Justiția moldoveană, pe care mulți o suspectează că nu există, a marcat o premieră în istoria tinerei democrații dintre Prut și Nistru: a invalidat niște alegeri. După circa două săptămâni de tergiversări, de război al nervilor, de combinații de culise cu judecători retrași și capete de acuzare dubioase, mandatul primarului ales al Chișinăului, Andrei Năstase, a fost declarat nul și astfel a fost batjocorită voința a aproape 130 de mii de alegători – majoritatea celor care au votat în turul doi, în ziua 3 iunie 2018.
Motivul invalidării sună cel puțin straniu: agitație electorală în ziua alegerilor. Mai concret, îndemnul adresat cetățenilor de a ieși la vot. Însă toți candidații, toți oamenii politici din țările democratice fac asta în ziua alegerilor: îndeamnă cetățenii să participe la vot, după ce votează ei înșiși. Ulterior, pe lângă acest „îngrozitor” cap de acuzare, s-a mai zvonit și de alte așa-zise încălcări: mesaje de susținere din partea unor personalități din România și din Uniunea Europeană în sprijinul candidatului forțelor anti-oligarhice de la Chișinău.
Ion Ceban a încercat să se disculpe, spunând că el și PSRM nu au solicitat invalidarea alegerilor, ci doar au semnalat niște încălcări...
Ion Ceban, candidatul socialiștilor, s-a recunoscut învins imediat după alegeri și l-a felicitat pe Andrei Năstase pentru victorie, ca apoi el și colegii lui să înainteze în instanță contestația care s-a judecat vreo 16 zile, iar aseară târziu (marile decizii la noi se iau în toiul nopții!), după mai mult de două ore de deliberări, judecătoarea Rodica Berdilo să scoată o sentință stupefiantă, declarând nule alegerile din Chișinău, în pofida concluziilor observatorilor interni și externi și a raportului întocmit de CEC. Azi, într-o conferință de presă, Ceban a încercat să se disculpe, spunând că el și PSRM nu au solicitat invalidarea alegerilor, ci doar au semnalat niște încălcări. Și că beneficiarul deciziei judecătorești de ieri ar fi chiar… Năstase, care are ocazia acum să se victimizeze. Altfel spus, Plahotniuc i-a făcut un serviciu!
Aceeași justiție moldoveană, care a asistat pasivă la furtul miliardului, n-a văzut nici ilegalitățile comise de socialiști în campanie – nimeni nu i-a întrebat din ce mijloace își plătesc sutele de corturi și armata de agitatori din stradă, panourile enorme cu care au împânzit orașul. După cum n-au fost întrebați, la alegerile prezidențiale din 2016, nici de banii vărsați de Rusia prin offshor-urile din Bahamas în conturile staff-ului electoral al lui Dodon. Tot justiția moldoveană a refuzat să cerceteze semnăturile suspecte de pe listele de susținere ale Silviei Radu, adunate într-un timp record, iar CCA-ul – o altă instituție aservită politic – s-a făcut a nu vedea linșajul sistematic la care a fost supus candidatul opoziției anti-oligarhice de televiziunile puterii.
Așadar, s-au organizat alegeri, s-au cheltuit bani pentru două tururi de scrutin, dar fiindcă n-a ieșit cine trebuie, le anulezi, simplu, cât ai pocni din degete, just like that!... Moldoveanului, după ce a fost jefuit, înfometat și alungat din țară, i s-a furat și votul, i s-a luat ultima speranță de a mai schimba ceva în statul acesta al lui. Cu o justiție aservită, pot fi invalidate și alegerile parlamentare din toamnă, dacă rezultatele lor nu vor fi pe placul regimului. Iar dacă nu vor fi încălcări – ele vor fi regizate, inventate, provocate pentru a oferi pretexte judecătorilor să acționeze. Pe 19 iunie 2018 se poate spune că democrația și-a dat obștescul sfârșit în Republica Moldova, pentru că în afara unor alegeri libere și corecte, în afara unui stat de drept, democrația e o caricatură.
