Liderii Organizației Tratatului de Securitate Colectivă au marcat la Moscova împlinirea a 30 de ani de la fondarea structurii dominate de Rusia, dar reuniunea la vârf nu s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută de sărbătoare și destindere jubiliară, cum și-ar fi dorit liderii Rusiei, Belarusului, Armeniei, Kazahstanului, Kirghiziei și Tadjikistanului, care și-au strâns recent mâinile la Moscova. Dimpotrivă, marcată dramatic de războiul din Ucraina, aniversarea a 30-a a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă a confirmat ceea ce era știut, și anume cooperarea strânsă ruso-belarusă, și a arătat asupra unor rețineri din partea celorlalte patru țări în ceea ce privește implicarea lor în confruntarea ruso-ucraineană, despre ce se știa mai puțin.
Ar fi fost logic ca reuniunea la 30 de ani de la fondarea Tratatului să se convoace la Tașkent, acolo unde la 15 mai 1992 au fost puse bazele acestui organism de securitate colectivă pentru o mare parte a fostului spațiu sovietic. Mai curând, războiul din Ucraina ca și tulburările din ultima vreme din zona Caucazului și a Asiei Centrale, problemele interne au determinat ca întâlnirea să se desfășoare la Kremlin, pe terenul președintelui Vladimir Putin care, probabil, din diverse motive, nu-și poate permite sa se îndepărteze de centrul său de luare a deciziilor pe timp de război. N-ar trebui trecut cu vederea nici faptul că, exact la 30 de ani de la fondare, Organizației Tratatului de Securitate Colectivă i s-au făcut „cadou” două cereri de aderare la NATO din partea Finlandei și Suediei.
Republica Moldova, să amintim, a fost reprezentată la reuniunea Comunității Statelor Independente de la Tașkent de acum 30 de ani de o delegație în frunte cu fostul prim-ministru Valeriu Muravschi. Delegația de la Chișinău a avut mandatul de a participa doar la discuțiile asupra unor probleme de cooperare social-economică. Ca și Ucraina sau Azerbaidjanul, Republica Moldova n-a semnat atunci Tratatul de securitate colectivă și n-a aderat ulterior la nici un program de colaborare militară în spațiul CSI.
Contextul actual nu pare să favorizeze acest gen de oferte, iar Republica Moldova, prin străduința mare a unui fost președinte, a avut deja statutul de observator la o structură economică euro-asiatică, un statut de care au profitat niște interese oculte. Republica Moldova, mai ales că este un stat neutru, și-a stabilit încă de acum 30 de ani direcția neparticipării la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, iar faptul că la Chișinău în zilele din urmă s-a pus problema oportunității aflării în CSI, ar putea fi o reacție la recentele inițiative de reîmprospătare a unor idei mai vechi în fostele granițe ale URSS.
