmă este un specialist în domeniul finanțelor sau pur și simplu dumnealui execută niște comenzi venite de la Președenție? Din acest punct de vedere apar foarte multe dubii dacă acest Guvern este cu adevărat unul tehnocrat”, a comentat pentru publicaţie Ion Tăbârță, expert în politică, IDIS Viitorul. Analistului politic, Anatol Țăranu, i se pare că „Guvernul a preluat practic moștenirea Guvernul Sandu. În acest timp, mari realizări nu au fost înregistrate. Practic continuă acele proiecte pe care a încercat să le implementeze Guvernul Sandu.” Roman Mihăieș, dimpotrivă, laudă guvernul pentru că asigură „o legătură strânsă între Preșidenție, Parlament și Guvern”, iar în plan extern, „premierul ar încearca să aibă relații bune atât cu Vestul cât și cu Estul”.

Prim-ministrul pare destul de deschis. Acest Guvern este unul care se dorește să facă armonie între toate ramurile puterii”, a comentat Mihăieş.

Protv.md scrie, citând Ziarul de Gardă, că unul dintre cei trei adjuncți ai procurorului general deține o avere de milioane. Ruslan Popov are doua masini si locuieste intr-o vila cu trei etaje pe care a construit-o cu bani de la parinti. Vila lui Ruslan Popov se afla in localitatea Milestii Mici, raionul Ialoveni.

Anul trecut, adjunctul procurorului general a vândut un apartament de 120 de metri patrati cu 850 de mii de lei. Locuința se afla pe strada Melestiu, în blocurile destinate angajatilor procuraturii, iar pentru 200 de mii de lei a vandut doua locuri de parcare din acelasi complex. Familia Popov detine doua automobile fabricate si cumparate in 2017. Unul in valoare de peste 500 de mii de lei si altul de peste 700 de mii de lei.

Totodata, Ruslan Popov si sotia sa detin opt hectare de terenuri agricole.

Cel de-al doilea procuror adjunct, Mircea Rosioru, si-a cumparat anul trecut un apartament de 121 de metri patrati, un garaj, dar si un spatiu nelocativ de 13 metri patrati.

Cât despre Iurie Perevoznic, al treilea adjunct al lui Stoianoglo, acesta ar detine impreuna cu sotia sa un apartament de 54 de metri patrati si un automobil fabricat in 2003.

Tv8.md o citează pe fosta prim-ministră Maia Sandu, președinta Partidului Acțiune și Soludaritate (PAS), care la fel are întrebări privind adjuncții noului procuror general Alexandru Stoianoglo. Aceasta spune că șeful Procuraturii Generale (PG) a gafat când și-a numit adjuncții, întrucât printre ei ar fi persoane care dețin mașini și case scumpe și nu este clar din ce bani și le-au cumpărat.

XS
SM
MD
LG