Despre nevolnicia justiției moldovene, despre extrema ei coruptibilitate vorbește cazul Shor – condamnatul în primă instanță la 7,6 ani de închisoare în dosarul miliardului furat, căruia ba nu i se găsește un traducător ca să înțeleagă de ce este acuzat, ba nu-i plac magistrații, ba nu-i convine localitatea în care se desfășoară procesul – să fii judecat în Chișinău e periculos, aici mai sunt câțiva jurnaliști, câteva televiziuni enervante; sunt adversarii politici care cer justiție echitabilă, nu teleghidată, și tot aici, în capitală, locuiesc și cei mai mulți cetățeni bine informați care îți cer socoteală că i-ai furat. De aceea dosarul lui Shor a fost transferat la Cahul și așteaptă o conjuncție a astrelor favorabilă, mai exact: alegerile din toamnă care să-i ofere celui mai iubit infractor din Moldova imunitate parlamentară. Până atunci, condamnatul Shor este ales primar de Orhei, organizează concerte-mamut, deschide o rețea de magazine pentru pensionarii săraci din banii despre care nicio instituție a statului moldovean nu-l întreabă…
Este cea mai mare sfidare de la independență încoace. Nici măcar în anii cei mai siniștri ai regimului Voronin puterea nu a cutezat să nesocotească votul poporului...
Încă o dată: avem, pe de o parte, un condamnat, Ilan Shor, protejat și favorizat de autorități, folosit ca bâtă împotriva adversarilor politici, un spărgător „cu guleraș alb” în fața căruia justiția se repliază neputincioasă. Și avem un învingător, Andrei Năstase, reprezentantul Opoziției pro-europene și anti-oligarhice, care a câștigat în mod clar niște alegeri în pofida tuturor obstacolelor. Reacția sa, imediat după 3 iunie, împotriva mafiei imobiliare care s-a repezit să demoleze ce se mai putea în Chișinău, să dea ultimele tunuri înaintea instalării în funcție a noului edil, a înfuriat regimul, l-a făcut să renunțe la ultimele aparențe de legalitate.
Și chiar am crezut – mulți au crezut! – că puterea, deși nu i-a convenit, a acceptat regulile democratice, a respectat votul alegătorilor. Analiștii din holding adresau reproșuri criticilor guvernării să nu mai spună de stat corupt, de stat captiv, pentru că într-un stat corupt și captiv nu mai câștiga în veci alegerile Andrei Năstase. Plahotniuc însuși lăuda, într-un interviu de săptămâna trecută, democrația din Moldova, care a permis ca „opoziția de stânga” să câștige președinția, iar cea de dreapta primăria capitalei!
Regimul, iată, s-a dovedit mai slab de înger, nu și-a putut învinge slăbiciunile și frica, a activat ultima pârghie pe care o mai avea la dispoziție împotriva unui adversar politic – ghilotina justiției –, ajutat ca întotdeauna cu maximă docilitate de aliatul său fidel, socialiștii lui Dodon, cu care a colaborat de minune la schimbarea legii electorale, pregătindu-se să guverneze împreună după alegerile parlamentare.
Suntem într-un stat al arbitrarului absolut. De ieri, Republica Moldova a făcut un salt uriaș spre lumea țărilor bananiere, acolo unde șeful de trib decide totul: structura guvernului, majoritatea parlamentară, sentințele de judecată, fusul orar, regimul meteo al zilei, cursul râurilor și rata de schimb a monedei naționale… Este cea mai mare sfidare de la independență încoace. Nici măcar în anii cei mai siniștri ai regimului Voronin puterea nu a cutezat să nesocotească votul poporului: condițiile erau inegale, se aplicau și atunci tehnici de discreditare a adversarilor politici, dar justiția nu a îndrăznit să anuleze rezultatele unor alegeri locale sau generale câștigate de adversarii comuniștilor. Regimul Plahotniuc a trecut această linie roșie.
Mesajul pe care-l transmite guvernarea cetățenilor sună dur și cinic: în țara asta va fi cum vrem noi, nimeni nu are dreptul să ne conteste, nimeni să nu-și imagineze că putem fi schimbați, dislocați de la putere!
În Republica Moldova s-a produs un 7 aprilie juridic. Cercul s-a închis. Ne-am întors de unde am plecat acum nouă ani, ba chiar mai rău. De-acum încolo nu mai e vorba despre cine va guverna în Republica Moldova, ci dacă acest stat mai poate avea un viitor democratic și european. Pentru că alternativa e mafiotizarea și transnistrizarea lui completă.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
