Linkuri accesibilitate

„Restabilirea relaţiilor cu FMI şi alţi parteneri externi este foarte importantă din perspectiva creşterii veniturilor la buget”


La negocieri la Chișinău cu delegația FMI
La negocieri la Chișinău cu delegația FMI

Ministrul de finațe Natalia Catrinescu a salutat prezența și convorbirile misiunii FMI la Chișinău.

Guvernul Maiei Sandu a reluat astăzi convorbirile cu Fondul Monetar Internațional pentru a primi ultimele două tranșe din program de finanțare în sumă totală de cca 66 de milioane de dolari. Ajutoarele au fost suspendate o dată cu Memorandului de colaborare cu FMI după ce fosta guvernare a adoptat în 2018 o lege controversată a amnistiei fiscale, despre care se credea că va legaliza averi obținute ilicit inclusiv în urma furtului din sistemul bancar.

Astăzi, după un prim contact a noii echipe guvernamentale cu experţii Fondului, un comunicat al executivului sugera că autorităţile speră să poată obţine, urmare a acestei evaluări, ambele tranşe rămase neachitate din creditul accesat în 2016.

Ministra de finanţe în guvernul Maiei Sandu, Natalia Catrinescu, a precizat ulterior pentru Europa Liberă că guvernul este cel care a invitat Fondul şi a salutat răspunsul prompt al instituţiei financiare internaţionale:

„Restabilirea relaţiilor cu FMI şi alţi parteneri externi este foarte importantă din perspectiva creşterii veniturilor la buget, pentru că în buget au fost planificate sume considerabile care urmau să vină din granturi oferite de UE şi alţi parteneri şi, de asemenea,, împrumuturile din exterior sunt o sursă esenţială de finanţare a deficitului bugetar. Toţi aceşti parteneri externi pot disbursa sumele preconizate doar după ce avem o înţelegere cu FMI. De aceea în regim de prioritate am solicitat vizita misiunii FMI şi suntem foarte recunoscători că au reacţionat foarte prompt la invitaţia noastră. Suntem în discuţii, evident sperăm foarte mult să reuşim reluarea relaţiilor cu toţi partenerii internaţionali, ca să nu fim nevoiţi să tăiem şi mai mult din cheltuieli.”

Bugetul anului în curs elaborat de vechiul guvern al lui Pavel Filip conţine un deficit de cinci miliarde de lei. Luni, o delegaţie a Parlamentului European semnala la Chişinău că, dacă guvernul va face suficient efort, în septembrie, R. Moldova ar putea primi deja prima tranşă din ajutorul financiar de 100 de milioane de euro promis în urmă cu trei ani şi oprit de mai multe ori din cauza derapajelor democratice.

Dacă ajunge la o înţelegere cu FMI, guvernul ar putea accesa cele două tranşe ale fondului tot prin septembrie, luna în care bordul instituţiei financiare se întruneşte de obicei prima dată după vacanţă.

Amnistia fiscală, care a constituit motivul întreruperii discuţiilor vechiului guvern de la Chişinău cu Fondul, a fost în fond un eşec, întrucât în loc de sute de milioane de lei promise la momentul lansării de autorităţi a adus la buget doar venituri de puţin peste un milion, iar valoarea activelor reintroduse în circuitul financiar prin acea măsură se ridică la doar 30 de milioane de lei.

Previous Next

XS
SM
MD
LG